Oameni si locuri 2

Daca anul trecut ma vaitam din cauza vremii proaste, vreme ploioasa ce nu parea sa mai conteneasca, anul acesta ea a tinut cu mine si cu toti cei care doresc sa iasa, doresc sa evadeze. Insa, daca anul trecut puteam sa dau vina pe ploaie, vara aceasta nu mai aveam nici o scuza! Daca nu faceam traseul pe care mi l propuneam, nu l faceam din cauza mea si atat. Eu eram singurul vinovat…

Traseul de pe valea Zizinului era un traseu la care ma gandeam de cand incepuse primavara, dar pe care il tot amanam, desi vremea era de cele mai multe ori numai buna pentru un traseu de explorare. La inceput il amanam fiindca nu eram sigur daca drumul va fi destul de bun pentru bicicleta  ca sa plec din Tarlungeni si sa ma intorc pe la Vama Buzaului, acesta fiind traseul complet pe care doream sa l fac, un traseu circular. Pe harti aparea un drum neintrerupt de la Tarlungeni prin Zizin ce se ducea mult inspre Muntele Ciucas, pentru ca apoi sa coboare spre Vama Buzaului si Bradet. Un indiciu pentru existenta acestui drum era si o borna de kilometraj de pe drumul Tarlungeniului, care indica Bradetul si Vama undeva la 44 de km. Insa indoielile mele persistau datorita experientelor avute in trecut cu drumurile de padure devastate de lucrarile forestiere…Apoi l am amanat de lene, o lene pe care parca nu puteam sa o controlez. Preferam sa fac un traseu mai scurt si pe care l cunosteam decat sa ma aventurez pe un traseu nou, mai ales pe unul ce ma va duce pe un drum de padure, cum am mai spus, ce putea sa fie pustiu si devastat. Lenea si indoiala – imi cam furau timpul…

Cand am plecat la drum ma gandeam la ea. Probabil ca m am folosit de acest gand ca de un imbold, pentru ca sa mi pot duce planul la bun sfarsit. Gandul meu era ca un gand cavaleresc.  Adica, m am gandit sa i dedic acest traseu ei, sa l fac in amintirea ei. De cateva ori discutasem cu ea despre bicicleta si despre trasee – si ea descoperise placerea de a merge pe bicicleta si mai iesea din cand in cand la o plimbare scurta de seara, una in care sa colinda strazile din jurul casei…Poate ca era ceva fals, fortat, in gandul meu, de a i dedica ei traseul, insa gandul asta m a mobilizat, asa ca am fixat o anumita zi si am plecat. A fost candva prin august  si nu prea mi a pasat nici de faptul ca cerul parea sa se innoreze si nici de oboseala mea si nici de timpul ce poate ca nu mi ar fi fost de ajuns sa termin pe lumina tura.

Am incercat sa ma gandesc la ea mai tot drumul cat am pedalat, mai ales ca de la Tarlungeni si apoi mai departe prin Zizin peisajul nu era extraordinar. Un drum de piatra devastat de camioane si paduri defrisate. Cam asta era valea Zizinului, iar atunci gandul la ea mi a folosit si ca un exercitiu de imaginatie, dar si de vointa. Incercam sa mi aduc aminte anumite discutii pe care le am purtat sau anumite momente in care ne am intalnit in mod neasteptat – cum arata in acele clipe, la ce se gandea, daca isi facuse anumite planuri de viitor si care ar fi putut sa fie acestea.

