Milan

Uneori am nevoie de un predecesor, de un deschizator de drumuri. De cineva care sa fi facut o poteca, de cineva care a calcat pentru intaia oara  iarba cruda in picioare si a lasat sa se iveasca firul ingust al prafului galbui al viitoarei poteci. Uneori e bine sa urmez poteca facuta de un altul, sa ma las condus de el si sa-l las sa ma duca pe acolo pe unde a mers intaia data. Atunci ma paraseste gandul ca ma voi rataci si ma las leganat de firul unduitor al cararii mele…

                                              Nu vreau sa revin la imaginea arcului/sagetii si a tintei, nu fiindca nu o cosider sugestiva, insa este atat de veche incat m-am saturat de ea. Mai mult decat atat – arcul, sageata si tinta – nici nu mai stim la ce naiba folosesc …Imi place de aceea sa vorbesc de drumuri, sosele, poteci, asfalt, masini, talpi goale, adidasi si iarba. Dintre acestea multe mi se par mai bine intelese – intelegem ce este o masina, intelegem ce este drumul, asfaltul si talpa goala – caci traim intr-o lume a lor, a soselelor si a masinilor. Intregul pamant mi se pare o retea nesfarsita de drumuri asfaltate. Soselele au impanzit intreg pamantul –poti sa ajungi oriunde pornind de oriunde. Paienjenisul drumurilor! Uneori imi imaginez c-as putea sa merg toata viata cu masina fara sa ma opresc si fara sa revin acolo de unde am plecat. Ma intreb insa daca as putea sa strabat chiar toate sosele, daca mi-ar ajunge viata mea scurta pentru un drum atat de lung! Nu stiu – mai mult decat atat mi se pare fara rost. Fiindca in mod sigur nu as ramane cu nimic dupa o astfel de calatorie, poate doar cu oboseala, cu o imensa oboseala inutila, la fel de inutila pe cat de inutil a fost ceea ce am facut. Ar fi o viata care ar trece pe langa mine intocmai cum trec eu cu masina pe langa o casa, un om, un copac sau un munte maiestuos – adica in viteza, adica fara sa simt, sa vad, fara sa ma contopesc sau sa ma unesc. N-as simti cum ma adulmeca aerul, cum imi soptesc frunzele, cum ma calca pamantul, ma spala apa, ma striveste aerul. N-as vedea-o pe ea si  n-as vorbi cu ea. Ea nu ar exista pentru mine si eu nu as exista pentru ea.  As fi captivul destinatiei mele, gonind in inchisoarea mea de tabla, rupt de tot ceea ce ma inconjoara – o umbra.

                                                                                  Toate aceste sosele nu au nici un sens – singura lor valoare este ca te pot duce din punctul A in punctul B – din ce in ce mai repede si din ce in ce mai usor. Ce este intre ele nu mai conteaza – e calcat cu rotile! Iar multi ne consideram atat de liberi fiindca ajungem acolo mai repede si mai comod. In loc de gratii de otel ni se pare ca avem  aripi zvelte. Aripile grele,dure, de otel si tabla ni se par facute din pene albe si usoare.

                                                                                                               De aceea simt uneori nevoia sa ma descalt, sa merg in picioarele goale, pe un drum batatorit, sa simt iarba si pulberea si aerul. Sa nu mai fiu liber,ci viu…

 

                                                               ***********

 

                                      De opt zile mi-am sfasiat botinele

                                                   De pietrele drumurilor

 

                  Drumul – fasie de pamant, pe care se umbla pe jos.

                Soseaua se deosebeste de drum nu doar prin aceea ca pe ea se circula cu masina, ci si prin aceea ca nu e decat o simpla linie de legatura intre doua puncte. Soseaua nu are in sine nici o semnificatie. E un imn de lauda inchinat spatiului.

             Drumul e o devalorizare a spatiului…nu mai e decat o opreliste in calea miscarii omului si o pierdere de timp. Inainte de a fi disparut din peisaj, drumurile au disparut din sufletul omului: omului i-a pierit dorinta de a mai merge pe picioarele lui…viata o vede ca pe un drum…de la gradul de capitan la gradul de general, de la sotie la vaduva…In lumea soselelor, peisaj frumos inseamna o insulita frumoasa, legata de linii lungi cu alte insulite ale frumusetii….In lumea drumurilor, frumusetea e neintrerupta si mereu schimbatoare…

                                         Milan Kundera – Nemurirea

footpath to nowhere

Advertisements

2 responses to “Milan

  1. simpatizezciupercute

    cred ca uneori e mai bine sa te urci in masina sa pleci. poate pentru ca unele lucruri sunt mult prea crude cand calci cu piciorul gol. iar drumurile sunt intotdeauna schimbatoare doar daca le faci tu sa fie asa. Uneori realitatea e asa cum o desenezi.

  2. da intr-adevar, pentru noi automobilul este cea mai buna masina de produs vise si iluzii

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s