Accidentul

Mereu poarta aceleasi haine. Niste pantaloni visinii, o scurta gri, impermeabila si o sapca caraghioasa, trasa adanc pana peste urechi. Uneori renunta la scurta aceea gri si ramane intr-o camasa de culoare nedeslusita, dar isi pastreaza in continuare aceiasi pantaloni visinii. Il vad deja de cateva zile bune pedaland prin oras, daca nu cumva chiar de vreo doua saptamani, si nu mi-ar fi atras atentia daca nu ar fi fost vorba sa-l vad imbracat in acei pantaloni de stofa visinie. Par sa fie soiosi…

Ninge afara destul de tare. Ma bucura venirea iernii, desi incep sa regret turele lungi de bicicleta, de la primii fulgi deja. De cand am inceput sa merg mai mult cu bicicleta, iarna mi se pare din ce in ce mai mult o limitare si o povara, iar asta fiindca ma tine departe de bicicleta, careia nu pot sa-i gasesc un inlocuitor. Cand trec cu masina pe drumul sinuos al orasului, acoperit de zapada proaspata si calcata de rotile masinilor, il vad pedaland pe vechea bicicleta, imbracat cu scurta gri impermeabila, cu o sapca trasa adanc peste urechi si cu niste bocanci greoi in picioare. Este imbracat cu aceiasi pantaloni visinii. Pe spate se poate vedea o pata mare si diforma de umezeala, de la zapada ce s-a topit pe haina calda.

Intre timp m-am obisnuit sa-l vad pe drum, fie ca ploua, ninge sau bate soarele cu putere. Daca lipseste cateva zile la rand, m-am surprins intrebandu-ma ce s-a intamplat cu el, poate ca este bolnav sau poate ca a renuntat la bicicleta. La varsta lui, orice mi se pare posibil…

Dar atunci cand ma astept mai putin, il vad ca reapare pe bicicleta. Fiinca a venit primavara, este intr-o camasa deschisa la culoare, spalacita, cu capul descoperit, parul alb fluturandu-i in voie. In spatele bicicletei cara de ceva timp un carut, atasat in mod ingenios de bicicleta. Il vad cum transporta mereu cate ceva in caruciorul acela, fie sacose pline, fie haine, fie sarma sau ceva unelte. Pare fericit…Sau nu…Poarta aceiasi pantaloni visinii. Nu mi se mai par atat de mizerabili.

Nu pare sa fie betivul satului, acela caruia nu i-a ramas nimic altceva in viata decat drumul chinuit cu bicicleta, de acasa pana la carciuma, si care sa care cu el tot soiul de vechituri care sa-i justifice trecerea prin viata asta fara sens. Nu-l vad sa stea aiurea pe nicaieri, ci se opreste sa vorbeasca doar cu femeia care cara pliante si care, la fel ca si el, este zilnic calare pe bicicleta. Doar atat, in rest isi vede de drumul sau, pedaland solitar si scufundat adanc in lumea sa. Probabil ca o fi vreun pensionar care nu prea are bani si impins de greutatea vietii mai strange cate un fier de pe ici, de pe colo, mai duce cate un pliant, asta daca ii da femeia aceea cu pliantele si cine stie mai ce…Mai face asa un ban marunt sau isi mai gaseste ceva de facut sa nu stea in blocul ala in care a stat o viata intreaga. Simt deja mirosul acela de beci de bloc comunist…Sau poate ca este un betiv, desi nu pare totusi sa fie…

Astazi reveneam pe bicicleta de la o tura scurta cu bicicleta in oras si l-am vazut in fata mea. Tocmai intra in Sacele.  Din cateva pedale am fost langa el.

-Buna ziua!, i-am spus

-Buna ziua! Eu nu merg foarte tare! De obicei…

Probabil ca se gandea ca eu sunt biciclistul vitezoman, care incearca sa impresioneze prin rezistenta lui fizica. Probabil ca-si spunea ca uite vine destul de repede. vine tare. vine si se duce. M-a surprins vocea lui, care era blanda, iar cuvintele erau rostite fara efort, fara balbaieli sau tatonari. Veneau de la sine. Nu era un om prost.

