Perspective

Un titlu ce da greutate, un titlu cu importanta, un titlu ce-mi place…Interesant ar fi ca tot ceea ce scriu aici, acum, sa nu fie despre nimic precis, sa fie o vorbarie goala, interesanta numai pentru mine si poate numai si numai pentru inca o persoana. Sau doua, hai, eventual trei. Dar cel mai bine ar fi sa nu fie interesant pentru nimeni.

As fi vrut sa dau o continuare la ceea ce povesteam inainte, in postul anterior,  si sa zic ca exista mai multe perspective si despre bicicleta, adica despre mersul cu bicicleta, care este vazut fie intr-un mod serios, grav, cu greutate, fie vazut intr-un mod neserios, unul care nu da importanta, fara greutate, usuratic.

Prin urmare, poti sa vezi  mersul cu bicicleta intr-un mod grav atunci cand ti se pare ca, de exemplu, daca cineva merge cu bicicleta, este un fraier ce nu e in stare si nu are bani sa-si ia o masina, adica este unul care are o slujba “nasoala”, unul care in loc sa se dea cu o masina, da din picioare ca un caraghios. La fel, poti sa privesti bicicleta intr-un mod grav, daca mersul cu bicicleta ti se pare ceva copilaros, ceva nedemn pentru un matur, care, din nou, ar trebui sa se dea cu o masina si care are preocupari mai importante. Alte perspectiva grave – sa vezi mersul cu bicicleta ca pe o cale buna de a slabi dar de care nu prea ai chef, fiindca esti un om ocupat, sau sa sa ti se para o pierdere de timp, pur si simplu o pierdere de timp, mai ales daca ai in dormitor si o bicicleta de camera…

Cred ca ar mai fi multe alte perspective grave asupra mersului cu bicicleta, milioane de astfel de perspective, eu le-am enumerat pe cele care mi-au trecut mie prin cap, atunci cand m-am gandit la mersul cu bicicleta.

Care ar fi perspectinvele neserioase, sau negrave, sau artistice asupra mersului cu bicicleta?

Anti-reforma

Istoria se repeta. Pana la Foucault atat de mult ne placea sa credem asta. Nu ne uitam la diferente, nu ne uitam la particularitati. Le dam la o parte, le ingropam sub praful de pe birourile noastre functionaresti, nu ne plac, fiindca sunt incomode, fiindca ne dau multe batai de cap, fiindca nu ne fac jocurile si nu ne aduc dovezile de care avem nevoie. Ne insala-ne contrazic.

Este criza – istoricii de birou se apuca sa compare ce ni se intampla noua, celor de acum, din 2010, cu ceea ce s-a intamplat in 1930. Se gasesc similaritati, se descopera cam aceleasi cauze si multi considera ca se iau aceleasi decizii. Iata – masurile de austeritate luate acum sunt asemanatoare cu ceme din 1933, grevele de acum sunt asemanatoare cu cele de la grivita din interbelic, Basescu este micututl Carol, gata sa devina dictator.

oameni inteligenti, sau care se pretind astfel, ii inspaimanta pe oameni cu astfel de prostii, se folosesc de astfel de idei ca sa-i manipuleze pe oameni, se folosesc de astfel de prostii ca sa-i atraga pe oameni intr-un joc politic. Trecand peste faptul ca romanii sunt atat de slabi pregatiti sa faca fata manipularilor, problema este ca pericolul cel mai mare sta in a te juca cu aceste idei, cu ideile de dictatura, de criza, de greva si de ura.

