Blogareala

Am imprumutat un aparat de fotografiat ca sa pot face o poza mai buna, in care sa se vada mai clar ce anume fac acei oameni acolo. Zilele trecute am facut o poza cu telefonul, insa nu a iesit foarte bine, nici nu se vede despre ce este vorba acolo. Insa astazi, cand am avut aparatul la mine, nu au aparut acolo. Am vazut o singura femeie, care a aparut pe acolo, pe langa groapa aia mai mare si a scormonit cate ceva, insa a disparut repede. Chiar pe langa Timis erau ceva oameni azi care lucrau si, ma gandesc ca probabil din acest motiv nu au putut sa isi faca azi treaba pe care o fac de zi cu zi. Am regretat la inceput ca nu am avut ce sa fotografiez, insain adancul inimii mele nu mi doream sa fac nici o fotografie, fiindca mi se parea ca profit de problemele unor oameni pentru ca eu sa colectionez imagini pe care sa le arat altora, sa le pun pe blogul asta. Mai mult decat atat, simplul fapt de a sta si de face fotografii mi se parea o dovada de insensibilitate si de distantare rece fata de ceea ce se petrce acolo.  Ma simteam vinovat ca data fiind situatia tot ceea ce pot sa fac sau ceea ce fac eu este sa fac niste fotografii pe care sa le pun pe blogul acesta. Inainte sa ajung in dreptul muntelui de gunoi de langa soseaua de centura ma gandeam ca poate nici nu am sa pot face fotografii, in cazul in care vor fi acolo, fiindca ma voi simti stingher stand comfortabil in masina mea, ascultand muzica de la radio si facand fotografii, in timp ce ei stau acolo, in frig, in mizeria aia, vorbind urat, mirosnd groaznic, scormonind cu unghiile murdare si cu sapa printre gunoaie. Mai mult decat atat, ma gandeam ca, in timp ce eu voi face fotografia, ei ma vor vedea. Oare ce isi vor zice? Ii va distra faptul ca eu fac fotografii acolo?

Problema este ca ei au ajuns sa lucreze foarte organizat. Au ajuns sa sape mai multe tuneluri in muntele acela de gunoi, mici galerii, in jurul carora se aduna mai multi oameni care sapa, scormonesc si sorteaza. De obicei, cauta fier vechi, care se poate vinde la un pret bun, dar si alte obiecte pe care le pot folosi la “gospodariile” lor. Lucreaza acolo dupa programul unei zile normale de munca, deoarece dimineata sunt deja acolo, iar seara pleaca spre Zizin, spre casele lor, fiindca cei mai multi sunt din tiganiile din Zizin, Budila, Tarlungeni, In special Zizin, fiindca acolo s-a constituit o comunitate mare de rromi, care traiesc in saracie si in conditii pe care multi oameni nu si le pot imagina. Mai toate satele  si comunele din jurul Brasovului au la marginea lor o mare comunitate de rromi, care s-a dezvoltat teribil in ultimii ani. Garcinul este departe de a arata cum se traieste de fapt in Zizin, fiindca Garcinul a atras atentia autoritatilor, s-a intevenit des acolo, iar lucrurile stau poate altfel. Insa cei care cred ca in Zizin este la fel ca In Garcin habar n-au despre ce este vorba.

Ce sanse au acesti oameni? Ce viata pot sa duca , acolo, in casele lor, in locurile acelea innoroiate, fara curent, fara apa, fara incalzire, fara nimic ce noua ni se pare atat de firesc? Cine este pana la urma cel mai responsabil pentru ceea ce traiesc acesti oameni la marginea societati? Cat de vinovati subtem noi? Cat de multumiti putem sa fim noi de noi insine atat timp cat nu facem nimic pentru a schimba lucrurile? Ce putem sa facem pentru a schimba ceva? Sau poate ca noi facem ceva pentru a i ajuta?

Ni se pare ca noi suntem mai buni decat europenii care i-au marginalizati pe indieni sau pe africani? Mai buni decat arieni care i-au exterminat pe evrei. insa cat de sigura si stabila este diferenta?

Despre ce facem noi intre timp, mi se pare sugestiv ce am citit la Luana, nu cu mult timp in urma – interesante mi se par si comentariile.

