Vedere

Iata o definitie a unui cuvant care e din ce in ce mai putin utilizat astazi. Nu cred ca este vorba despre o pierdere foarte mare, in cazul in care utilizarea sa va deveni foarte rara, chiar inexistenta, nu-i asa? Mai ales ca mi se pare ca nici nu mai intelegem ce anume inseamna..Este vorba despre cuvantul  vazduh, iar definitia pe care eu am retinut-o este aceasta:

văzduh

a word from Vocabulary Romanian

Word form :	văzduh
LWT meaning(s):	the air
Analyzability:	unanalyzable
Age:	6th-13th century

Am ajuns la acest cuvant fiindca eram in cautarea unui titlu pentru postul acesta, in care doream sa descriu o prima iesire cu bicicleta in anul acesta. As fi dorit sa vorbesc despre claritatea unui peisaj de primavara, despre o primavara in care soarele dezmorteste pamantul, schilodit de ghearele zapezii. Aerul era atat de clar incat ochiul putea sa vada pana departe, starnind oricui pofta de a iesi si de a respira cu nesat aerul proaspat de afara. Cel mai mult imi placea cum se zareau in departare, dincolo de campiile vargate de tot felul de culori, Muntii Bucegiului, strajuiti de-o parte si de alta de Piatra Mare si de Postavaru, care pareau ca se inclina respectuos si se dau la o parte pentru a lasa sa se vada mai clar frumusetea Bucegiului. De fapt, cred ca tura o organizasem cu acest scop – sa vad dintr-un loc cat mai potrivit acesti trei munt inlantuiti ca intr-un dans al uriasilor, o hora gigantica.

Cautand un titlu am ajuns la cuvantul vazduh, iar de aici la definitia cuvantului, asa cum am gasit-o in WOLD (World Loanword Database), definitie in care m-a surprins cu cata siguranta s-a pus in dreptul cuvantului eticheta de unanalyzable…

De neanalizat – desi mie cuvantul mi se parea ceva de la sine inteles, sau asa credeam eu.

Oricum ar fi, aceasta definitie din WOLD mi se pare, chiar daca este saraca, mult mai pertinenta decat definitia din DEX, care mi se pare ca, incercand sa analizeze cuvantul, nu a facut decat sa-l instraineze. Iata cum este data definitia in DEX-ul din 98:

VĂZDÚH, văzduhuri, s. n. Înveliș gazos care înconjură Pământul; aer; straturile (mai) înalte ale atmosferei.

De ce am ales vedere?  Nu stiu…Probabil fiindca mi s-a parut ca seamana, mai ales ca ambele cuvinte incep cu litera “v” sau fiindca sunt legate de cuvantul care numeste actul “vederii”, cred ca din aceste motive!

Iata si poza cu cei trei munti inlantuiti in hora, doi se apleaca si se dau indarat, pentru ca cel din mijloc sa poata sa inainteze si sa se impuna:

Pe traseu m-am oprit prin Budila, unde am facut si un filmulet despre Castelele din acest sat, castele, care, probabil, arata cam la fel cum arata si cuvantul “vazduh”. Nici din ele nu mai intelegem nimic.

Oltul

“E frig!”

Simteam cum frigul ma impresura de pretutindeni, in ciuda soarelui de noiembrie, care ma orbea cand il aveam in fata. Imi spuneam insa ca asta e, ca altfel nu se mai poate, si continuam sa pedalez ca sa extrag putina caldura din miscarea picioarelor in ritmul lent al pedalarii!

De la izvoare Oltul se indreapta burajos spre lantul de munti ai Carpatilor de curbura, insa la un moment dat, probabil nci cand se vede cel mai clar statura de uriasi a muntilor, se intoarce, de parca ar refuza sa mai mearga inainte, si ar dori sa revina la izvoare. Locul acesta unde Oltul se intoarce este situat in Tara Barsei, aproape de Brasov, si acesta este locul in care doream sa ajung in aceasta zi de noiembrie cu un soare palid, dar arzator! Imi imaginam acest loc ca pe un tinut ascuns,  salbatic, protejat de apele Oltului, departe de umbletul oamenilor, si poate de aceea eram atat de curios sa vad ce se afla acolo, unde se incolaceste Oltul, ca sa sa zic asa!

Am trecut dincolo, in tinuturile Oltului, pe la Podu Olt, de unde am pornit alaturi de cursul apelor, pedaland pe digul mare de pamant. Vedeam – copaci mari,  uriasi incremeniti, desfrunziti de noiembrie,  pareau gigantii soldati de straza ai albiei Oltului. La picioarele lor se impleteau salcii, liane, tot soiul de arbusti cu crengile incurcate, limbi de foc incremenite in vazduh, iar pe aici pe colo, in dezordine, erau prabusite  trupurile greoaie, negre, ale unor fosti giganti!

