Armin79's Blog

Dorul

armin — Wed, 25 Jan 2012 22:40:54 +0000

Nu eu sunt bucuros. Fulgii sunt bucurosi. Ei sunt cei ce in dansul lor au acoperit soselele, copacii, casele. Veneam spre casa si le vedeam dansul zglobiu, nepasator la lumina felinarelor. Atata bucurie si naivitate.

Nu eu sunt linistit. Zapada asta este linistita. Ea a acoperit pamantul, cum se spune simplu, ca o plapuma, ca el sa se odihneasca.

Nu eu sunt generos. Lumea asta este generoasa. Lumea asta in care traiesc eu, care ma lasa sa o vad, care ma lasa sa fiu, sa fiu si eu aici. Lumea asta care produce atata frumusete, care face risipa de frumusete cu maiestuoasa nepasare. Unde este izvorul acesta inepuizabil al frumusetii care se revarsa peste mine?

Fulgii albi sclipesc in noaptea neagra! Lasa-i sa cada! Pe tine. In tine. Pretutindeni.

Am gasit de curand o chestie care mi a placut. O citez aici asa cum este ea:

“tanara mea sotie se simtea adesea foarte singura…Intr-o zi mi-a sugerat cumpararea unui aparat de radio. aceasta dorinta mi-a produs o vaga indispozitie.Noi toti ne imaginam pe atunci cA perturbatiile electrice produse de undele radio pot aduce vreme rea…Am reusit sa inlatur cu dibacie propunerea lui Anahoreo. Pentru relaxarea noastra nu aveam de privit apusurile de soare, prin unica fereastra a cabanei?Iar majoritatea acestor apusuri erau demne de contemplat…“

Citatul este din Grey Owl – Oameni si animale

Schimbarea

armin — Tue, 24 Jan 2012 22:55:01 +0000

Gata cu filosofia – acum pot sa fiu fericit!

Maruntel, agil, mereu cu zambetul pe buze, nu lasa ca batranetea sa-i tradeze varsta. Pana la urma si batranetea nu este decat o etapa a vietii, nu? Toate se schimba, toate trec – anii, iar cu ei oamenii si povestile lor. Intr-un fel, imi amintea de batranii copilariei mele, asta fiindca mi se parea atat de legat de aceste locuri in care il vedeam zilnic, incat mi se parea ca locurile aceste anu ar mai fi aceleasi fara el. Era si el intocmai cum erau si batranii care stateau odinioara in fata casei, nerabdatori sa-si povesteasca celorlalti trecutul, sa dea un sfat daca le era cerut, sau, pur si simplu, sa duca in mormant cu zambetul pe buze amintirea lucrurilor ce le luminase viata din cand in cand. Rupti de treburile de zi cu zi , puterea lor era data chiar de neputinta lor. Ei erau cei care puteau sa spuna despre viata asta altceva decat puteai sa auzi la radio sau la TV, altceva decat auzeai la piata sau l abirou. Dar asta doar daca puteai sa asculti. Intr-un fel, batranetea parea o oaza de liniste …Adica era intr-un fel ceea ce facea posibila schimbarea…

Imi lipseau acei batrani – cei de acum pareau sa fie atat de tineri : experti doar in preturi, in promotii, in taxe si emisiuni TV. Toba de dezbateri politice, stiu tot felul de smenarii si mici excrocherii, si isi ascund lasitatea unei vieti traite degeaba in spatele preamaririi artei de a trai marunt si de a te strecura nevazut prin viata, de a suporta un regim defect tocmai fiindca le ascunde defectele. Sunt lipsiti de sfaturi sau pilde sau povete tocmai fiindca nu au trait nimic. Infranti.

Probabil ca ceilalti, batranii, mai existau pe undeva prin azile, dusi acolo pentru a nu tulbura cu resemnarea lor ce ascunde, oh, atata dor de viata, agitatia tinerilor de azi.

