Criza si strainul

Ma ingrozeste gandul ca poate nu fac suficient, ca nu reusesc sa musc adanc, sa beau pana la fund. Sa jefuiesc o clipa care sa ramana intreaga a mea.

Mereu m-au atras acele imagini cu barbarii ce sarbatoresc o victorie . Este sarbatoarea zgomotoasa a faptului  ca au ramas in viata, ca nu au murit. Daca viata a fost atat de darnica cu ei incat i-a lasat sa se mai bucure de soare si pamant, atunci si ei o lasa in aceste momente sa erupa prin ei – danseaza, beau, mananca, se cupleaza, vomita si o iau de la capat. E ca un ritual al risipirii – sa lasi viata sa se risipeasca, sa lasi viata sa fie, necontrolata. Vomitatul – act ce ne repugna – este pentru ei o golire necesara, ea le da posibilitatea sa o ia de la capat, caci da, viata este nelimitata, iti cere intotdeauna mai mult. Barbarii – nu sunt legati de case, de drumuri, de slujbe. Au disparut.

Mi se pare atat de ciudata imaginea taranului roman, om legat de pamantul sau si de casa sa, din ziua de azi, de dupa 20 de ani de democratie. Mi-amintesc bucuria resimtita atunci cand, dupa revolutie, oamenii si-au recapatat proprietatea si dreptul la proprietate, cand statul care controla totul, care hotara totul, a devenit ceva precum un castel de nisip, luat de primul val. Cred ca a existat atunci o bucurie autentica a celor care au devenit liberi, a celor care au putut sa spuna – iata, asta este a mea, nu a statului. acum muncesc pentru mine, nu pentru altu’.

Acum, dupa 20 de ani, in timpul unei crize. Acum dupa 20 de ani, spalati parca de apa marii, taranul isi declara neputinta si infrangerea. Cu vocea stinsa, in graiul sau nepriceput, cere ajutorul lui, al statului, al tatalui. A redevenit minor. Spune ca nu mai poate, ca nu se mai descurca, ca arunca tot ce a produs, ca nu mai are bani, ca oamenii nu au bani, ca marfa nu se vinde, se strica, nu mai cultiva. Situatie grea, cat se poate de grea. Situatie care trebuie rezolvata.

Intrebarea este cine este acest stat? Ce este acest ceva caruia el ii cere ajutorul? Cum poate statul sa-l ajute pe bietul taran?

                                                                    *

Nostalgia – nu poate avea loc decat in prezent, atunci cand ne raportam la ceva trecut.

                                                                    *

Esenta acestei crize este ca ea ne cere sa devenim majori, sa incepem sa constientizam mai bine. Esenta mesajului anti-criza este pana la urma aceasta – trebuie sa va treziti, trebuie sa va maturizati, trebuie sa va controlati. Nu se mai poate sa traiti asa cum ati trait pana acum. Este ceea ce se spune Romaniei  de catre institutii externe, este ceea ce spun conducatorii romanilor. Este ca si cum pana acum am fost niste minori, traind intr-o lume semi-constienta, in care luam si inghiteam tot ce ni se dadea.

(nedumerire, cat mai pe scurt)

                                                                                Este asa sau nu?  

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s