Fast – la persoana I

Asteptam de mult sa vina seara de sambata, sa am putin timp liber,  sa pot face o tura cu bicicleta. Asteptam de mult – adica de duminica trecuta. Am terminat cat am putut de  repede treburile pe care le aveam sambata si am ajuns, in sfarsit, acasa. Insa vedeam de dimineata cum se aduna norii si parca presimteam ca ploaia imi va da din nou tarcoale. Nu m-am inselat – a inceput din nou sa ploua. Marunt si trist. N-ar fi fost nici asta o problema, daca nu as fi fost plouat zdravan aproape in fiecare saptamana in ultima vreme. Data trecuta a trebuit sa pedalez, va las pe voi sa va imaginati cum aratam, o 1/2 de ora prin grindina. Dar, asta tine deja de istorie…Acum chiar nu mai vream ploaie…Asa ca-aveam o problema: vream foarte mult sa pedalez, dar nu vream sa ma ud. Am rezolvat problema rapid – am ales TV : m-am declarat invins si am azvarlit aiurea fantasmele ce ma bantuiau. Intins pe canapea- asezat comod – telecomanda in mana – ochii intre TV si fereastra…Caci da, inca mai aveam sperante…Lupta se dadea in forta, era puternica –nu sta in casa, nu te uita la TV, sau ce rost are sa mai plec, e deja 7 jumate, mai bine ma uit la tot filmul. Iar timpul trecea, repede, repede, repede…Mintea mea  – un camp de batalie. Viata mea insa?…

Soarele ce te cheama sa te scufunzi impreuna cu el…Vantul ce poarta cu el soapte din departare. Mereu m-au ademenit razele purpurii de soare, vantul de la asfintit si dorul ca as putea sa fiu in alta parte, nu aici, unde ma aflam acum – in pat, langa televizor, intre pereti si ferestre…

                                        Vantul apusul de soare  nelinistea

               Au invins pana la urma si am plecat, findca s-a oprit ploaia, iar un soare suveran si-a aratat puterea-n departare. Era destul de tarziu, insa am hotarat sa plec totusi. Am luat bicicleta si am inceput sa pedalez. Am ajuns pana in Harman, si cred ca aratam ca un ciudat, fiindca la un moment dat, un trecator a aratat inspre mine si a inceput sa rada – cred ca eram plin de picatele, de la apa de ploaie amestecata cu noroiul de prin baltile prin care am trecut. In fine! Am ajuns in Harman destul de repede, tinand cont ca eram plin de indoieli atunci cand am plecat, insa aerul proaspat, asfintitul nelinistitor, linistea de pe drumuri de sambata seara, m-au facut probabil sa am mai multa energie. Din Harman, am mers spre Sanpetru, pe varianta directa, nu prin Bod, iar de acolo spre Brasov.

Pe drumul spre Brasov am avut ideea clara ca eu as fi putut sa fiu pana la urma in orice alt loc, in orice alta tara, in orice alta limba, in orice alt timp, si sa fi ramas, cred, tot eu. Nu ma interesa nimic pana la urma. Puteam sa fiu oricine si oricine putea sa fie ca mine. Eram ca un personaj dintr-o pelicula pe care il puteam decupa si ajeza apoi in orice alt film.                  

                                        Eram eu – ma bucuram ca am plecat, ma bucuram ca am ramas, ma bucuram pentru asfintitul de soare, ma bucuram pentru ploaie, ma bucuram in primul rand pentru timp – timpul de a astepta si timpul de a pleca aiurea.

                                          Mi amintesc ca arunci cand aveam timp mai mult mi se parea ca cel mai imputit lucru inventat de omenire era compromisul. Omenirea insasi mi se parea un compromis ca , de altfel, intreaga istorie a ei. Asteptam sa vina acel moment cand nu se va mai face nici un compromis. De atunci, cuvintele s-au slefuit – par mai batatorite, dar de fapt sunt mai pretioase acum. Atata timp cat nu este o infrangere orice compromis este bun… 

Imag138            

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s