Scrisul

este asta

ceea ce fac ei aici este sa scrie

asta este ceea ce fac ei – ceea ce vezi aici, in fata ta, cu ochii tai…

Nu este ceva complicat – sau nu ar trebui sa fie ceva complicat, iar daca devine ceva complicat, atunci aproape ca isi pierde relevanta sau chiar si sensul. E limpede si simplu de inteles ca nu avem nevoie de ceva complicat si steril precum o scolastica medievala, desi da, probabil ca avem nevoie de lectii…Dar nu toate lucrurile se pot spune la fel de usor? Ba da, doar ai vazut, ti-am aratat mai sus!

Discutia a plecat de la Alina, pe care o stii sau o citesti, caci are si un blog, Diva cumva, care intr-un comentariu spunea ca unele posturi sunt prea complicate, ca ea nu le mai intelege. Iar daca este asa, atunci care este rolul lor?

De ce un blog? De ce intr-un blog un post, primul, iar apoi inca unul dupa care  mai multe si mai multe posturi? Asta daca ele sunt prea complicate? Dar daca sunt simple?  Oare isi mai au rostul atunci?

Imi amintesc ca m-ai intrebat mai demult de ce scriu atat de rar sau atat de putin. Raspunsul ferm ar fi din comoditate, dar si fiindca mi-este lene. Da, sunt un mascul destul de lenes, cand este vorba de unele lucruri. Dar poate ca asta ar fi un raspuns mascat, ha, caci daca m-as apuca sa-l explic, probabil ca as spune un pic mai mult! Nu stiu daca am chef…

Adica?

Nu vreau sa spun ca nu am timp, ca vai as fi prea ocupat, fiindca, sa fim seriosi, sunt o multime de prostii cu care imi ocup probabil timpul asta…Este vorba despre faptul ca mi este lene, si vorbesc despre o lene fizica, lenea reala de a tasta literele, de a da clicuri, ca sa spun pana la capat o poveste careia deja ii cunosc finalul. Ce rost are sa scriu ceva pe care il cunosc in intregime,  despre care stiu deja totul? Ce sens are sa scriu ceva cand stiu deja tot ce am sa spun, cum am sa spun, cum am sa termin? Are vreun rost? Aiurea…Poate doar asa ca sa ma bag in seama, sa dau si eu un mic semn de viata…Asta daca am chef! Caci altfel ce rost are, in ce masura i-ar putea interesa pe ceilalti ceea ce spun eu aici? Pe mine chiar nu ma intereseaza confesiunile celorlalti…Iar daca nu stiu toata povestea? Aici sa stii ca e mai complicat! De varianta asta mi-este teama – caci atunci totul este mai riscant. Iar aici intervine o altfel de lene – s-ar putea ca totul sa devina prea complicat daca ma apuc sa scriu ceva fara sa stiu finalul. S-ar putea ca ceea ce eu scriu sa  nu imi placa sau sa fiu nevoit sa spun lucruri pe care eu nu vreau sa le spun, sau, iar asta e varianta pericol, sa nu pot sa spun lucruri;e pe care as vrea sa le spun, ceea ce e mult, mult mai rau!

Da asta este ceea ce nu-mi place!

M-am complicat prea mult?

Nu, am inteles foarte bine. Ceea ce vrei tu este ca scrisul asta sa te transforme, sa produca o modificare in tine, in primul rand in tine. Scrisul este ca o calatorie, in urma careia probabil ca vei deveni un altul, care te va transforma, care va lasa o urma.

Da, e buna comparatia ta…De aceea imi place sa scriu despre calatorii. Sunt toate nostalgii sfaramate, ma refer la articole. Dar mai e ceva, fiindca niciodata nu poti avea totul…Mai sunt lucrurile simple, cele atat de simple incat sunt uitate de toti, la care nu ne gandim, fiindca ne este mai usor sa ne descurcam in viata daca le ignoram si pe care uneori trebuie sa ni le mai reamintim, noua, dar si celorlati. Ceva de genul acesta am gasit la Diana .

Atunci cred ca scrisul ne ajuta sa ramanem oameni. Poate ca de aceea scrisul a fost numit si memorie a umanitatii…

Acest dialog este o simpla fantezie, un exercitiu de imaginatie.

Nici unul dintre personaje nu exista, nu exista ca un om real, care sa rosteasca aceste cuvinte. Prin urmare aceste cuvinte nu au fost spuse niciodata, ele exista doar aici, pe acest blog si nu au valoare decat in acest context. persoana care a redactat acest dialog exista intr-adevar ca un om real, ea este ceea care a scris aici acest dialog, fiindca nu a dorit ca aceste cuvinte sa se piarda, insa acest dialog nu exista altfel.

Probabil ca altfel nici nu ar fi existat!

Advertisements

2 responses to “Scrisul

  1. merci Armin,merci 🙂

  2. Daca nu inteleg un post sau altul ori daca mi se pare prea complicat vreunul dintre ele este in intregime vina mea, minusul meu, lipsurile mele intelectuale sau de alta natura:)
    Tu scrii ce vrei, ce simti, ce poti – pentru ca vrei – si asta e singurul lor rost.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s