Nu eu sunt bucuros. Fulgii sunt bucurosi. Ei sunt cei ce in dansul lor au acoperit soselele, copacii, casele. Veneam spre casa si le vedeam dansul zglobiu, nepasator la lumina felinarelor. Atata bucurie si naivitate.
Nu eu sunt linistit. Zapada asta este linistita. Ea a acoperit pamantul, cum se spune simplu, ca o plapuma, ca el sa se odihneasca.
Nu eu sunt generos. Lumea asta este generoasa. Lumea asta in care traiesc eu, care ma lasa sa o vad, care ma lasa sa fiu, sa fiu si eu aici. Lumea asta care produce atata frumusete, care face risipa de frumusete cu maiestuoasa nepasare. Unde este izvorul acesta inepuizabil al frumusetii care se revarsa peste mine?
Fulgii albi sclipesc in noaptea neagra! Lasa-i sa cada! Pe tine. In tine. Pretutindeni.
Am gasit de curand o chestie care mi a placut. O citez aici asa cum este ea:
“tanara mea sotie se simtea adesea foarte singura…Intr-o zi mi-a sugerat cumpararea unui aparat de radio. aceasta dorinta mi-a produs o vaga indispozitie.Noi toti ne imaginam pe atunci cA perturbatiile electrice produse de undele radio pot aduce vreme rea…Am reusit sa inlatur cu dibacie propunerea lui Anahoreo. Pentru relaxarea noastra nu aveam de privit apusurile de soare, prin unica fereastra a cabanei?Iar majoritatea acestor apusuri erau demne de contemplat…“
Citatul este din Grey Owl – Oameni si animale