Iata insa ca, uneori, prin aceasta dezordine vie se intrezareau apele Oltului, lunecand in tacere, mute, ascunse in spatele zidului de vegetatie, ce le protejau parca de privirile curiosilor. Mi se pareau lenese, nepasatoare, parca adormite, intocmai ca o felina ce se stie la adapost de orice intruziune si care, poate tocmai de aceea, isi etaleaza  pentru o clipa intrega frumusete pe care o poarta ascusa.

De doua ori Oltul isi iuteste cursul, iesind din starea de mutenie si de toropeala in care erau prabusite, insa pentru scurt timp, imediat dupa aceea revenind la regeasca curgere!

Imbratisarea muta – rece – a apelor.

Atractia imbratisarii celei mute si reci a apelor vii!

Podul mobil peste Olt

Apele o iau la vale

 

Paznicii Oltului

 

Un urias de piatra – infipt in pamant, pus parca sa pazeazsca locul unde apele Oltului se intorc!

Muntii Baraoltului

Initial imi propusesem un traseu are sa plece din Aita Mare si sa treaca Muntii Baraoltului pana la Valea Crisului, de unde sa ma indrept spre Zalan, vizitand cu acest prilej si localitatile dintre aceste doua comune. De la Zalan urma sa caut drumul spre Valea Zalanului si apoi sa cobor muntele pe la Batanii Mari, iar de aici, pe asfalt, inapoi spre Aita mare. Acesta ar putea sa fie un traseu plin de culoare – adica ar avea si catarari, ce ar duce prin locuri pitoresti inspre inaltimi songuratice, dar ar avea si coborari frumoase care sa duca inspre sate izolate, care pot sa spuna o poveste “altfel“, o poveste trecuta cu vederea datorita izolarii in care ele se afla!

Dar, bineinteles ca, a venit vremea sa spun si eu ca planul de acasa nu se potriveste deloc cu cel de pe traseu. Insa, in completare as adauga,  e foarte bine ca se intampla astfel!

Chiar daca am incercat pana acum de doua ori sa fac acest traseu si nu am reusit niciodata, nu inseamna ca am vreun regret, dimpotriva, numai in felul acesta am reusit sa descopar locuri noi si, sper eu, sa ma documentez mai bine! Asa ca, pot sa spun acum mai bine si cu mai multa convingere ca muntii Baraoltului si imprejurimile sale sunt un loc unde merita sa te duci sa dai cateva pedale!

Prima data cand am incercat sa fac traseul totul a decurs OK pana la Pasul Vanatorului, unde am ajuns urmand drumul dintre Aita Mare si Valea Crisului. Numai pentru sine acest traseu merita facut, drumul fiind de o frumusete extraordinara. Aici am avut surpriza, marturisesc ca eu nu stiam de existenta acestui traseu, sa descopar ca aici se afla traseul ZEROO, adica probabil, dupa cum spun creatorii sai, primul traseu de bicicleta montan, marcat ca atare, si care va fi continuat ulterior de ceea ce va deveni reteaua de trasee care vor forma SEPSI, drumul verde al judetului Covasna.

Traseul Zeroo e un traseu ce porneste de la Sugas Bai si ajunge pana in Pasul Vanatorului din muntii Baraolt, insa chiar daca am fost tentat sa il urmez mai departe in drumul meu, am hotarat sa ma tin de planul initial care era sa cobor inspre Valea Crisului.

Coborare frumoasa, comuna placuta, de ici m-am indreeptat spre Calnic, unde e de vizitat bisericuta, apoi spre Zalan. Pe unele harti aveam un drum care pornea de aici si m-ar fi putut duce inspre inspre Valea Zalanului. Era important sa gasesc acest drum deoarece de el depindea posibilitatea ca eu sa ma intorc in Aita Mare fara ca sa revin pe traseul pe care am coborat, insa exact lucrul de care ma temeam cel mai tare s-a intamplat sau, mai exact, lucrurile de care ma temeam. Mai intai, desi eram in plin sezon secetos, iar in Brasov era totul uscat, aici isi facuse aparitia un nor furios de ploaie. Statea exact in fata mea, pe drumul meu, se asezase pe carare, si tuna negru de furie, iar privelistea cu mine, aflat pe un drum de padure pustiu, ud fleasca si cu norul deasupra, nu imi era deloc ademenitoare.

Al doilea obstacol a fost ca nu am reusit sa gasesc drumul. O retea atat de aiurita de drumuri ca in Zalan nu am intalnit, asa ca dupa ce m-am invartit pe ulite de colo-n colo mi-am dat seama ca nu am cum sa mai gasesc acel drum si in nici un caz nu am cum sa-l gasesc repede. Era cu atat mai greu sa ma descurc, cu cat oamenii de prin partea locului vorbesc foarte greu romaneste…

Asa ca – am facut cale intoarsa…Cum nu vream sa ma intorc la Aita prin Valea crisului, adica pe unde venisem, am hotarat sa ajung acolo parcurgand traseul Zeroo. Intr-un fel, am luat-o de la zero, ca sa spun asa, planul meu initial fiind abandonat.