-In fiecare zi pe bicicleta!

Imi puneam speranta in afirmatia asta. Nu vream sa par indiscret si sa-l intreb direct de ce merge zilnic cu bicicleta, insa speram sa-l fac sa vorbeacsa despre bicicleta si speram ca ceea ce-mi va spune imi va da dreptate, adica imi va arata ca etse  acel om care a transformat mersul pe bicicleta intr-un stil de viata.

-Da, merg de la un nepot, care locuieste in Brasov, la celalalt nepot, care locuieste in Sacele. Fac cativa kilometri buni. Pe zi.

Il auzeam bine desi imi era greu sa merg alaturi de el, pe drumul ingust, plin de curbe si de masini.

-Am vazut ca si iarna sunteti pe bicicleta, nu conteaza ploua ninge

-Nu racesc mai niciodata, fac un usor guturai dar imi trece de la sine.

Oare voi reusi sa-l fac sa-mi spuna de ce merge pe bicicleta. Nu prea am inteles ce a zis la sfarsit. Ceva despre doctor.

-Am avut si probleme cu tensiunea la un moment si de atunci merg cu bicicleta.

-E buna bicicleta

-Da, dar oamenii nu inteleg, ei nu au rabdare sa se gandeasca.

Era sa-l lovesc in mers. Mi-era foarte greu sa ma tin atat de aproape de el in timp ce mergeam si sa nu-l lovesc, dar daca ma departam riscam sa nu mai inteleg ce spune.

Pedalam cat mai incet…

-Da, asa e…

-Oamenii se cred tineri toata viata, dar nu este asa. De fapt devenim din ce in ce mai slabi, iar la 70 de ani nu mai suntem ca la 20, dar nu vrem sa credem asta.

Ce ma enerveaza astia care claxoneaza biciclistii, desi imi dadeam seama ca era greu si pentru soferi sa treaca pe langa noi, fiindca mergeam umar la umar. Unu’ dintr-un ford alb, ne-a injurat zdravan si ne-a aratat tot felul de semne.

Nu se crede vesnic tanar.  Miscare, tinerete,  dar eu…deci imbatranim

– Noi credem ca suntem tineri, da’ muschii, inima, plamani te lasa. Incepi sa putrezesti.

-Oamenii nu vor sa se gandeasca…prea mult…

Nu stiam ce sa zic…

– Pe bicicleta mai poti sa te gandesti la unele lucruri.

Zambim

-Pedalez ore intregi si ma gandesc la cauze. Oamenii nu vor sa se gandeasca la ele.

I-am zambit ca am inteles.

– Eu cand merg cu bicicleta ma uit si vad ca oamenii sunt nervosi, suparati. Nu este bine pentru sanatate. Daca s-ar gandi la motive atunci nu ar mai fi suparati, dar ei nu pot sa gandeasca asa…Nu ne place sa fim noi vinovatii…

Trebuia sa spun ceva. Ceva cu mintea sanatoasa si cu miscarea. Ceva de la stoici. Nu-mi venea nimic. Padurea era de un verde sclipitor iar cerul era albastru. Am simtit ca putin ma dezechilibrez si era sa-l lovesc. Am revenit pe traseul meu, insa din nou m-am inclinat spre el. In viraj, bicicleta lui greoaie s-a inclinat spre mine. L-am agatat cu ghidonul. Ne-am clatinat amandoi si apoi el a cazut. Traista pusa pe portbagaj s-a rasturnat si totul s-a raspandit pe asfalt. El statea cazut pe o parte in drum. Am lasat bicicleta sim-am dus sa-l ridic. Masina din spate s-a oprit. Nu era mort. Mie imi era rusine. Am adunat lucrurile ce se raspandisera in jurul nostru, masina era oprita si soferul astepta sa strangem totul.

-V-ati lovit tare?

Acum auzeam tot ce-mi spune. Era langa mine, nu mai pedalam.

-Nu, nu am nimic. Noroc ca s-a oprit masina!

-Eu am fost de vina…

-Merg inainte, aici imediat dupa intersectia aia, ma opresc…

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s