In ce masura se aseamana vietile noastre cu cele din interbelic? Ce inseamna dictatura? Ce inseamna despotism? Sunt idei pe care mustaciosii nostri de la TV nu le explica, ci pur si simplu se folosesc de ele, asa cum se folosesc de mintile noastre, ale celor care ii ascultam…

Exces

Exista dimineti in care nu pot sa dorm  prea mult, mai ales daca trebuie sa plec undeva. Parca simt chemarea si nu mai pot zabovi. La fel si azi, la inceput de mai. M-am trezit chiar cand rasarea soarele, iar murdara oboseala ce-mi intrase in piele de-a lungul saptamanii parea sa dispara laolalta cu intunericul noptii…Am iesit in curte si am privit cerul – albastru, senin, curat. Am ascultat linistea din jurul meu, inca netulburata de nimic…Nu puteam sa pierd nici o clipa, asa ca am dat drumul bucuriei ce pandea ascunsa-n mine si am plecat. In mai putin de jumatate de ora mi-am luat lucrurile care imi erau necesare si am plecat la intalnirea cu ceilalti. Ne-am intalnit acolo unde deja nu mai putea fi vorba de obiceiurile de zi cu zi ale oamenilor, unde nu mai putea fi vorba de retineri si prejudecati, de frici sau orgolii. Am glumit, am ras mult si zgomotos, iar apoi am plecat spre varf. Nu era mult de mers, iar in doua ore eram deja sus, acolo de unde puteam sa atingem cerul albastru. Nu era nici un nor pe cer, nimic care sa bne tulbure. Am uitat cu totii de griji si priveam in jurul nostru cu incredere. M-am oprit o clipa chiar pe acel punct, cel mai inalt – m-am bucurat de soare, de aer, de vantul racoros ce suiera printre firele de iarba…Simteam mirosul  de mare, adus pana aici de vantul ratacit in departare. M-am aplecat si am atins spuma apei. Mereu mi-a placut sa ma uit la valuri. Ma hipnotizau si mi se parea ca daca stau acolo langa ele pot sa las in grija lor lumea mea intreaga. M-am asezat in nisipul inca rece, de inceput de mai si m-am bucurat de soarele caldut ce-mi atingea pielea. Era o minune – sa vad eu marea albastra, cerul infinit si nisip purtat de valuri. Am stat acolo mult timp, pana cand am simtit frigul de seara si marea s-a intunecat. Ne-am dezmeticit repede si ne-am dat seama ca trebuie sa ne mai bucuram de plapanda licarire de lumina de la orizont, asa ca am plecat mai departe. Dar nu stiu daca mai are rost sa mai scriu acum si despre asta! In ultimul timp parca nu mai am dorinta sa scriu. M-am gandit mult daca sa scriu ceva sau nu, dar probabil ca oboseala m-a facut sa cedez si sa nu mai tin cont de nimic, asa ca am scris cate ceva…Traseul cu bicicleta a fost mai greu decat ma asteptam, desi ma bucur ca l-am dus pana la capat. Am ajuns la masina pe la 8, 45 seara, se intuneca deja. Am mers cam patru ore, cu foarte putine opriri, insa intre Codlea si Rasnov mi-a fost foarte greu datorita vantului puternic ce mi se parea ca se napusteste asupra mea direct de pe crestele Bucegilor, inca acoperite de zapada. Pedalam greu, ca si cum as fi carat inca o persoana in spate. Atat de demoralizat am fost de vantul asta, incat la un moment dat, am coborat de pe bicicleta si am mers pe langa ea. Din Rasnov pana in Poiana parca n-a mai fost atat de grau – poate fiindca scapasem de vantul aprig. Am pornit pe la ora patru si masina mi-am lasat-o in Triaj pe undeva, nu stiu de ce…La ora trei inca eram la munca si era foarte cald, iar eu eram transpirat si murdar. Eram satul de drumurile astea cu masina si vream sa ajung cat mai repede acasa, insa timpul trecea, nu ma asculta si nu era deloc ingaduitor. Cand am plecat de dimineata de acasa imi propusesem sa termin cat mai repede, poate pe la ora 12, ca sa pot pleca intr-o tura mai lunga dar lipsita de presiunea timpului. M-am dat jos din pat candva pe la opt. Mi-era prea sila sa ma uit la ceas, ca sa vad cat e ceasul. A sunat alarma de la telefon pe la sapte, iar apoi pe la sapte si jumatate a sunat telefonul. Pana la opt am vorbit de vreo trei ori la telefon. M-am tot intors de pe o parte pe alta,  incercand sa mai prelungesc starea aia matinala si bolnava de uitare de sine si ascunzandu-ma de lumina feroce ce-mi invadase camera, strecaurandu-se chinuit pe sub jaluzele. Mereu le lasam putin ridicate – in asteptarea diminetii!