Asa ca am facut cale intoarsa de la Zalan si am pornit spre Sugas Bai, iar in felul acesta am reusit sa parcurg un traseu cu totul nou pentru mine. Intreg traseul este foarte bine marcat, sunt chiar si indicatoare, insa recunosc ca prima parte a traseului mi s-a parut foarte grea, adica au fost multe portiuni pe care nu le-am putut parcurge pe bicicleta, in care a trebuit sa imping la ea, ceea ce nu prea imi place, dar am injurat zdravan traseul si m-am rugat ca sa urmeze si o portiune mai buna, adica una pe unde sa pot merge pe bicicleta si eventual sa pot vedea si altceva in jurul meu decat copaci.

Iar lucrurile s-au schimbat, fiindca in momentul in care am iesit in zona alpina a muntelui, dupa ce am iesit din padure si s-a terminat catararea pe poteca a urmat o lunga calatorie pe creasta Baraoltului. Pe aici nu mai ai de ce sa te opresti din pedalat si sa mergi pe langa bicicleta impingand la ea, decat doar daca vrei sa te opresti ca sa admiri peisajul! Si merita sa o faci, fiindca poate ca acolo vei putea sa simti cum cerul iti picura incet infinitul in suflet, mai ales daca vei putea sa te opresti din goana ta si sa privesti in liniste asfintitul. Probabil ca Muntii Baraoltului se arata in splendoarea lor atunci cand cand se scufunda in mutenia asfintitului ca intr-o mare de foc…

Aflat acolo imi dadeam seama totusi cat de greu imi este sa mai pot sa ascult linistea acestui spectacol!

Laundandu-i in sinea mea pe cei care au facut acest traseu, sperand ca acest traseu, poate nu degeaba numit ZEROO, m-a adus intr-un puct zero de unde sa pot vedea si trai altfel traseele pe bicicleta, invaluindu-le intr-o noua prospetime, am pornit coborarea din Pasul Vanatorului inspre Aita mare, hotarat sa ma intorc altadata in Baraolt pentru a face traseul propus initial!

****

A doua oara cand am incercat sa fac traseul pe care mi-l propusesem initial m-am gandit ca poate cel mai bine ar fi sa parcurg traseul in sens invers – adica sa plec tot de la Aita mare, dar sa nu merg inspre Valea Crisului, si inspre Baraolt. In acest caz speram sa pot gasi mai usor drumul de la Valea Zalanului spre Zalan, iar traseul ar fi fost ceva de genul

Aita Mare – Miclosoara – Capeni – Baraolt – Biborteni – Batanii mari – Aita Seaca – Valea Zalanului – Zalan – Valea Crisului – Aita Medie – Aita Mare

Nici de data asta nu am reusit sa urmez intreg traseul fiindca pe undeva dupa ce am iesit din Aita Seaca am intalnit un drum despre care am banuit ca m-ar putea cobora in Aita Medie direct si intr-adevar asa a si fost. La vreo cativa km de la iesirea din Aita Seaca urmeaza o coborare, iar apoi e o bifurcatie mai mare de drumuri, iar inspre dreapta  se face un drum de piatra ce urmeaza firul paraului. Nu am regretat ca mi-am tradat din nou planul initial fiindca drumul acesta chiar mi-a oferit o aventura pe cinste! Mai mult decat atat, in felul acesta, cu planul initial ramas inca la nivelul de plan nerealizat, pot sa spun ca, inca, aventura din Muntii Baraoltului nu s-a terminat!

Desi intreg traseul este plin de locuri frumoase ce mi-a placut foarte mult a fost pozitionrea satului Aita Seaca, dar si catararea pana aici de la Batanii Mari. Despre Aita Seaca se vorbeste foarte mult in legatura cu conflinctele interetnice, care, se spune, au avut loc aici la sfarsitul Celui de-al Doilea Razboi Mondial. Se vorbeste foarte mult in sensul ca daca dai o cautare pe net nu vei gasi decat asta, insa in afara de un monument ridicat in cinstea soldatilor romani morti in razboi, la fata locului, nu vom gasi nimic altceva, ceea ce cred eu, nu este foarte bine. Exista riscul ca, ascunzand, din diferite motive, faptele petrecute in trecut, ele sa fie repetate. Nu inseamna ca daca vom vorbi despre ce s-a petrecut candva in istorie, vom mari probabilitatea ca aceste fapte sa fie repetate, ci dimpotriva, le putem transforma in invataturi care sa serveasca noilor generatii. Atata timp cat fie romanii, fie maghiarii, vor trai cu ideea ca ceilalti le-au dat in cap cu toporul fara mila, iar ceilalti vor fi transformati in cei rai, niciodata nu se va rezolva nimic, insa daca si unii si ceilalti vor afla despre ceea ce pot sa faca oamenii, indiferent ca sunt roamani sau maghiari, atunci cand renunta la a mai fi oameni, probabil ca se va face un pas inainte .

