Deshertari vesele

 Uneori cred ca vizitez bloguri ca sa pot schita un zambet – probabil ca este o stare de plans c-am ajuns sa gandesc asa. Nu stiu! Probabil ca ar trebui sa zambesc mereu – am oare motive sa nu o fac? Exista oare motive sa nu zambim?

Traim intr-o lume ce te sufoca – acesta este probabil cuvantul ce o caracterizeaza bine, si fiecare dintre noi se simte sufocat intr-un fel sau altul. Nu exisra inocenti aici. (Fac o paranteza – un francez, profesor universitar spunea despre tara noastra – e bine, dar miroase greu, chiar miroase urat peste tot. Pe el il sufoca traiul nostru de-a dreptul, fiindca nu facea o figura de stil.)

Noi suntem obisnuiti cu mirosul acesta, doar e al nostru, dar atunci ne sufocam altfel -ne sufoca aglomeratia din piete, ne sufoca programul de la servici, ne sufoca privirile absente ale celor din jur, privirile lor triste, privirile lor ingreunate. Blazarea…Nepasarea…Mai ales tristetea lor  – Atat de intalnita la noi. Ne sufoca “zgomotologia” ce a pus stapanire pe viata noastra privata, intima, si pe timpul nostru liber. O zgomotologie ce nu ne mai lasa sa respiram – ne sufoca: mai ales prin “canale” si shopping. De acea am nevoie sa ma deshert – sa scap de tot ce vrea sa ma sufoce, sa iubesc pentru o clipa deshertul si linistea senina ce o aduce cu sine – poate ca apoi voi vedea altfel.

                                     Lumea ce ne inconjoara –  Imi povestea o prietena ca nu-i mai place sa se intalneasca cu amicii ei, fiindca nu se discuta la intalnirile lor decat despre cat castiga fiecare, ce job are, ce masina are, si altele…Incetul cu incetul se instaurase in cercul lor o dictatura a realizarii personale,  in fata careia fiecare trebuia sa raspunda. Probabil ca ea nu se simtea in largul ei, probabil ca ea nu se realizase atat de bine ca ceilalti. Este doar un exemplu de instrainare…

                                Probabil ca foarte multi dintre noi ne simtim mai slabi, mai refuzati intr-un fel sau altul. Ne retragem in cercul noastru in care ne simtim in siguranta, unde nu ne deranjeaza nimic si nimeni, unde nu suntem vulnerabil.           

                             Ne instrainam.                               Este vina noastra.     ?                                 Este vina acestei lumi in care traim.   ?

Advertisements

2 responses to “Deshertari vesele

  1. imi place acest articol

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s