Ma gandeam ca toate peisajele frumoase pe care am sa le intalnesc sa i le dedic tot ei, sa le consider ca un fel de omagiu. Ganduri copilaresti, imi dau seama, dar poate ca numai naivitatea copilariei te poate ajuta sa treci peste anumite momente. Este greu sa intelegi ca un om care iti putea fi cel mai bun prieten nu mai este, ca aceasta banala posibilitate, ca acel om sa ti asculte problemele si ca tu sa i poti  povesti aventurile tale, prostiile sau realizarile, a devenit o impsibilitate reala. Acel om nu va mai fi acolo sa te vada imbatranind. Mi aduceam aminte si de momentele in care ma simtisem atat de tantat de ea, in care ma ispitise, fara sa si dea seama, bineinteles, noi fiind doar prieteni…Cu gandurile astea in cap pedalam pe drumul de padure, care la un moment dat a inceput sa urce pe cateva serpentine, incetul cu incetul ramanand in urma parca aerul dezolant al drumului forestier ce ma insotise pana acum. Ba chiar incepra sa mi placa peisajul, padurea devenind din ce in ce mai salbatica, iar drumul, care  urca din ce in ce mai mult, ma facea sa ma implic tot mai mult in traseul meu. Cand am terminat de urcat serpentinele am iesit brusc din padure, iar in fata ochilor mi s a deschis intr-o parte intreaga vale ce duce spre Vama Buzaului, cu dealuri molcome, valuri de catifea incremenite in soare, iar in cealalta parte privelistea ce e dominata de frumosul munte Ciucas. Peisajul parea sa fie ca un premiu de consolare dupa srumul uratit de pana in acel moment. Nu are rost sa descriu ceea ce vedeam, insa atunci mi se parea ca de acolo, din acel punct in care ma aflam, aveam cea mai frumoasa vedere cu muntele Ciucas dintre toate cele pe care le avusesem pana atunci. Nu mai puteam sa merg mai departe, eram obligat sa ma opresc, asa ca am inceput sa caut cel mai bun loc unde sa ma pot odihni si de unde sa pot amira in liniste ceea ce ma inconjura.

Cu cat se apropia mai mult de locul in care eu ma odihneam cu atat confuzia mea era mai mare, iar  ratiunea mea in alerta. Stiam ca nu putea sa fie ea, fiindca ea nu avea nimic dintr o mare sportiva, care sa se aventureze atat de departe cu bicicleta, mai ales pe un drum forestier. Mai mult decat atat, ea nu avea parul atat de blond, il avea mai roscat. Insa zambetul, trasaturile, asa cum reuseam sa le deosebesc de la distanta la care ma aflam imi aminteau mult de ea.

Salut, mi a spus cand a ajuns langa mine, si tie iti place sa faci traseul asta?

Zambea atat de cald!

Nu era ea, bineinteles ca nu era ea, insa o cunosteam si pe cea care mi se alaturase, adica o mai vazusem pe drumuri cu bicicleta. Mereu ma uimise frumusetea ei, dar atentia mi a fost atrasa de faptul ca pentru o femeie cu trasaturi atat de frumoase, avea picioarele poate prea musculoase. Mai mult decat atat, prima data cand am vazut o pe bicicleta, nu am reusit usor sa mi dau seama daca este femeie sau daca este barbat – spatele, mijlocul, fundul toate ma faceau sa ma gandesc la un trup frumos de femeie, insa modul cum i se incordau muschii de la gamba, ma facea sa ma gandesc la un barbat. Iar fiindca nu se epila, picioarele ei fiind acopeite de destul de mult par, nu chiar ca la un barbat paros, insa fire lungi de par ii acopereau destul de mult pielea altfel fina si extrem de alba, mi se parea atat de contrarianta…

Nu, adica da, imi place, dar este pentru prima data cand vin pe aici…nu pot sa zic ca il fac…Ma uitam la fata ei frumoasa, asteptam cu nerabdare sa zica ceva, ceva care sa ma faca sa nu ma mai gandesc la  faptul ca picioarele ei nu erau epilate, ca nu erau asa cum poate ca eram eu obisnuit sa fie picioarele unei femei. Eram slab, iar slabiciunea asta a mea ma facea sa ma simt stanjeni. Probabil ca ea isi dadea seama de stanjeneala mea, isi dadea seama ca ma lupt ca un prostanac cu mine insumi, iar eu stiam ca ea stie si din cauza asta mi se parea si mai mare prostia mea si inferioritatea mea. Nu prea eram in stare sa zic nimic. Eram langa ea, langa o frumoasa femeie pe care  o intalniseam intr un peisaj atat de frumos si nu puteam sa nu ma comport prosteste…Mi as fi dorit sa pot spune ceva simplu, sa pot inchega o conversatie placuta, simpla, ca intre o femeie si un barbat ce se intalnesc aiurea in oras, insa mi era imposibil.