Aita Seaca –

La marginea orasului Baraolt, inspre Biborteni, se afla un cimitir, banuiesc, complet napadit de buruieni. Nu prea inteleg ce se intampla acolo!!!

Pe acest traseu merita o oprire mai indelungata Aita mare. Despre acesta se pot afla mai multe aici –

AITA MARE

Prin Muntii Baraoltului

Mereu cu gandul la faptul ca exista atatea locuri frumoase in preajma fiecaruia dintre noi, unde insa nu am reusit sa ajungem, asta in cazul in care stim despre ele, incerc sa gasesc traseele care sa ma duca inspre aceste locuri, fie aplecand urechea la ceea ce spun oamenii care au fost prin preajma lor, fie cautand prin harti, pe net, sau mai stiu eu pe unde. Dar uneori este vorba si despre intamplare, cea care ne aduce in viata mai mult decat orice planificare, adica mi se intampla sa trec prin vreun sat mai izolat, sa descopar un indicator, iar apoi este mai simplu – caut pe net sa descopar drumurile de pe acolo, fac un traseu, un itinerariu al locurilor prin care pot sa trec, iar apoi ma incred in elementul “surpriza”.  Totul se petrece apoi ca in povestea bulgarelui de zapada – traseul devine din ce in ce mai bogat cu fiecare informatie noua descoperita, iar pana la urma incepe sa aiba propria lui poveste…

Asa mi s-a intamplat si cu drumul de la Aita Mare – o comuna de pe drumul de la Brasov spre Baraolt, dar nu prin Sfantu Gheorghe, ci prin Bod si Miclosoara, pe langa Olt. Sunt multe localitati interesante pe acest drum, ca de pilda Miclosoara, care si-a dobandit deja un renume datorita conacului, astefel ca traseul pana la Baraolt merita facut chiar si pe asfalt. Insa din Aita Mare se face o bifurcatie spre Aita Medie, iar de aici avem un drum de piatra, drum de padure, ce ne poarta peste platoul Muntelui Baraolt, pana in partea opusa de Aita, in comuna Valea Crisului. Drumul este molcom, muntii nu sunt stancosi si nici abrupti, catararea este lina si te lasa sa admiri in liniste peisajul atat de primitor.

Iar pentru ca toate sa se potriveasca, muntii Baraoltului ne ofera si un drum de intoarcere care sa nu se intersecteze cu cel pe care am venit. Astfel ca daca mergem spre Calnic si Zalan gasim un drum care ne duce spre Valea Zalanului iar apoi spre Baraolt, prin Aita seaca si Biborteni. Avem astfel un traseu circular prin Muntii Baraoltului – cu plecare din Aita Mare spre Valea Crisului, iar de aici spre Baraolt , prin Aita Medie.

Locuri de pe traseu

– Calnic – e de vizitat

– Valea Zalanului – este o localitate mai mica, singurele informatii pe care le-am aflat sunt legate de Printul Charles si de o proprietate achizitionata de acesta aici;

– Aita Seaca – aici nu am descoperit decat povestea conflictelor etnice dintre romani si maghiari: adevarul nu se stie, insa se stie ca multi oameni si-au pierdut viata, intr-un mod crud,  numai fiindca erau de o anumita etnie, asadar este un loc ce merita vizitat, chiar si numai pentru a comunica cu oamenii de acolo, nu stiu, pentru a sparge gheata asta ce se asaza intre noi si ne desparte, care parca nu ne mai lasa sa fim oameni!

O harta a traseului este aici – Traseu Aita Seaca

punctul si bicicleta

Punctul, adica perspectiva geometrica, este stabilitatea, este fie un inceput, fie un final, este ceva care ne ofera o referinta, un sprijin. El poate sa fie un punct de vedere, un punct de sprijin, un punct comun. El ne place fiindca se lasa descoperit pe de a ntregul si dintrodata. Uitam sau trecem cu vederea ca este sau nu divizibil la infinit, pentru noi este adancitura pe care un bat o lasa in pamantul uscat, este locul de la care incepem sa trasam un itinerariu, un drum sau o calatorie, una care poate se va dovedi nesfarsita…

Punctul ne place, dar nu ne multumeste.

