Drumul spre nou

Ieri seara am trait acel moment in care, si nu o spun cu mandrie, ci mai degraba o spun fiindca mi se pare ca intr-un mod pervers viata ma copleseste, nu mai doream altceva decat sa raman cu mine insumi, atat cat voi mai putea, inainte de a ma fura somnul, de a ma fura mie insumi…Intreaga mea existenta mi se parea redusa la o nevoie primara, elementara  si poate de aceea intensa – aceea de a fi pentru o clipa cu mine insumi, adica nu-mi mai pasa de ceea ce se intampla in jur, nu-mi pasa daca lumea are lumina sau nu, daca exista apa sau nu, cat despre televizor, calculator, telefon, ce sa mai spun…mi se pareau, nu stiu, cat se poate de lipsite de viata, asa cum si sunt! Am ramas atarnat in starea aceasta probabil pentru aproximativ o durata neestimata, pentru ca imediat somnul m-a furat si totul s-a pierdut in intunericul viselor.

astazi, cand ma gandeam la acest moment, atat de pretios, mi am amintit de ceea ce spunea Kundera pe undeva, si anume ca daca omul ar putea trage toate consecintele care decurg din ideea ca este finit, adica muritor, si-ar trai cu totul altfel viata. dar pentru asta el ar trebui sa inteleaga deplin ca va disparea, ca, pur si simplu, asa cum este azi, tot asa,  nu va mai fi niciodata, si, mai mult, va trebui sa traga de aici toate consecintele.Pana la capat…

Milan nu spune cum anume isi va trai omul viata altfel, insa, ca si el,  sunt sigur ca o va trai altfel! Cum? Nu stiu! Probabil ca important este sa faci primul pas – adica sa te gandesti la asta, sa meditezi la asta si, probabil, ca raspunsul va veni de la sine!

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s