In loc de final – Cu ceva vreme in urma, candva prin toamna, m-am oprit langa aceasta groapa de gunoi (este vorba despre fosta groapa de gunoi de la marginea bv, cea pe langa care trece sos de centura, un munte de gunoi de fapt astazi, groapa de gunoi ce nu mai este folosita) sa astept pe cineva. Chiar in acel moment se facuse o razie a jandarmnilor care au sechestrat o caruta cu un cal, in care au strans cat mai multi dintre cei care lucrau pe acolo strangand fier vechi si alte prostii. M-am amuzat cand am vazut cum au plecat – cele doua masini ale jandarmeriei, cu caruta intree ele, plina de tigani, un alai ce s-a pus cu greu in miscare, cu multe vaiete, tipete si plansete. Insa imediat ce convoiul a plecat au inceput sa apara dintre gropi, dintre tufele de pe acolo cei care se ascunsesera si care nu fusesera prinsi. Erau speriati, concentrati, strangeau tot felul de obiecte pe care le ascunsesera la repezeala pe acolo si le puneau in carute de frica, cred, ca poate le va confisca jandarmeria. Nu se uitau in jur, nu le pasa de mine ca stateam acolo si ma uitam la ei. Pentru ei era important sa si recupereze obiectele pe care le ascunsesera la venirea jandarmilor, munca lor pe ziua aia, si sa plece fara ca sa fie prinsi. Nimic si nimeni nu-i putea apara. Erau doar ei in viata asta de cacat.

Advertisements

11 responses to “Blogareala

  1. Un singur cuvant: Mizerii.

  2. O sa zici ca-s rea, dar e alegerea lor. Acuma-s vreo doi ani faceam angajari masive la firma, muncitori necalificati. Le-am oferit (inclusiv) acestor oameni: salariu, tichete de masa, bonusuri, un loc de munca stabil, etc…bullshituri de HR, dar foarte reale. Nu au vrut sa munceasca intr-un loc curat, organizat, sa primeasca haine de lucru, salar, tichete, etc…prefera sa traiasca din gunoaie. Daca e alegerea lor nu pot sa ii compatimesc, si nu ii judec sau critic – isi traiesc viata pe care au ales sa o traiasca.

    • nu, de ce sa zic ca esti rea. nu este vorba de rautate sau de altceva aici, cred ca in primul rand trebuie sa fie vorba de comunicare, fiindca atata timp cat ne inchidem unii fata de ceilalti nu reusim sa facem nimic. sa stii ca eu nu i inteleg si in nici un caz nu as vrea sa spun ca ei sunt asa sau asa, insa mi se pare ca exista in societatea noastra prea multa tacere

  3. Tocmai, ei sunt inchisi spre comunicare. Refuza orice contact ce nu inseamna pentru ei bani sau ajutor material imediat. Prima reactie: doamna, sunteti de la ziar? Ceilalti ne-au platit sa ne pozeze. Reactia dupa oferta de loc de munca: da da, venim maine (irnic), dar pana maine nu ne dai zece mii?…..Pentru mine asta nu inseamna deschidere in rezolvarea problemei lor, si o si mai mare afundare in ea….si e doar optiunea lor…

  4. ei sunt inchisi complet!

  5. Societatea marginalizează toată lumea de care nu se poate folosi. Marginalizează, în general, orice nu poate să înţeleagă. Eu nu cred că oamenii aia sunt vinovaţi pentru că nu ştiu să se integreze în ceea ce noi numim societatea noastră. Nu li s-a dat nici o şansă încă de la începuturi de a-şi trăi vieţile aşa cum vor ei. Li s-a impus să trăiască cum vor alţii, cum vrea majoritatea.