Si punct…

Mi este destul de greu sa impac mai multe voci ce imi soptesc chemari, ispite si datorii. Pentru mine, bicicleta este legata de recreere, iar acest cuvant a capatat incetul cu incetul un sens cat se poate de serios. Imi place sa ma dau cu bicicleta in timpul liber, iar atunci nu prea conteaza nimic, adica nu conteaza spre ce ma indrept, nu conteaza  ce panta urc, sau cu ce viteza urc. Nu prea conteaza nici peisajul , daca este nou sau vechi si cred ca nu ma intereseaza nici daca am mai trecut pe acolo de sute de ori.

Sunt un punct in miscare…

Imi doresc sa merg cu bicicleta si sa descopar locuri noi si drumuri pe care nu am trecut nicicand si despre care nu stiu unde ma vor duce. In modul acesta sa am o experientra de explorator.Asaltat de peisaje noi, de locuri necunoscute, nu efortul este cel care ma preocupa, ci ceea ce vad sau simt si de aceea ma opresc, ascult, adulmec si incerc sa retin cat mai multe din ceea ce ochii imi aduc in fata.

Un punct in miscare…

Imi place sa merg cu bicicleta pentru efortul ce trebuie sa il depun. Imi place sa transpir si sa simt ca a doua zi ma dor muschii. Sa simt ca am dat jos din burta ce mi se depune de la statul in cur. Imi place sa bat recorduri, ca sa pot sa ma compar cu altii si sa ma dovedesc mai bun. Imi place bicicleta pentru ca imi da sansa sa mi consum energia, pentru ca pot sa pedalez pana cand uit de orice altceva, panba cand nu mai vad in jurul meu decat bucata de drum pe care trebuie sa o strabat, pana cand nu mai aud decat bataile intense ale inimii in piept.

Punctul in miscare…

Ceea ce mi a atras atentia aici este ca nu avem de a face cu un balcon propriu zis, ci este vorba de o fereasta mai mare, in fata careia a fost construita aceatsa prelungire care nu poate fi numita altfel decat balcon, prin analogie cu balconul care este o prelungire a spatiului interior, cu care comunica printr o usa si eventual printr o fereastra. Aici insa nu avem decat fereasta. Asta insa nu i a descurajat pe locatari, care si au facut cumva  o gradina.

Nu conteaza cat de veche e casa si nici daca lipseste complet balconul…

Arata bine chiar daca avem doar un punct de culoare…

Putemm insa sa nu facem nimic, fiindca nu merita, nu avem bani, reabdare, energie, nu ne intereseaza. Sau poate ca este ok casa in care stam, nu mai e nevoie de nimic in plus…

Sau de parca ar fi un concurs, asa cum am desoperit in orasul Covasna, unde am fost surprins de multimea de flori ce imbogateste orasul acela frumos…Mi a placut cum au amenajat cursul de apa, initiativa ce pare atat de riscanta intr o tara unde mereu sunt probleme cu apele si canalizarile.

Cu exceptia ultimelor poze, facute in Covasna, celelalte sunt facute intr o scurta si placuta plimbare cu bicicleta din Sacele pana in centrul Brasovului, plimbare ce a avut ca tema – descoperirea spatiului!

dor de duca

– azi mi-a bagat toamna frunzele in casa. cateva. spun ca mie mi le-a bagat, asa, ca sa-mi dau si eu putina importanta, desi cred ca ei nu prea ii pasa de ccea ce face, ci, pur si simplu, totul i se intampla…
– e foarte fain acolo, trebuie sa mergem din nou…hm, da, e fain…
– da, normal!
– cand ma gandesc cum e acolo. e bine, e bine ca stim ca acolo se afla acele locuri
– da si ca stim ca vom putea sa mergem din nou acolo! aerul ala e foarte fain…
– da si ca trebuie sa depui efort, si aerul asta de toamna…
– exista un organ special al fericirii, adica fericirea ti se intampla, iar daca tu esti gata pentru ea, atunci poti sa o traiesti. pana la urma trebuie sa fii capabil sa traiesti fericirea, de aceea nu toata lumea poate fi fericita, desi pana la urma e atat de simplu…
– da, dar ce se intampla cu mediocritatea? nu iti este teama ca acest organ al fericirii este unul al mediocritatii?
– bai nu stiu! dar ma gandesc ca daca este zgomotoasa, ea este mai curand una imitata, un surogat de fericire. habar nu am. adica vreau sa spun ca daca esti fericit nu te vei gandi la calitatea fericirii tale. nu?
– imi place cum se aude harsaitul de la roti si cum calca roata de la bicicleta frunzele.
– hai ca nu mai e mult pana sus! imediat ajungem la nasol…ha hahahaha
– nasolu!
– bai ce faina e lumina. te caci pe tine!
– hahahaha
– frunzele astea din casa sunt niste frunze din alea uscate, pe care daca le iei in palme si le strangi se strivesc si se rup. se maruntesc. se transforma intr-un praf galbui, rosiatic.

