Spre Schituri – Muntii Buzaului

Cred ca zona schiturior din Muntii Buzaului e o zona foarte buna pentru trasee cu bicicleta, iar daca mai pun la socoteala si diferenta de temperatura, adica cele cateva grade plus care despart Buzaul de Brasov, atunci sper sa am o toamna buzoiana lunga. Initial imi propusesem un traseu mai scurt, si anume sa plec de la Patarlagele si sa ma duc pana la Alunis si la schituri, insa apoi mi s-a parut prea putin, motiv pentru care m-am decis sa fac o bucla, adica sa plec de la Siriu, sa ma duc spre Gura Teghii, de unde sa trec muntele si sa ma intorc pe la Alunis. Adica traseul ar fi trebuit sa arate ca si aici:

traseu colti-alunis-patarlagele

adica sa aiba  undeva la 100 de km, cu o singura catarare mai grea, in rest traseul fiind, ca sa spunem asa, accesibil!

Primele probleme le-am avut insa de cand am trecut apa Buzaului si am intrat in Basca Rozilei, deoarece nu exista acolo o demarcatie foarte clara intre satete din zona, adica nu exista indicatoare peste tot, mai mult decat atat, pe drum am intalnit indicatoare ale unor sate care nu – mi apareau pe nici o harta, nici pe o harta rutiera pe care o aveam la mine, nici pe bike map! Stiam ca inainte de Gura Teghii trebuia sa trec apa spre dreapta, insa, de ex, trecusem de un indicator care imi arata ca sunt deja in Gura Teghii, insa, cu exceptia podurilor suspendate, eu inca nu vazusem nici o deviere a drumului spre dreapta, nici un pod. Recunosc ca m-am simtit, daca nu ratacit, destul de dezorientat, cu atat mai mult cu cat pe harta rutiera pe care o aveam la mine imi aparea inca un drum peste apa, cu mult inainte de cel de la Gura Teghii, de care ar fi trebuit sa dau deja, iar eu nu reusisem sa gasesc nici unul. Dezamagit am fost si de indicatiile oamenilor, care fie fiindca nu doreau sa greseasca, fie fiindca nu sunt obisnuiti cu turisti pe bicicleta, fie fiindca nu se simt mandrii de locurile lor, erau foarte confuzi in indicatii. Pana la urma am intalnit un om care mi-a explicat ca mai am de mers inainte, pana la scoala, iar de acolo se face un drum la dreapta. Asa a fost, insa am fost surprins sa descopar, mai intai ca, de abia acolo, la acel pod, se intra in Gura Teghi, probabil ca primul indicator marca intrarea in comuna, si, pe urma, ca drumul la dreapta nu avea nici un fel de indicator, el nefiind semnalizat in nici un fel,  si ca incepea cu un abrupt pietros de drum forestier. In lipsa de altceva am intrat pe acest drum, insa cativa km am mers lipsit de convingerea ca acesta ar fi drumul bun, asta pana cand am mai intalnit ceva oameni care mi au confirmat ca pe aici trebuia sa merg.

Iar de aici a inceput greul – caci imi gasisem drumul, dar ce mai drum! A inceput o lunga si abrupta catarare pe un drum pietros, cu multe gropi si care parea ca nu se mai termina niciodata. Trebuie sa recunoasc ca in acest traseu am dat de cea mai grea catarare de pana acum, deoarece drumul mi s-a parut interminabil, mai mult decat atat, in cele din urma nici nu l-am terminat. Curba dupa curba, iar dupa fiecare curba se deschidea o noua catarare lunga, intreg drumul parea facut sa stoarca toata vlaga din mine, incat de multe ori imi venea sa ma las pagubas si sa ma intorc din calatorie chiar de acolo de unde ma aflam, fara sa fi atins nici un obiectiv, nici o tinta, sa raman doar asa, cu efortul depus si fara vlaga…Chiar si atunci cand mi se parea ca am ajuns in varf si ca, in sfarsit, va incepe coborarea, fals, nu era decat o iluzie sau o farsa, caci imediat drumul incepea sa urce. Era clar ca nu planificasem bine traseul, fiindca minutele treceau, orele treceau, iar eu nu eram pe nicaieri.  Deja pierdusem mult timp cautand satele din vale si drumul peste apa, iar catararea parea nesfarsita, asa ca mi-am zis ca in momentul cand voi ajunge undeva ca sa am un punct de reper, orice, sa ma opresc si sa incep … intoarcerea!

Am ajuns aici –

un loc de popas, unul frumos, care pentru mine a insemnat si capatul turei! Insa mi-am promis sa ma intorc toamna asta si sper sa fie o toamna cat mai lunga!

Chiar si asa, adica neterminata, tura mi-a oferit destul de multe momente care mi s-au intipait in minte –

-podurile suspendate, facute din cabluri, deoarece cred ca aici am vazut cele mai multe, daca nu chiar unele care sunt situate la cea mai mare inaltime:

– troite tacute, poate neluate in seama:

– biserica de lemn:

– drumurile de toamna:

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s