Nea’

Intr-o zi, cand am facut o tura cu bicicleta m-am intalnit cu domnul Valentin, cred, sau Valente. El isi spunea siesi Valente, ceea ce ma face sa cred ca era vorba de numele Valentin. Urcam Poiana, eram intr-o zi destul de buna, tocmai vazusem o fata frumoasa ce se plimba cu bicicleta si mi-era dor de o plimbare cu cineva, de o companie pe drum. Nu eram insa decat eu pe tot traseul si doar intr-o curba mi s-a parut ca am mai vazut un biciclist in spatele meu. Nu m-am oprit fiindca nu doream  sa fac in ziua aia nici o pauza, asa ca am continuat sa merg inainte. Cand am intors apoi privirea sa vad daca acel biciclist ma mai urmeaza, nu mai era nimeni, ramasesem din nou singur. Am simtit un oarecare regret, o usoara tristete, dar am zis ca asta e…Pedalez in continuare…Insa nici nu mi-am terminat bine gandul si aud in dreapta mea – Te superi ca iti iau fata, acum? Era el, biciclistul pe care il crezusem pierdut, care venise atat de aproape de mine, incat nu-l zarisem in lateral. Nu, nu , nici o problema… Ce puteam sa zic, mai ales ca el era mult mai in varsta decat mine, mi-ar fi putut fi chiar tata. Ma gandeam ca a facut ciclism de performanta, asta ca sa-mi explic cum de m-a putut depasi, insa musculatura lui ma facea sa am indoieli. Eram oricum curios –  cine era, de ce mergea cu bicicleta, la ce se astepta, cum de rezista asa de bine? – asa ca – Pana unde mergeti?  – Pana in Poiana, de fapt in Poiana mica, acolo ma opresc, langa o buturuga, beau un suc, mananc ce mi-aduc la pachet si dup aia cobor. Eu imi propusesem sa merg mai departe, asa ca l-am invitat cu mine, el a acceptat si ne-am dus pana in Rasnov. Aveam companie! Nu facuse biciclism, era de meserie sudor. Avusese chiar probleme de sanatate, se apucase de bicicleta, slabise cateva kg bune, se lasase de fumat, iar bicicleta devenise acum o pasiune. Am vorbit despre multe, despre biciclete, despre biciclism, despre excursiile cu bicicleta, despre masacrarea sistematica a naturii in jurul brasovului, despre copiii lui si despre ocupatia fiecaruia. Era stirb, varsta deh, si avea cateva vorbe de spirit reusite. – La revedere, drum bun, ne-am despartit de pe biciclete, din mers, ne mai intalnim pe traseu. – In mod sigur, daca faceti acest traseu des, i-am raspuns eu. Nu l-am intrebat cum il cheama, nu i-am cerut un numar de telefon, nu i-am spus ca eu voi merge din nou si saptamana ce va urma. Mi-amintesc ca atunci cand am dat mana la despartire, nu ne-am putut apropia prea mult, fiindca ne-am fi pierdut echilibrul pe biciclete.

Mi-este greu sa fac anumite gesturi. Mi-este greu sa fac anumite gesturi, care mi se pare ca tin de o anumita intimitate pe care o am doar cu cineva. Sau poate ca nu era persoana potrivita, sau poate ca era doar un simplu om in varsta?

Advertisements

3 responses to “Nea’

  1. Si mie imi sunt foarte dragi oamenii acestia “meteoriti”, ce trec prin viata mea intr-o frantura de secunda, lasa o impresie, un sentiment, o amintire frumoasa si dispar. Mi-am propus chiar sa scriu un articol despre ei…inca lucrez la el, iar lista se tot mareste 🙂

  2. astept articolul cat mai repede

  3. Am scris primul…nu e tocmai despre o persoana “meteorit”, dar este despre unul dintre cei mai dragi oameni din viata mea… A fost cel mai greu de scris, si am vrut sa trec peste “hopul” asta pentru a putea scrie mai departe… Te-ai mai intalnit cu Nea? 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s