S(cen)ex-rationalul

atata timp cat gasim o explicatie rationala, e bine, asta ne linisteste, asta ne impaca, nu stiu, cu noi insine, ne ofera un gram de confort. mai mult decat atat, daca explicatia noastra rationala se opune si unei manifestari galagioase, inexplicabile, aiurite, ba chiar de prost gust, de cartier provincial, atunci explicatia noastra ne face sa ne simtim un pic mai usori, sa ne inaltam deasupra la toate si deasupra tuturor. cam ce i s-a intamplat si lui floricica…

coboram astazi din poiana, cu bicicleta, fara prea mare graba, fiindca era foarte placut inspre inserat si doream sa ma mai bucur de aerul parca mai respirabil de la altitudine. dar ce sa mai tot povestesc. la un moment dat ma depaseste o masina, o ruginatura deja, iar pe geamul lateral spate cineva indreapta spre mine un pistol din’ala de jucarie si ma impusca cu o capsa sau bila. ma nimereste in piept. masina si-a vazut de drum mai departe, nici o vorba in plus, nici un urlet, ranjet sau  hahaha, doar lenta si certa disparitie a masinii la prima curba. nimic – doar impuscatura.

Calauza

A mai trecut un an in care am continuat sa ne diversificam, sa ne dezvoltam, sa ne emancipam, sa ne civilizam, sa ne stresam, sa ne temem,sa ne teoretizam, sa ne cunoastem mai bine.

A mai trecut un an, in care am continuat – sa traim, sa ne reinventam!

A mai trecut un an in care am invatat sa mai uitam, spre binele nostru…

CALAUZA

femeia, milionu’ si el

cand vrei sa-l faci pe un om sa inteleaga ce este rosul sau ce este copacul calea cea mai simpla pentru asta este sa-i arati ceva rosu sau sa mergi afara sa-i arati un copac. iata rosul si iata copacul. el va intelege, va fi multumit si probabil ca explicatia asta il va satisface pentru o clipa. este atat de satisfacatoare aceasta bucurie a recunoasterii incat nu prea mai conteaza ca nu stii ceea ce spune dictionarul despre copaci sau despre culoare, ca de fapt nu sti sa deosebesti un ulm de un gorun. pentru o clipa simti ca intelegi copacul, simti ca intelegi culoarea, ca toate cele care te inconjoara iti apartin.

de aceea, atunci cand el spune “este o femeie” nimic nu se intampla, nu apar complicatii, nimeni nu are de suferit si asa ar fi ramas lucrurile daca ea nu ar fi vrut sa aduca ceva in plus acestei evidente “simple” – ca este o femeie. si nimic nu s-ar fi intamplat daca el ar fi ramas in continuare fidel evidentei si poate, presimtirilor sale, ca ea este o femeie, ca ea nu este in stare sa boxeze si ca el nu o va antrena. insa ea insista, ii intra sub piele il face sa creada ca poate sa iasa din lumea lui – o lume ca o insula, aflata in completa izolare, inconjurata pretutindeni de ostilul si strainul ocean, iar de atunci incolo definitiile simple nu mai au nici o importanta. ea nu mai este o femeie ce incearca sa se integreze in societate, care lupta sa si creeze un camin, sa si gaseasca un job de cariera si care sa si petreaca cele mai placute clipe alaturi de puiul congelat si pasiunile sotului. Ea devine un luptator, unul care incaseaza multi pumni, care isi mutileaza trupul, unul care se antreneaza mult, ora de ora, si face multe sacrificii, timp, banii economisiti, anturajul in care traieste – in mod sigur nu mai reprezinta o atractie pentru masculii ce vor sa si gaseasca o sotie.