Te deranjeaza ca am par pe picioare?

Intrebarea ei putea sa fie salvarea mea – Nu, nu, am raspuns cu repeziciune, ca un om ce e prins cu mata in sac, de ce sa ma deranjeze, fiecare poate sa faca cum crede in ziua de azi…

Ma uitam in pamant. Dupa cateva momente am reusit sa mi ridic privirea si sa o privesc, usurat ca reusisem sa raspund ceva. O umbra de dezamagire ii facea sa i paleasca stralucirea din privire

Vreau sa zic ca nu trebuie sa ii judecam pe oameni, sa i catalogam…am continuat eu repede recitand un discurs care acum mi se parea fara nici o valoare, ci doar strupid…

Da, poate ca este asa…Si a pus bicicleta langa un copac, iar apoi s a asezat langa mine, privind si ea la frumusetea de piatra a Ciucasului…Este atat de pacat ca mintile noastre pot fi controlate atat de usor. Mintea noastra este cel mai frumos lucru pe care il avem, nu spun ca il posedam, fiindca ar parea poate exagerat, dar intr un fel sau altul, il avem, si e pacat ca semenii nostrii isi propun sa ne controleze gandurile, sa ne controleze imaginatia, sa ne controleze mintile. Ia de exemplu si aceasta criza, despre care se vorbeste acum – pana la urma am devenit cu totii ferm convinsi de existenta ei, dar nu asta e problema, ci faptul ca atat de usor vom accepta cea mai facila solutie care ni se va oferi pentru a iesi din criza. Adica, ne vom vinde, asa cum am facut o de atatea ori in  trecut!

Vream sa zic si eu ceva, insa nimic important nu mi trecea prin cap in acele momente. Nici macar criza, care pentru buzunarul meu era uneori foarte reala nu mai insemna nimic. Ma fortam sa mi amintesc ceva important despre criza, despre viata, insa tot ce mi venea in minte mi se parea stupid, irelevant…

Am stat asa in tacere inca cateva minute, probabil ea asteptand ca eu sa spun ceva, nu mi dau seama, sau doar admirand peisajul.

Mergem?, s a intors spre mine zambindu mi cald.

Si am plecat. Ne am intors impreuna spre Brasov, urmand traseul prin Vama Buzaului, Teliu, Budila, Tarlungeni, Sacele. Peisajul pana in Vama este deosebit, este pacat sa nu se faca acest traseu. Apa limpede a Buzaielului, Dealurile molcome ce impresoara valea, drumul ce nu este foarte dificil, bun chiar si pentru o plimbare usoara, toate contribuie la un traseu reusit.

Cand am ajuns in zonele locuite  gandul ca oamenii vor vedea ca nu este epilata ma facea sa fiu putin incordat, dar incercam sa bravez, gandindu ma cat de putini pot fi atat de originali ca mine incat sa mearga cu bicicleta alaturi de o fata frumoasa ce nu se epileaza.

Eu o sa merg pe aici, mi a spus cand am iesit din Tarlungeni.

Salut si poate ne mai intalnim...

Da, da, cum sa nu, salut, am raspuns si eu in clipa cand ea a inceput sa se indeparteze urmandu si drumul. In clipele acelea simteam o mare bucurie, ma gandesc acum ca asta se intampla fiindca reusisem sa rezist tot drumul alaturi de ea, fiindca ma simteam un fel de erou care a avut puterea sa ignore privirile mirate ale oamenilor ce se uitau la picioarele ei, insa de atunci nu am mai intalnit o niciodata, nici macar nu am mai vazut-o pe drumuri cu bicicleta…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s