E interesant cum psihologia a preluat postulatul fericirii ce s- a nascut candva pe la inceputul epocii moderne. I s-a promis omului ca poate sa fie fericit, ca viata sa poate sa fie o insiruire de momente fericite, si ca stiinta este cea care va indeparta de el orice durere. Incetul cu incetul credinta in fericirea vietii de apoi a devenit speranta in fericirea zilei de azi, iar de atunci omul alearga dupa ea convins ca o va putea prinde in palme intocmai cum insetatul ar prinde in palme suvoiul din izvor. Psihologia nu poate accepta un refuz al fericirii, ei ii este imposibil sa conceapa ca omul ar putea sa fie nefericit. Daca omul nu poate modifica conditiile in care traieste si care ii provoaca durere atunci psihologia il va convinge sa-si modifice atitudinea fata de aceste conditii, ii va cere orice si ii va promite orice numai si numai pentru a fi fidela ideii care ii sta la temelie – ca omul trebuie sa fie fericit, acici, acum, indiferent de orice. Iar daca nicicum nu se va putea – exista o chimie care e mai puternica decat alchimia vietii: praful ce te face fericit, vrei nu vrei!

Ninge si…

armin — Mon, 09 Jan 2012 21:41:52 +0000

Pana la urma tot ceea ce trebuie sa faci este sa faci ceea ce ti place, sa spui ceea ce vrei, sa mergi acolo unde vrei sa mergi, sa-ti lasi mintea sa calatoreasca libera ca fulgii de afara. Eu cred ca putem sa gandim mai mult decat ceea ce gandim acum – cuprinsi de frica in fata vietii.

Este o provocare sa asculti muzica pe care danseaza fulgii! Este o provocare sa te bucuri ca afara ninge?

Muze

armin — Thu, 29 Dec 2011 21:01:45 +0000

M & B

armin — Wed, 28 Dec 2011 21:05:43 +0000

La un pas de fericire – este atat de simplu pentru noi, cei de azi, sa ne bucuram de muzica ce ne place, de filmul preferat, sau mai stiu eu , orice altceva care ne pasioneaza, ne atrage , nu trebuie decat sa pornim calculatorul si putem asculta, numai cu pretul timpului nostru liber, muzica preferata de exemplu. Ne putem detasa de tot ce ne inconjoara, de toate nimicurile vietii cotidiene si sa furam timpului cateva clipe pe care sa le petrecem asa cum vrem noi. Generatii intregi de oameni nu au avut aceasta posibilitate – au fost nevoiti sa lupte mult pentru a avea parte de un banal moment de implinire!

Nu ne putem bucura de Craciun – in nici un caz eu, ca locuitor de astazi al Romaniei! Nu are rost sa ne mai prefacem – vom fi mai aproape de rezolvarea prolemei!

Frigul

armin — Thu, 22 Dec 2011 21:40:43 +0000

Duminca ce tocmai a trecut am reusit sa fac o plimbare cu bicicleta spre Babarunca, loc pe care l-am mai mentionat de cateva ori pe aici. Era destul de frig, poate ca era atinsa chiar limita care face ca o plimbare pe bicicleta sa fie posibila ca o plimbare, adica sa nu fie o goana din calea frigului, ci o placere de a gusta din trecerea timpului. Insa chiar daca frigul imi era dusman, tot el m-a facut sa devin mai prietenos, daca pot sa spun astfel, cu locurile pe langa care am trecut, iar asta datorita unei cauze simple – mergeam cat mai incet ca sa nu transpir, ca sa nu inghete apoi transpiratia pe mine. M-am deplasat astfel lent, oprindu-ma de fiecare data cand un peisaj imi suradea sau cand mi se parea ca aud chemarea tacuta a vreunui loc ascuns. Am facut si poze – bineinteles destul de nereusite, insa, ceea ce este mai important, este ca a ramas in mine imaginea copilaroasa a unui soare nestiutor ce se scalda in apa inghetata a unui rau de munte ce fuge fara incetare.