El iese din izolarea sa. Ramasese izolat fiindca toata viata si-a trait-o prin box, pentru box,  fiindca a facut din viata o oglindire a boxului, fiindca a incercat sa traiasca viata dupa regulile valabile in box, unde poti sa ai un vis si poti sa crezi ca ti se va indeplini, si unde visul chiar ti se va indeplini, dar numai daca faci multe,multe sacrificii dure, unde sunt importante valori precum curajul, onestitatea si mai mult decat orice rezistenta, capacitatea de a rezista, de a ramane in picioare atunci cand, mai ales atunci cand, esti inconjurat din toate partile de pumni, de durere, de ostilitate. Se stie ca boxul este in primul rand un sport al inteligentei, unde abandonul dovedeste neputinta psihica a luptatorului de a mai rezista. Poate ca de aceea boxul l-a indepartat de viata, fiindca l-a ajutat sa lupte cu ea, l-a facut sa creada ca si cu viata trebuie sa te comporti ca si in ring – daca nu poti sa ti invingi adversarul dupa propriile reguli, atunci trebuie sa rezisti cat mai mult loviturilor pe care el ti le da. Insa, mai mult decat atat erau si valorile din box pe care nu le putea regasi in viata reala, de afara – precum vitejia sau loialitatea. Lumea de afara era o lume a tradarii si a lasitatii, a celor slabi, dar vicleni, care ar fi fost distrusi intr-un ring de box si intr-o lupta, insa care acolo, in viata reala, reuseau sa-si creeze un adapost, un camin, fiindca lupta lor se baza in primul rand pe lasitate – pe tradare, pe compromisuri, pe minciuni si ascunzisuri. Era o lume a facilului, a mediocritatii – asta de care el se refugiase si pe care nu reusise sa o infranga. Insa macar nu se lasase infrant de ea, nu trebuia sa si inventeze nici o scuza, nu trebuia sa spuna nici o poveste prin care sa se justifice, asa cum se intampla cu unii dintre cei puternici care au cedat si au devenit niste slujitori ai sistemului, niste slijbasi si care trebuiau sa si justifice cumva lasitatea. Platise mult pentru faptul ca nu acceptase sa traiasca o viata comoda, lipsita de o satisfactie adevarata, profunda – fiica lui il parasise, fugise de el si se scunsese undeva prin lumea asta simpla, isi facuse probabil un culcus, isi gasise un sot, avea probabil si cativa copii, consolandu-se cu micile bucurii palide pe care viata i le mai putea oferi.

Dar totul se comnplica atunci cand incepe sa o antreneze pe ea, care poate ca il va ajuta sa se ancoreze in lumea pe care a respin-o si sa faca asta fara sa renunte la regulile pe care jurase ca le va respecta. Visul acesta – ca va reusi sa traiasca bucuriile vietii si totusi sa respecte regulile dure, dar profunde, ale lumii boxului ii fura mintile, il ameteste si cedeaza, asa ca iata-l antrenand-o si ducand-o pe culmile succesului. ea face multi bani, nu mai este o ratata, iar el spera ca viata poate fi traita si dupa regulile lui, ca poate a reusit sa strecoare cateva lovituri de maestru prin garda atat de vicleana a vietii. Insa atunci cand a crezut ca a castigat, cand a crezut ca poate parasi ringul, chiar si numai cu o remiza, viata ii da un pumn zdravan  – knockout- ul. Si o face asa cum stie ea mai bine – cu viclenie, cu multa lasitate, prin pumnul unei luptatoare inferioare, care, de fapt, merita sa fie invinsa. Este un knockout care lasa sa se intrevada ranjetul viclean al celor slabi si prosti. Ea cade, paralizeaza si devine o leguma. Acum lui nu-i mai revine decat o ultima sarcina si pe care o executa – sa o omoare. El procedeaza ca un naufragiat care dupa o tentativa esuata de a scapa de insula pe care oceanul il azvarlise isi trage la tarm ramasitele distruse ale barcii cu care a incercat sa se salveze.

Ea – provine dintr-o familie ce traieste la marginea societatii, insa nu in afara ei, ci pe limita, fiind incapabili sa se rupa de societate, dar si sa se integreze. Traiesc din ajutoare sociale, fiind exemplul tipic de populatie asistata, incapabila de ceva maret, incapabila de durere sau sacrificiu. Faptul ca provine dintr-o astfel de familie insa va fi in favoarea ei, fiindca ii va da sansa sa aleaga – fie se adapteaza vietii sociale, fie va incerca sa lupte si va iesi in afara. Alege cea de-a doua varianta si iat-o la 30 de ani – fara familie, sot sau copiii, fara o ocupatie sau profesie clare, sterge mese prin baruri obscure, fara economii sau casa.Insa tocmai din acest motiv – fiindca nu fusese deja inghitita de viata, reuseste sa scape si reuseste sa dea cateva lovituri. In ceea ce i priveste familia sunt exemplare acele doua momente din film, primul cand cumpara o casa mamei sale si se duce cu el sa le dea vestea. El insistase mereu ca ea sa-si cumpere o casa cu banii castigati, insa fara sa se imprumute de la banci, ca sa aiba si ea un loc de refugiu, insa ea, mult prea sigura pe ea, convinsa ca poate sa duca lupta si fara sa aiba insula ei, refuza si casa pe care o cumpara o daruieste mamei sale. Scena in care mama ei se sperie de acest dar fiindca poate ca asa isi va pierde ajutorul social spune totul despre cat de aserviti spiritual erau cei din familia ei. Cea de-a doua scena are loc atunci cand ea este in spital, ca o leguma, iar ei vin in vizita la ea, dar numai ca sa puna mana pe banii ei. Trist.O lume a lasitatii, o lume a oportunitatii, o lume a lasitatii.

