Bicicleta si evenimentul 2

Valea petrolului

Sau a sondelor, sau a titeiului. O vale a bogatiei, insa o bogatie ascunsa, fiindca nimic din ceea ce vedeam nu ma facea sa cred ca din pamantul ce ma inconjura se extragea ceva atat de valoros prescum petrolul.

M am trezit cat mai repede, mi am strans cortul, asa ca atunci cand ceilalti s au trezit eu eram deja gata de plecare. Corturile le aveam asejate la iesirea din Cocorasti Misli spre Bustenari, adica locul de unde puteam sa incep cel mai bine traseul care sa ma duca dinspre Ploiesti in Brasov, fara sa ma intersectez aproape deloc cu drumul de masini, adica fara sa ma intersectez cu drumurile nationale, fiindca aveam multe portiuni de drum asfaltat si circulate de masini pe traseul meu, insa nici una atat de aglomerata precum se intampla sa fie pe drumurile nationale, Chiar de la plecare aveam de parcurs o lunga portiune de drum forestier ce avea sa ma duca pana in vf dealului ce leaga Cocorasti Misli de Telega, prin localitatea Bustenari. Pe multe harti localitatea Bustenari nici nu apare, fiind considerata o localitate prea mica pentru a fi mentionata. Insa ceea ce m a uimit cel mai mult a fost izolarea in care oamenii ce locuiau aici isi traiau viata. Initial eu am crezut ca voi merge pana in Bustenari fara sa dau de nici o urma de om, fara sa vad nimic altceva decat drumul forestier, insa dupa ce am mers cam o ora au inceput sa apara si primele case. Singuratice, saracacioase, multe dintre ele gata sa se prabuseasca. Dinspre punctul de unde am plecat eu pana la ele nu exista decat drumul forestier pe care l am parcurs eu, stricat in multe locuri de apele de munte si ploi,  si unde singurele semne de viata umana erau date de statiile fantomatice de pompare a titeiului. Spun fantomatice fiindca nu am zarit pe nimeni pe acolo, desi erau masini parcate in fata statiilor, iar usile erau deschise, prezenta omului fiind evidenta. In rest pe ici pe colo se mai puteau vedea pompe vechi, parasite de mult…La finalul drumului forestier ce ma ducea spre Bustenari, cand casele deveneau mai dese, si mai ingrijite, cu mule flori pe verande si copaci in livezi, catararea a devenit extrem de dificila. Mie mi s a parut a fi una dintre cele mai dificile catarari pe care le am facut pana in prezent, ascensiunea fiind ingreunata si de faptul ca drumul era acoperit de pietre peste care se putea trece destul de greu. Am simtit o mare eliberare in momentul in care am reusit sa ating vf catararii si sa ajung in Bustenari. In cele cateva clipe de odihna am putut privi in urma mea spre valea prin care serpuia drumul forestier pe care il strabatusem. De aici incepea drumul de asfalt si o frumoasa coborare, intrerupta doar de cateva scurte catarari, coborare ce avea sa ma duca pana in Telega. Mi a ramas in minte insa imaginea acelor sonde parasite in soare, a drumului forestier ce parea sa nu se mai termine, dar si a izolarii in care oamenii de acolo isi duc viata.

Eram atat de transpirat incat a trebuit sa mi schimb bluza la finalul coborarii, insa totul era bine fiindca norii pareau sa se rupa si soarele punea stapanire pe drumul meu. Scapasem deocamdata de ploaia de care fugeam de ceva vreme incoace…

De la Telega trebuia sa ma indrept spre Campina unde aveam sa ma hotarasc daca ies in DN1 sau ma indrept spre Valea Doftanei.

Traseu de bicicletă 1044898 – hartă oferită de Bikemap
Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s