Traseu bruiat – rgu Secu, vechi, masi, prn falu s cimitir

Este un traseu de plat, cel dintre Brasov si Tg Seciesc, ce se poate face intr-o zi de duminica, mai ales daca suntem gata sa suportam stresul,deloc mic, pe care ni-l dau drumurile nationale. Dus-intors sunt cam 120 de km, insa eu as vrea sa ma opresc asupra unui singur loc de pe acest traseu, despre care am pomenit atunci cand am vorbit despre traseul brasov-ozun, si anume localitatea Bicfalau. E o altfel de atmosfera aici, una de acceptare totala a destinului, a lumii, o atmosfera care parca te irita daca te gandesti ca nu departe de acest loc, la o aruncatura de bat, oamenii alearga fiindca nu se pot impaca nicicum cu ei insisi, oamenii alearga fiindca timpul se trece repede, oamenii alearga fiindca au ajuns la capat, unde, poate,  alergam fiindca totul este deja gata, terminat…  Raul Negru si Bicfalau, denumiri cu locuri altfel, locuri cu altfel de denumiri…

Originea numelui bicfalau pe care il are localitatea sta in limba maghiara, asa ca nu are rost sa facem alte apropieri care ni s-ar parea mai comode.

In Bicfalau ajungem daca urmam drumul judetean de la Teliu spre Dobarlau, iesind astfel de pe drumul national (teliu-prejmer), ceea ce este, cum am spus, chiar foarte bine! Evitam astfel aglomeratia masinilor si putem sa avem parte de o calatorie cu bicicleta, asta desi drumul este putin mai rau, gropi si denivelari, dar cred ca atmosfera ce picura liniste si pace poate suplini aceasta problema. Dupa ce trecem de intersectiile ce ne duc inspre Marcus si Dobarlau, localitati din care nu vedem decat cateva case, fiindca in rest ele se ascund intre vai, ajungem in Bicfalau. Acestal se intinde de-a lungul unui drum principal, devenit in epoca asta, drum judetean, insa daca nu ne rupem de acesta nu am vazut nimic, si credeti-ma, merita sa o facem. Va trebui sa fim insa foarte atenti, fiindca la un moment dat, pe marginea drumului se vor ivi cateva tablite de lemn, cat mai rustice, care ne indica ceva denumiri in limba maghiara. Sunt niste nume si merita sa le urmam. Daca le ignoram nu vom face altceva decat sa trecem printr-un sat ardelenesc ingrijit, care are un camin cultural, o panzio, un bufet si o alimentara, dar nu vom vedea ceea ce Bicfalaul are mai ascuns de oferit. Una dintre aceste tablite, cea pe care o cautam eu, ne duce inspre biserica veche, situata pe culmea cea mai inalta dintre cele pe care satul se leagana.

Pana cand nu ajungi in fata portitei de intrare in cimitirul ce imprejmuieste biserica, aceasta nu ti se va arata nicicum, ascunsa fiind de arborii batrani si stufosi ce o pazesc. Biserica nu se poate vedea decat din departare, din afara satului, odata ceea ai intrat in sat, ea ti se ascunde, iar gasirea ei devine, intr-un fel, o ratacire. Daca mergi pe unde iti arata semnul sa mergi va trebui sa te strecori pe o poteca ingusta, ce nu are nimic dintr-un drum catre vreo biserica, marginita de gradini si intarita pe ici pe colo de cateva dale de piatra, iar apoi sa treci un podet vechi de lemn peste un paraias ce curge incet prin vale. Dar inca nici gand sa vezi biserica. La un moment dat, parca, se zareste turnul printre frunzele miscate de vant, insa ca sa ajungi la biserica trebuie, de data asta, sa mai urci inca o poteca, care te scoate in ceea ce ar putea sa fie o mica piata. Cum tehnologia nu tine cont de nimic, in mijlocul ei a fost sadit un stalp. iar localnicii, parca pentru a remedia cumva aceasta scapare, au plantat de jur imprejur niste flori. A iesit asa ceva:

Fara stalp, doar cu acel gardulet de lemn, totul ar fi fost bine.