    Noi spunem, Sunt nişte oameni neadaptaţi!!! Îşi merită soarta. Uite, dacă si-ar găsi de lucru, nu ar mai scormoni prin gunoaie. Însă uităm un aspect evident: cine i-ar angaja? Iar dacă i-ar angaja cineva(cum a spus Alina), ce garanţie avem noi că scopul lor în viaţă este să muncească, aşa cum muncim noi cei civilizaţi. Iar dacă ar vrea să muncească, de ce să muncească aşa cum li se impune? Mai mult, de ce credem noi, civilizaţii că singurul mod “bun” de a trăi este “să munceşti”? De ce credem cu fanatism că singura posibilitate de a ajuta un om aflat la ananghie este să-i oferi…un loc de muncă?
    Cred că oamenii care au contact mai slab cu civilizaţia simt mai bine decât noi că ceva pute în ograda noastră.
    Dacă oamenii cerşesc, nu înseamnă că banii sau bunurile primite înseamnă tot pentru ei. La fel cum nici pentru noi nu ar trebui să însemne tot. Au învăţat şi ei că fără bani, mori de foame. Ceea ce este cât se poate minimal pentru intelectul uman, aşa de evoluat.
    Pot oamenii marginalizaţi să supravieţuiască fără să caute în gunoaie sau să fure, atunci când nici în gunoaie nu gasesc ceva folositor? Dacă răspunsul este “nu”, atunci cine se face vinovat de vieţile lor mizere? Ei sau noi?
    Civilizaţia nu acceptă altceva decât civilizaţie. Iar dacă acceptă uneori, o face doar pentru scurt timp şi nu cu intenţia de a-i lăsa pe ceilalţi să se integreze, ci privind de undeva de la distanţă, din afară, ca la un spectacol nemaivăzut, gândindu-se încă o dată în sinea ei: Ce-au făcut oamenii ăştia să merite soarta asta? De fapt ar trebui să se întrebe: Ce li s-a făcut oamenilor ăştia de-au ajuns aşa?
    Da, cred că şi tăcerea e de vină. Tăcerea în sensul de a refuza să vorbeşti pe limba altcuiva aparent altfel decât majoritatea…

  6. Mi-au venit în minte nişte cuvinte spuse de Frederic Beigbeder, în romanul “99 francs”. Nu am cartea laîndemână…cu cuvintele mele ar suna cam aşa: Singura diferenţă dintre mine şi cerşetorul pe care îl văd în fiecare zi în drum spre serviciu este că el nu are ceasul meu scump, maşina mea de “n” dolari, hainele mele de firmă, telefonul meu de ultimă generaţie, portmoneul meu ticsit de bani…s.a.m.d.

  7. alaturi de ce ai adaugat tu, bogdan, as mai putea adauga ca la situatia in care se afla ei si noi, intr un fel, au contribuit foarte mult politicile de integrare duse de catre societatea romaneasca intr-un mod foarte prost. nu stiu in ce masura ceea ce a incercat comunismul li s-a potrivit lor – a-i forta sa aiba o proprietate, un loc de munca, a si trimite copiii la o scoala unde sa invete o meserie pentru care ei nu au pic de respect. S-a incercat socializarea lor, insa in schimb s-au obtinut aceste “locuri de viata” hibrid, daca le pot numi astfel, precum Garcinul, de langa Brasov

  8. am vazut un film documentar anul trecut,sincer ,acum imi scapa si locul si numele filmului dar sentimentul pe care mi l-a transmis acel film ,ptr mine a fost urmatorul : e jalnic sa traiesti din gunoaie si printre gunoaie ,pentru mine , un om “civilizat” atat de jalnic cum le este lor sa se adapteze in societatea noastra si sa traiasca “curat”. Pareau mai fericiti decat noi ,noi cei care ne uitam in sala de cinematograf la ei….
    barbatii scormoneau in gunoaie dupa tot felul de lucruri, de dimineata pana seara, femeile spalau saci de plastic si ii puneau la uscat,dar intre timp isi faceau si unghiile cu oja si se rujau, iar copiii…aveau “curtea” plina cu bucati din jucarii stricate si erau mai fericiti decat copii nostri care merg la mall in fiecare weekend. dc va intereseaza filmul,incerc sa imi aduc aminte exact cum se numeste.Stiu doar ca este un scurt metraj….unul care spune multe….

  9. astfel de filme sunt bune fiindca ne pot ajuta sa ne dam jos ochelarii…insa problemele raman, iar eu nu vreau sa transform problema lor in problema noastra. ceea ce ne lipseste sunt mijloacele de comunicare si de rezolvare a problemelor care pot sa apara.

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s