Nu este de mirare ca rolul lui este interpretat de Clint Eastwood. El este exemplul eroului care reuseste singur, care nu are nevoie de nimic si de nimeni, el este simbolul barbatului temerar, liber, cu spirit de initiativa, care ia viata, lumea si societatea in piept se lupta cu ele si nu cedeaza decat atunci cand va fi invins. Este exemplul celui care nu accepta nici un sistem, care nu vrea sa fie controlat si subjugat. Este exemplul barbatului care nu are nevoie de un job, fiindca a avea un job este degradant, este umilitor, fiindca a avea un job inseamna sa faci multe compromisuri, inseamna sa renunti la onoare, la curaj, la sinceritate, la loialitate, dar in primul rand, inseamna sa uiti sa traiesti asa cum visai ca vei trai atunci cand erai mic copil. Este exemplar din acest punct de vedere si acel film al lui Clint cand interpreteaza roulul unui calaret de rodeo pierdut in lumea superficiala a secolului 20.

Nu este de mirare ca nu poate sa accepte basmele religioase, fiindca toate ar insemna sa faca pace cu viata, sa bata palma cu o viata pe care el o considera mai slaba, pe care el o dispretuieste, fiindca este a celor slabi, a celor oprtunisti…

Nu este de mirare ca va manca alaturi de ea cea mai buna placinte de lamaie, asa cum mai gustase doar in copilarie, fiindca crede ca ea va fi knockout ul sau, ivit chiar la finalul ultimului act, in urma caruia se va putea retrage impacat cu el insusi. Dar gresit – viata e mai perfide, viata isi bate joc de el, viata il condamna la nefericire.

nefericirea – asta este ceea ce el alege atunci cand o omoara, distrugand astfel orice sansa a sa de a se impaca cu lumea

Acest post este o interpretare a filmului A million dollar baby, insa cum orice interpretare este o noua lecturare a iesit asta. Concluzia este ca filmul nu este o apologie a non violentei, ci o dovada a faptului ca armele folosite intr-o lupta trebuie alese in functie de armele inamicului, chiar daca asta inseamna sa facem un aparent compromis.

S(cen)ex – inca un scuipat

Dupa ce inca o zi luase sfarsit sau, cum sa spun, se cam terminase cu munca, adica cu acele telefoane pe care le numim stresante, cu gandurile ca nu prea ai chef sa mai faci si asta, dar ca trebuie sa o mai faci ca asta e, cand ziua se umpluse si isi capatase deja un sens si putea fi inchisa in sertarul ei, in sertarul ala, pe care nu-l mai deschizi niciodata, fiindca e prea mare deranjul, fiindca sunt multe lucruri de care nu-ti mai pasa, fiindca nu ai chef, fiindca astepti, prosteste, sa treaca toate, atunci am lasat masina sa mearga incet, mi-am lasat corpul sa se lase purtat de masina mea, pe drumul atat de cunoscut de cand eram mic, pe drumul cu multe curbe, pe drumul ce-ti ascunde asfintitul, vazut doar printre ramuri, doar printre case, vazut ca o mare calma purpurie, fara sa ma mai gandesc la nimic precis, fara sa ma mai opun vietii, care era afara, era in mine si in masina asta, si atunci, chiar atunci, am vazut scuipatul, acel scuipat care pornea din gura unui om, unui tanar, lansat cu pricepere si patos inspre o cladire, lovind geamul ei si probabil lasand acolo urma ei intr-o forma inconstienta si surprinzatoare.

Scuipatul – este o arma pana la urma, probabil ca una chiar superioara, atat timp cat ea nu provoaca rani fizice, trupesti, ci provoaca mai degraba rani psihologice, sufletesti, rani invizibile. De aceea, pata lasata de un scuipat nu poate fi stearsa atat de usor, adica lupta si confruntarea fizica nu pot sa provoace aceeasi distrugere ca cea pe care o provoaca simplul si banalul scuipat. De aceea, scuipatul este arma celor slabi, a celor inferiori, care vor scuipa mai repede, inainte de a incasa loviturile celor ce sunt puternici, in felul acesta dobandind un avantaj asupra acestora. De aceea, scuipatul este arma celor care sunt lasi, care nu pot face fata unei confruntari deschise, egale, el este arma celor prosti, care stiu ca in felul acesta ii poti lovi cel mai tare pe cei inteligenti, care nu vor putea niciodata sterge pata scuipaturii si a flegmei, desi pumni si picioarele in fata le vor putea suporta.

Dar, desi o arma, ramane totusi arma celor slabi, a nearistocratilor, a celor ce sunt lasi si neputinciosi…

Exista exceptia dispretului – dispretul profund si intemeiat poate fi manifestat prin scuipatura si prin flegma…