A N A

Am condus orbeste sau nebuneste pana acolo. Nu mai am rabdare in general, dar la volan chiar ca am depasit multe limite ale rabdarii, Am dat mai multe telefoane numai pentru a mi abate cumva mintea de la obsesia ca trebuie sa ajung cat mai repede acolo, sa ma dau jos din masina si sa plec mai departe. Cat mai repede…Fiindca Gy imi spusese ca se face cam 45 de minute pana acolo cu masina, mi se parea nefast si diabolic ca minutele mele treceau atat de repede si ca depaseam deja aceste 45 de minute si ca inca nu ajunsesem nicaieri, iar pe borne nu vedeam nici de al dracului sa fie trecut vreun Bixad. Si era soare si cald si aerul era fierbinte si era bine…

Pana la urma ar fi posibil sa nici nu exist sau, cel putin, sa nu exist asa cum sunt eu. Blogul acesta ar putea sa fie creatia unui om care nici nu stie sa mearga cu bicicleta, iar asta, intr un caz fericit, fiindca exista si posibilitatea ca eu sa fiu orb sau sa nu pot sa merg, sa fiu paralizat , de exemplu. Sau sa am o varsta care sa nu mi permita sa merg cu bicicleta si sa scriu cate ceva pe aici doar pentru a trai cumva ceva ce eu nu am fost capabil sa traiesc cu adevarat…

Sau poate ca nu exista nimeni care sa citeasca acest blog, nu ca ar fi multi, dar in mod sigur ca din cei putini, chiar foarte putini, care au trecut pe aici, multi nici nu au existat. Poate ca acest blog exista doar asa, de la sine, fara nici un cititor, fiind, doar asa, un soi de reflectie in oglinzi paralele a unei singure imagini , care se multiplica in aparenta la infinit.

“Nu mai am mult, ah uite si indicatorul.  – Sf Ana, 7 km – deci am facut pana aici 8, Cat o fi ceasu’? Am mers bine cred. Ma enerveaza bataia asta de la pedale! Uite un drum! Ah stai ca mai e o curba si gata! Ba nu, ca acum o sa cobor un pic dar dup aia o sa urc din nou. Ce bine de Gy, e cu Ruxy, fac baie deja…Blogu…Trebuia sa ma tin de traseul meu…Mi se parea ca ea mi dadea aceasta sansa…Mai e si cald. La dracu. Ma doare vena aia iara. Daca nu o sa mi se mai scoale. Cacat! Ce prosti. Ba, cemocirla e aici. Uite bariera, cobor. Ce urca tipa aia. Unde or fi. – Unde sunteti? Armin, suntem pe partea cealalta a lacului. Hai pe carare si dai de noi. Bine – Tate faine. Ba ce cur are aia.chef.  fut. Ah uite l pe Gy. e cu aparatu”

Am ajuns la lac in 80 de minute, binisor pentru o zi torida. M am dezbracat, mi am luat slipul pe mine si repede in apa. Bineinteles ca Gy si Ruxy alesesera un loc din asta departe de lume, la umbra, unde nu trebuia sa auzi prostiile altora. Eu as fi vrut mai mult soare, insa eram bucuros sa fac o baie dupa cativa ani in care nu prea mai avusesem contact cu intinderi mari de apa. Nici nu prea mai stiam sa inot. Ne am uscat si am plecat inapoi, am facut scurta catarare pana la cabana si campingul de deasupra lacului de la Sf Ana, dupa care Ruxy si cu mine ne am continuat drumul spre Bixad pe biciclete, savurand libertatea si linistea pe care ti o da o coborare pe bicicleta. Traseul Bixad – Sf Ana era un gand obsesiv, pe care l aveam in mine de mult, asa cum mai aveam multe astfel de ganduri, despre multe alte drumuri pe care le trecusem vreodata cu masina, fara sa le traiesc decat din goana masinii mele…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s