De aici, din aceasta piata, putem vedea in sfarsit biserica, inconjurata de arborii stufosi, dar mult mai aproape decat era pana acum. iInsa mai e ceva de vazut aici, in aceasta piata, iar asta  daca nu ne vom grabi. Este ceva pe care-l simteam de mult deja, de cand am coborat pe aceea straduta ingusta, de cand am vazut cum sunt casele si curtile de pe aici.  Daca nu ne vom grabi, ne vom da seama ca am facut un pas in trecut. Iar acest pas este unul mare si intr-un trecut frumos si viu, atat de viu pe cat  de viu este prezentul. Casele, curtile, gardurile, toate sunt rupte parca din trecut. Si nu este vorba doar de o singura casa, ci de mai toate casele din jur. Toate sunt asa cum erau ele acum multi, foarte multi ani. Sunt  case vechi, taranesti, vopsite in alb, cu pridvor de lemn si multe flori. Daca te opresti aici, in aceasta mica piata, nu esti doar tu cel care te-ai oprit, ci ai oprit timpul in loc. Mai mult decat atat, l-ai intors cu cateva sute de ani in urma… Dar in rest, e bine, e liniste… E liniste, lumina si multa culoare, si nimic nu tulbura respiratia linistita a timpului…

Hai sa intram in cimitir si sa vedem mai de aproape biserica…

In jurul bisericii se strange ca un inel vechiul zid fortificat, din care insa nu au mai ramas decat ruinele, cimitirul, chiar cel care adaposteste morminte vechi, fiind situat deja in afara acestui zid. Intregul loc este plin de arbori batrani, stufosi, de acei arbori parca pusi acolo ca sa  ascunda celor de jos, celor grabiti si ignoranti locul acesta.

Mormintele vechi, foarte vechi sunt presarate fara nici o ordine, de parca nimeni nu s-ar fi ingrijit de moarte in acest loc. In unele locuri mormintele sunt atat de ingramadite incat nu poti sa intelegi unde-i locul de ingropaciune al fiecarei cruci. Dar, poate ca da,asa este,moartea se intampla sa loveasca atunci cand nu te astepti, asa ca,de ce sa-ti mai bati capulcu o anumita ordine…De aici, biserica pare un pic mai micuta, insa asta si fiindca o masuram cu arborii ce o inconjoara si o strajuiesc, insa poate ca tocmai de aceea ea pare mai autentica, mai aproape de ceea ce ne dorim, mai aproape de noi. Sunr pretutindeni multe flori, multe nume si date, multe dintre ele deja sterse de pe pietrele macinate de ploaie si vant. Se citesc cu greu sau deloc. Cate un cavou e cu dalele asezate neglijent, lasand sa se vada intunericul de dincolo, de parca moartea nu are aici nimic de ascuns, de parca moartea nu poate sa mai faca nimic rau aici, nu aici. Aici viata si moartea nu se dusmanesc, iar pentru cei vii moartea nu mai este sfarsitul brusc si inexplicabil al unui biologic activ, care, pentru a scapa de sfarsitul asta, alearga, alearga, alearga…

Totul pare atat de mult si atat de bine impacat cu sine.

Precum acel paraias ce curge la poalele dealului…De mult…

Iata o casa asemanatoare cu cele din Bicfalau, aceasta insa este din Ilieni, tot din jud Covasna:

Sa le multumim celor care s-au preocupat de pastrarea acestor case asa cum au fost ele!

Advertisements

6 responses to “Traseu bruiat – rgu Secu, vechi, masi, prn falu s cimitir

  1. Fain ca ai scris de drumetia asta, am obtinut mai mult decat daca te-as fi intrebat cum a fost. Poza cu stalpul e geniala, daca as fi primar in big falus
    as face ceva, desi e greu…..
    big falus numai la asta ma duce gandul, ptr ca sunt un pervers, si daca barbatii sufera de asa ceva da-ti seama de ce sunt barbati si femeile locului agitati!

  2. Nu stiu de ce dar ma linisteste sa te citesc. Imi place cum iti asterni gindurile. Ai un stil blind si clar. Recunosc ca abia azi te-am citit, dar o sa mai revin. Promit!

  3. sa stii ca nu te am acuzat de nimic! nu inca! 🙂 tot acest text ar fi trebuit sa fie cat mai bland si clar, asa cum este impresia pe care ti-o da moartea in bicfalau. nu stiu cat de mult am reusit sa redau impresia dorita mai ales ca mie imi lipseste posibilitatea de a face fotografii bune, ramanandu mi doar cuvintele. am pus aici cateva fotografii, insa ele sunt destul de ‘primitive’, ca sa zic doar atat. 🙂
    te mai astept…

  4. minunat, un loc de reculegere asemanator am trait si eu candva la vizitarea unor rude ale unei cunostinte prin Brasov, in apropiere am ratacit printr/un cimitir in curtea unei biserici foarte vechi, nu imi amintesc numele ei, dar dupa inscriptiile mormintelor era protestanta sau evanghelica, cred ca mi/am cautat stramosii pe acolo. Am implinit in vreun fel vreo vraja de demult care spunea ca atunci cand un urmas va ajunge la mormantul acela abia atunci sufletul stramosului meu va zbura catre un alt trup catre reaincarnarea in spirit… Fie ca semintia mea sa dainuie pe aceste meleaguri in veci!!!

  5. frumos comentariul tau si sa speram ca aceste locuri de reculegere se vor pastra si ele in timp

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s