Brasovul in asteptarea zapezii

armin — Sat, 17 Dec 2011 18:05:00 +0000

Dupa calendar si dupa amintiri iarna este deja pe deplin asezata peste Brasov. Iar asta chiar daca nu ninge, chiar daca singurele urme de zapada, destul de sterse, se pot vedea numai pe umerii muntilor. In asteptarea zapezii, poate si pentru a o ademeni cumva, am iesit la o plimbare pe asfaltul uscat al strazilor din Brasov. Aveam de ceva vreme o destinatie in minte, pe care imi doream totusi sa o pastrez pentru o zi cu soare, dar si caldura, pentru o zi de inceput de vara, poate chiar aprilie, pentru o zi in care sa nu fiu singur pe bicicleta, insa am innabusit toate dorintele astea si am plecat spre Bartolomeu. Rostit astfel, numele sufera din start o profanare, producand confuzii, orientand gandirea noastra inspre locuri comune, inspre deprinderi vechi – gen Titulescu, Primaverii, Astra, Florilor, sau mai stiu eu ce denumire de cartier sau de zona urbana se mai poate intalni. Aproape ca nu exista nici o deosebire intre a spune : ma duc in Tractorul, un cartier din Bv, si ma duc in Bartolomeu, o zona oarecare a Brasovului, Tractorul si Bartolomeu fiind doua cuvinte la fel de terfelite si mototolite de utilizarea lor cotidiana, incat primul nu ne mai duce cu gandul la o zona industriala, iar al doilea nu ne mai ademeneste sa ne ridicam privirile din cenusiul asfaltului si sa privim senin spre alte locuri – biserici ale trecutului, vieti de sfinti, stradute pline de amintiri si poate sperante pentru viitor! Trecem astfel pe langa locuri frumoase, locuri cu multa istorie sau locuri pe care oamenii au incercat sa le infrumuseteze, fara sa sesizam diferentele sa ne lasam surprinsi de ele si fara sa ne oprim macar o clipa pentru ca sa lasam, impasibili, daca pot spune astfel, suvoiul timpului sa treaca pe langa noi. Inecam astfel in puhoiul de stereotipii, reflexe, dependente, momente care poate ne-ar ajuta sa fim mai puternici, care poate ca ne-ar curata de toate depunerile gretoase ale vietii de zi cu zi asa cum speram ca ne-ar curata apa rece a unui parau de munte.

Cand spui Bartolomeu nu este vorba de vreo marca sau de vreun utilaj, nu este vorba nici macar de ceva ce ar tine de propaganda – politica sau economica – este vorba despre o biserica frumoasa, inconjurata de un zid fortificat, pazita de un mic cimitir de cruci albe, construita la marginea Brasovului vechi si, hazard sau nu, ramasa si acum tot acolo, desi oamenii se invart in jurul ei cu o mai mare viteza, masinile sunt din ce in ce mai multe, iar pe ici pe colo au aparut constructii noi, mai mult sau mai putin ridicole pentru a purta numele de Bartolomeu. Este vorba despre Biserica Sf Bartlomeu, situata la iesirea din Brasov spre Bran si spre Ghimbav, pe un traseu cunoscut din vechime ca fiind unul al negustorilor si al carelor incarcate cu marfa ce aveau de urcat o strada lunga pana la a ajunge in Cetatea Brasovului…

E o zona ciudata a orasului, iar la aceasta stranietate a locului contribuie in primul rand Biserica Bartolomeului si dealul pietros de langa ea, atat biserica, cat si dealul, semanand cu doi monstri ce devin sacri si superbi prin lupta lor cu timpul si cu oamenii! Ma bucur ca exista si regret ca sunt doar un om – oricat de prostesc suna asta!

Biserica Bartolomeu si intersectia cu sens giratoriu

Dealul si Biserica

Vedere a Bisericii din varful dealului

Partea ascunsa (monstruoasa) a dealului

un peisaj ascuns

Traseu drum nou – Babele

armin — Sat, 10 Dec 2011 11:51:03 +0000

Este vorba de drumul aflat inca in constructie ce urca spre platoul Bucegilor si spre Pestera. Traseul porneste din drumul ce leaga Sinaia de Moroieni, insa nu este vorba de mai vechiul drum de la Moroieni spre Pestera, ci de drumul nou, de curand asfaltat, spre care suntem ghidati prin cateva sageti aflate la marginea drumului. Desi, in mod sigur, acest drum o data finalizat va duce la o si mai mare “supunere” a muntelui, la o mai mare “umanizare” a acestuia, mai ales in ceea ce priveste platoul bucegilor, pentru un traseu de bicicleta este o veste buna, fiindca va fi un drum asfaltat ce va urca pana la altitudine intrt-un peisaj frumos, iar el va fi accesibil nu doar de catre mountain bike, ci si de catre bicicletele de sosea. Mai mult, asa cum spunea Radu, poate sa fie un traseu de iarna foarte bun pentru bicicleta, mai ales atunci cand asfaltul va fi uscat…

La un moment dat, avem o bifurcatie pe drum, o ramura a acestuia pornind inspre Pestera, iar o ramura continuand urcarea pana la Piatra Arsa si mai departe Babele. Prin urmare, exista o bogatie de trasee, dintre care se poate alege unul!

