dor de duca

– azi mi-a bagat toamna frunzele in casa. cateva. spun ca mie mi le-a bagat, asa, ca sa-mi dau si eu putina importanta, desi cred ca ei nu prea ii pasa de ccea ce face, ci, pur si simplu, totul i se intampla…
– e foarte fain acolo, trebuie sa mergem din nou…hm, da, e fain…
– da, normal!
– cand ma gandesc cum e acolo. e bine, e bine ca stim ca acolo se afla acele locuri
– da si ca stim ca vom putea sa mergem din nou acolo! aerul ala e foarte fain…
– da si ca trebuie sa depui efort, si aerul asta de toamna…
– exista un organ special al fericirii, adica fericirea ti se intampla, iar daca tu esti gata pentru ea, atunci poti sa o traiesti. pana la urma trebuie sa fii capabil sa traiesti fericirea, de aceea nu toata lumea poate fi fericita, desi pana la urma e atat de simplu…
– da, dar ce se intampla cu mediocritatea? nu iti este teama ca acest organ al fericirii este unul al mediocritatii?
– bai nu stiu! dar ma gandesc ca daca este zgomotoasa, ea este mai curand una imitata, un surogat de fericire. habar nu am. adica vreau sa spun ca daca esti fericit nu te vei gandi la calitatea fericirii tale. nu?
– imi place cum se aude harsaitul de la roti si cum calca roata de la bicicleta frunzele.
– hai ca nu mai e mult pana sus! imediat ajungem la nasol…ha hahahaha
– nasolu!
– bai ce faina e lumina. te caci pe tine!
– hahahaha
– frunzele astea din casa sunt niste frunze din alea uscate, pe care daca le iei in palme si le strangi se strivesc si se rup. se maruntesc. se transforma intr-un praf galbui, rosiatic.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s