Super

Urasc inceputurile cu mi aduc aminte, insa odata ce aceasta expresie ti a intrat in cap nu o mai poti scoate asa de usor, parca ti se impreuneaza cu fiecare cuvant si ti se lipeste de limba si de buze. Poate fiindca iti ofera un inceput facil si iti da iluzia de realitate. Poate! Asadar, am sa spun ca mi aduc aminte de un articol pe care l-am citit acum mai multi ani in care era vorba despre orase, despre acele orase in care imi placea mie atat de mult sa ma plimb pe vremuri si sa ratacesc pe strazi intortocheate.  In acest articol insa orasul de la suprafata, cu frumusetile sale, cu parcuri, spatii publice, muzee, strazi, case , dormitoare, era parasit si privirea ne era scufundata in adancul orasului sau in dedesuptul orasului, in subteranul sau pe care-l uitam sau de care nu mai tinem cont.Iar aici, dincolo de orasul vizibil, locuibil, exista un oras al subteranului, al santurilor si al canalelor, un oras al tevilor, al cablurilor, al rezidurilor si scursurilor, un altfel de spatiu, unul care il face posibil pe cel de la lumina, de la suprafata. Dedesuptul orasului care noua ne place, in care noi traim, ne plimbam si ne socializam, exista unul tenebros, rece si neprimitor, al tevilor ruginite, al tuburilor si al canalelor inundate de mizerii imputite.

Acum, mai mult decat oricand in trecut, istoria noastra intra intr-un soi de penubra. Desi ne vine destul de greu sa credem, cultura si dobandirea ei sunt legate intim de trecut, adica de ceea ce nu mai este, de ceea ce se afla de cealalta parte a noastra, de parte intunecoasa, nu luminoasa, acea parte care este uitata si ingropata. Adica intr-un fel moarta.  Cultura este intim legata de depunerile de praf, de obscur si uitare, ea este invaluita in panze murdare de paianjen. Altfel spus, ea calatoreste spre lumina pe aripile unui liliac! Ca sa ajungi la ea trebuie sa fii obisnuit cu obscurul si murdarul si trebuie sa ti placa mirosul de mucegai, sa-ti placa sa spulberi cu degetele tale curate firele de praf depuse de uitare. Trebuie ca privirea ta sa fie atrasa de ganguri si cotloane  intunecoase, unde sa vada istorii nespuse si mestere intunecoase, sa te opresti din mers ca sa asculti povestile ce se soptesc  in spatele draperiilor  grele ale caselor vechi si nelocuite. Mai mult, trebuie sa ti placa ecoul propriilor tai pasi ce rasuna singuratice pe strazi neumblate. Sa-ti placa linistea incremenita! Mirosul cartilor si scartaitul podelelor!Insa cultura este pentru noi lumina, si nu oricare, ci una puternica, una alba, care nu lasa nimic ascuns, sau, mai corect spus, care nu lasa sa mai existe nimic ascuns. Cultura noastra, si o stim cu totii, asa am fost educati, este una a acelei lumini care face sa straluceasca  toate fatetele, si care ascunde sau alunga, cat de absurd suna, chiar si ceea ce este ascuns. Culturii noastre nu i se potriveste misterul, ascunsul si obscurul. Pe acestea ea le ascunde si le face sa sispera in uitare. Despre praf ce sa mai vorbim. Lumina ei este una care spulbera prin ea insasi praful, il trimite in infinit! Cultura noastra este o cultura a luminii, a claritatii  si a muzicii, a stralucitorului si a zgomotosului. Nimic nu trebuie sa tulbure minunata revarsare a acestei lumini – nici o pata de intuneric, nici o pata de mizerie sau mister. Nici un semn de intrebare!

Numai dupa ce  am inteles in acest mod cultura dupa care tanjim azi si care ne invaluie pe noi mi am putut explica unele caracteristici ale ei, precum prezenta cartilor in supermarketuri, adica a acelui stand unde gasim puse intr-o ordine ce ramane secreta diversele creatii ale spiritului uman(!). Nu este important unde anume este asezat acest stand, dupa cel de carne sau inainte de cel de sosete, ci important este sa existe, sa fie pus in lumina si sa nu ramana cumva ascuns. De obicei  a fost asezat alaturi de calculatoare si electrice, de sidiuri si cabluri sau jucarii, adica alaturi de ceea ce reprezinta pentru noi treapta cea mai de sus a culturii noastre luminoase! Toate acestea sunt lucruri care stralucesc atat de fumos, care iti fura ochii si incet si mintea…Standul de carti este unul in care se gasesc de a valma reviste si ziare, dictionare de tot felul si manuale, multe manuale, pentru omul luminat al unei culturi luminoase! Ici colo, cate un bestseler, ceva de rasunet, de cele mai multe ori un japonez sau indian, naturalizati in america. Iar daca-ti ridici privirea, lucru deloc usor intr-un supermrket, observi deasupra standului de carti cabluri, multe cabluri si fire, panouri si tuburi imense. Dca te uiti mai atent vezi profile de tabla, mai multe straturi de izolatii, Iar daca te uiti si mai atent poti zari ca nu mai este nimic.

Vazand un astfel de raft intr-un supermarket iti vine sa zici e super tare. Caci el este super tare prin caricaturalul pe care il exprima si prin derizoriul sau. El este deprimant fiindca este dezradacinat, nu isi are locul acolo, ba mai mult este deprimant prin saracia lui, prin lipsa lui de consistenta. Este caricatural prin aceatsa saracie care pretinde a fi mai mult decat poate sa fie si este derizoriu fiindca nu i poti vedea capatul, scopul pentru care el inca mai exista. Acest stand este super tare fiindca este atat de monstruos incat nu l mai putem numi altfel sau nu i mai putem gasi un nume potrivit.

Acest stand este intr-un fel super tare, fiindca el este exact ca expresia super tare, expresie atat de intima noii generatii a culturii luminii. Cultura luminii este o cultura a expresiei super tare, frate sau super tare sau simplu, doar super.Este expresia care apare cel mai des azi pe buzele noastre, cu care aruncam in stanga si in dreapta si etichetam tot felul de lucruri si situatii. Ea este cea care a inlocuit mai vechiul si perimat lux al snobilor si a celor din plebe, ca sa zic asa, care tanjeau dupa lumina din candelele aristocratice. E lux frate a devenit acum e super tare frate. Acest stand de carti este super, asa cum este el, comic si derizoriu, in super – marketurile super tari in care traieste zi de zi o generatie super tare frate.

Intrebarea este daca acel stand mai foloseste la ceva? Daca mai inseamna ceva? Daca nu reprezinta de fapt el decat gunoi, unul reciclabil poate? Intrebarea mea este daca nu cumva ceea ce este super este asa fiindca nu mai are nici o alta utilitate?

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s