Ramane insa “supunerea” naturii, sau, mai curand. alungarea “salbaticului” din natura, fiindca drumul va face muntele mult mai accesibil, deci mult mai “colorat” de diferitele slabiciuni umane. Nu va fi deloc placut cand, incercand sa luam o gura de aer curat dupa ce am urcat pe jos sau cu bicicletele pana pe platou, vom inhala gazul de la esapament sau vom fi claxonati ca incurcam circulatia masinilor.

Dispar diferentele, iar asta e tragic!

Plimbare cu bicicleta prin Brasov

armin — Sun, 04 Dec 2011 22:21:49 +0000

Fiindca vremea a fost mai buna la acest sfarsit de saptamana am iesit la o tura de bicicleta. Timpul scurt pe care l-am avut la dispozitie, lipsa unui plan m-au facut sa aleg o usoara plimbare prin Brasov. Iar fiindca fara o catarare, chiar una scurta, nici o tura nu este una completa am ales sa urc pana la Cetatea veche a Brasovului. Dealul a fost de curand despadurit si s-a transformat acum intr-un loc foarte bun pentru a vedea si , eventual, a admira orasul. Desi este pacat ca au fost taiati copacii poate ca a meritat fiindca, ma gandesc, acei copaci vor fi replantati in alta parte.

Si fiindca merita sa lasi timpul sa treaca…

Traseu cu bicicleta 3 – Moeciu

armin — Wed, 30 Nov 2011 20:53:46 +0000

Este o tura probabil clasica. Adica, una care poate ca este prea cunoscuta pentru a mai putea sa ofere vreo surpriza, insa nu se stie niciodata. Probabil ca multi dintre noi am da din mana a nepasare cand am auzi despre aceasta tura, dar sa nu uitam ca atunci cand nu mai asteptam nimic vom putea sa descoperim frumusetea mersului pe bicicleta – libertatea. Mai mult decat atat, zona branului este plina de trasee de bicicleta, care merita facute pe indelete si care necesita poate vreo saptamana pentru a fi cunoscute. Mai demult, am prezentat si o varianta de traseu care sa ne duca dinspre Brasov pana in Bran ocolind cat mai mult drumurile circulate de masini, pentru ca dupa ce ajungem in Bran sa putem petrece o scurta vacanta care sa imbine traseele de bicicleta cu traseele de munte. Locuri de cort sunt binemersi iar cazari ieftine de asemenea, asa ca, de ce nu?

Cei care vor sa descopere traseele nu trebuie decat sa se uite pe harta dupa drumurile ce pleaca din Bran spre Simon, Poarta, Moeciu, Fundata sau din Poarta Dambovicioarei spre Iezer si Fagaras. Chiar si Pasul Rucar-Bran, facut pe asfalt, poate sa fie un traseu bun, asta daca nu luam seama prea mult la traficul auto.

Pentru mine traseul de la Moeciu a reprezentat o provocare fiindca am sperat sua am vrut sa sper ca drumul forestier ce continua drumul asfaltat din Moeciu de Sus ma va duce destul de mult in Muntii Bucegi pentru ca apo cu bicicleta in spinare sa pot sa ies in zona alpina fara ca totusi sa duc in spate prea mult bicicleta. Si intr adevat drumul forestier continua mulr in munte, insa sunt cateva portiuni unde se impotmoleste, pentru ca apoi cararea sa se transforme intr-una de picior, extrem de dificila, imposibila pentru bicicleta. Timpul nu mi a permis sa merg pe carare pana la capat pentru a vedea unde va deveni traseul din nou accesibil pentru bicicleta, asa ca, am ramas dator cu o continuare pentru anul viitor.

Traseul ar fi trebuit sa fie in felul urmator – Bran – Moeciu de Sus – Saua Strunga – Pestera.

Dificultatea a stat, asa cum am spus, in trecerea dintre Moeciu de Sus si Saua Strunga!

Iata cateva poze de pe traseu -