Hai-pic-hui-pica cu bicicleta

nu poti sa nu porti pica modului cum vremea se manifesta vara asta. rare au fost dupamiezele lipsite de ploaie, rare au fost sfarsiturile de saptamana in care sa nu vina vreo vijelie, iar putinele zile in care soarele, vantul si norii si-au dat mana picand fix atunci cand eu sunt la volan, la munca, discutand la tel cu rares despre posibilitati. mi-aduc aminte de duminca aia, cand am asteptat toata dimineata sa se faca mai frumos, fiindca parea sa se lumineze cerul, asta daca te fortai sa vezi cat mai departe inspre vest si cand, pe la ora 1, chiar s- a limpezit cerul. repede m-am cocotat pe bicicleta si pedaleaza frate. cand trec pe la ceasu rau, ca doar nu degeaba i se zice asa, cu gandul sa ajung la livada postei, imi piere suflul meu de atlet cand vad ca bucata aia amarata de cer senin de la apus a fost inlocuita de niste nori pufaitori si cancerosi. era clar ca in mai putin de 10 minute vine si ploicica aia faina…dar ce, eu viteazu, sa ma ingrozesc? nici gand, frate, “ma duc pana in poiana, orice ar fi” mi-am zis cu seriozitate. pe la turnu alb eram cu geaca de ploaie pe mine si cautam un loc unde sa ma ascund si eu de ploaie. pe acolo, pe sub terasa de la turn, laolalta cu o mana de turisti, am stat sfidator si am privit netrebnica de ploaie. vreo doua ore bune, si faine. in cele din urma m-am plictisit de lasitatea mea si am plecat prin ploaie sfidand baltile ce se formasera prin oras, sfidand fleoscaiala masinilor. ce a mai urmat nu are nimic eroic…

dar chiar si asa, nu inseamna ca n-am mai facut nimic decat sa ma vait. am iesit de fiecare data cand am putut, insa recunosc ca nu m-am indreptat spre trasee noi. aici ajutorul mi-a venit din partea lui Radu, care mi-a dat imboldul sa fac trei trasee noi, pe care singur, nu cred ca le-as mai fi incercat vara asta, multumindu-ma sa fac doar ture de intretinere. Cu Radu insa am facut mai intai drumul vechi de la Pietrele lui Solomon pana in Poiana Brasov, traseu pe drum forestier, destul de anevoios, fiindca sunt cateva portiuni de catarare cu panta continua, mai ales la final. Mai mult decat atat catararea pe drum forestier necesita stapanirea unor tehnici diferite de cele folosite pe asfalt. Insa nimic nu poate inlocui aerul proaspat, curat de care ai parte pe un drum forestier, necirculat de masini, si care parca te ajuta sa iei cu asalt pantele.

Tot cu Radu, am urcat Piatra mare pe traseul familiar. Chiar daca pare destul de nebunesc nu este chiar asa…Am mers pe bicicleta portiuni destul de intinse, insa au fost si momente in care am fost nevoiti sa ne luam bicicletele in spinare, ca sa zic asa. Nu am ajuns pana la cabana, ne am oprit inainte cu vreo 15 min, ne-am realimentat si apoi am inceput coborarea. Eu mai incetuc, fiindca nu sunt un mare coborator, mai ales in zone de extrem, iar ceilalti cu mai mult curaj si pasiune pentru acrobatii. Efortul fizic este extraordinar intr-o astfel de tura montana, iar el poate sa suplineasca lipsa unei ture in care pedalatul sa fie mai consistent.

A treia tura in care m-a convins Radu sa merg am  facut-o sambata trecuta, din nou dupa o zi in care am asteptat ca vremea sa sehotarasca – daca ploua sau nu. Mai intai am zis sa plecam pe la 4, insa pe la 4 fara 10 a inceput sa ploua, am lasat-o pe ora 5 jumate, insa, desi pe la cinci si un sfert a iesit soarele, dupa numai cinci minute, inspre destinatia noastra turna din nou cu galeata, asa ca m-am trantit in pat si m am uitat la finalul etapei din ziua aia. In cele din urma, la sase si jumatate, soarele stralucea pe cer si Radu suna sa anunte ca am putea pleca spre Bratocea, iar daca ne-o prinde ploaia asta e, dar n-are rost sa mai amanam, asa ca la 7 seara am plecat spre Bratocea, cu cer senin in spatre si cu cativa nori in fata. Insa norocul a fost de partea noastra iar tura de sambata seara, tarzie, a iesit chiar bine.

Advertisements

2 responses to “Hai-pic-hui-pica cu bicicleta

  1. Super ca ti-ai gasit tovaras. Tovarasia e foarte importanta, m-am convins de asta uitandu-ma la circuitele de ciclism si am mai invatat din expeditiile mele.

  2. da, mai ales atunci cand ti se impotriveste vremea, timpul mult prea scurt si oboseala acumulata in timpul saptamanii. este uneori foarte greu sa lasi toate deoparte si sa pleci intr-o tura. mai ales pe un traseu nou. in astfel de momente ai nevoie de un tovaras, insa si aici apar alte probleme, legate de rezistente fiecaruia, legate de ritmul de pedalat, insa acestea sunt legate totusi de mersul pe bicicleta

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s