Panza de paianjen

Am rupt brusc panza in doua, si-am aruncat aiurea cele doua bucati, facand astfel sa  se nasca in mijlocul ei  o prapastie cu margini taioase si adanci! Cele doua fasii de panza cu marginile roase si-au trait astfel vietile separate, si-au tesut fiecare propria poveste, una care a ajuns in cele din urma sa capete un sens, adica o poveste care chiar le reprezenta, care placea. Mai mult decat atat, in fiecare fasie de panza parea ca se poate descifra o anumita imagine, o anumita forma care, pesemne, ar fi trebuit sa se afle acolo chiar de la inceput.  Culorile, aruncate aiurea pe panza,  chiar ele pareau sa aiba o anumita ordine, un soi de refugiu secret al lor pe fasiile de panza aspra cu marginile sfasiate. Da, fiecare fasie era un univers inchis.

Dupa un timp am asezat cele doua bucati una langa cealalta.

Subit culorile de pe cele doua fasii se amesteca intre ele,  se contopesc unele cu celelalte, iar formele care, pana acum, pareau ferme si stabile se dilueaza si dispar in amestecul haotic care pare sa dea nastere la o noua forma, la o noua dimensiune. Un tipat razbate din culori, un racnet ce fusese pana acum innabusit. El este cel ce poarta mesajul care statuse atata timp  ascuns, izgonit si sfasiat.  Incepe dansul nebunesc al culorilor ce isi uita locul, se leapada de formele in care erau incremenite odinioara  si incep sa se cheme unele pe celelalte. E o muzica neinteleasa, mai mult un strigat incremenit si prelung. Culorile se contopesc, se unesc si se inghit unele pe celelalte in valtoarea unei lumi noi.  

                            Apare o noua forma, o alta dimensiune,

                                                                                                    o relatie…

Priveam tabloul si simteam ca mintea mea este absorbita de culori intocmai ca de vartejul unui dans lenes si amagitor, si ca se scufunda in universul haotic al acestora. Mintea mea devenise o prada, una ce fusese prinsa pe neasteptate intr-o panza de paianjen, iar zbaterea mea era inutila, caci nu faceam altceva decat sa ma scufund  si mai mult in culori, sa ma pierd in vartejul lor. Vrajita, mintea-mi se topea in culorile ce se contopeau lenes intr-un vartej hipnotizant pe suprafata panzei. Tabloul parea sa ma inghita incetul cu incetul. Era o mare de culori ce mi absorbea cuvintele. Panza aceasta era o capcana, o capcana a mintii mele. Ca o  apa curgatoare…

Am intins degetul si am rupt in doua panza – nu era decat o biata panza de paianjen. M am uitat la cele doua fasii ce acum atarnau jerpelite si nimicite, retragandu-se parca fiecare in sine. Mi se pareau inofensive. M am intors si am plecat. Eram intreg. Singur.

   panza

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s