Bicicleta de decembrie

Muntii nu se mai vedeau. Ii inghitise ceata si norii. De obicei de aici de unde ma aflu acum puteam sa vad Vf Postavarul, in stanga, in partea cealalta M-tii Piatra Craiului, iar in centru Masivul Bucegi. Acum nu mai vad decat  o parte din poiana mica, restul este invaluit de ceata si nori. Zaresc in departare cateva lumini, probabil ale hotelurilor din Poiana Brasov sau ale macaralelor care lucreaza pe ici pe colo . Imi plac siluetele cenusii si conice ale brazilor, ce se ivesc pe alocuri in ceata groasa. Imi par niste mosnegi ce ti indica drumul! Toate acestea imi aduc aminte de ceata groasa pe care am vazut-o in Sureanu, in urma cu vreao opt ani, atunci cand am mers in excursie cu Mihaela, Marius si un coleg de-ai Mihaelei. Ce excursie faina, cand am strabatut o buna parte din Meridionali pe jos, de la Cindrel pana la Parang. Aproape o saptamana…Mi as fi dorit ca acum lumina sa fie mai vinetie, asa cum este ea uneori la asfintul de toamna tarzie, insa probabil ca ceata este prea groasa. Dupa ce m am odihnit putin si am adulmecat linistea serii am plecat inspre oras. cu regret, fiindca de fiecare data mi se pare ca nu voi mai avea ocazia sa mai fac un traseu asa de fain, dar asta e…Fiecare prilej cu frumusetile sale! Nu am coborat in viteza, n avea nici un rost, mai ales ca era atat de placut sa pedalez prin ceata. Cand am ajuns la parcarile de unde se vede Brasovul atat de bine, se intunecase deplin insa atmosfera era parca incinsa de la luminile orasului ce spimtecau ceata. Mai departe am coborat in viteza, desi trebuie sa mi schimb obligatoriu franele.

De cealalta parte

                                        Mi a tras o palma zdravana – zbang.

Adica, eu cred ca in felul asta se transmit cel mai bine mesajele, fiindca numai atunci am inteles…Nu stiu daca asta trebuia sa ramana in mine, daca era ceva mai mult dar imi scapa mie atunci, pe moment, dar nu mai conteaza, pentru o clipa devenisem un iluminat! Ce bine!

Viata inseamna de cele mai multe ori eroare – cel putin acesta e cuvantul pe care-l folosesc ei. Ar fi trebuit poate sa boldez, dar nu conteaza, fiindca daca e sa se inteleaga, se va intelege si asa…Dar, ca sa ne intelegem cat de cat, as spune si asa – eroarea este vie, traieste!

                                                                   Adica?….

Viata inseamna greseala – in nici un caz adevar. Sau corectitudine.  Viata nu este legata prin nimic de comfort, caldurica, de placut sau linistitor – daca se intampla sa fie si asa, ea este asa si gata. A trai viata nu inseamna a o trai comfortabil. Bla. ! . !. !. Ar fi trebuit sa boldez din nou sau sa pun unele ghilimele.

 Viata inseamna boala, rani supurande, durere si putrefactie. Adica viata ne doare, viata te doare,  iar a durea este a fi viata. Asta chiar suna aiurea. ?.?.?. Daca este uneori curata, uscata si frumos mirositoare, ca un asternut proaspat,  este asa fiindca asa este ea…

Viata este frigul, gerul care te macina, vantul care patrunde peste tot, soarele care arde si parjoleste tot. Viata este refuz, este lipsa. Cersetorul este viu.

Dar ce este cel mai frumos, ca sa zic asa, viata inseamna si urat, urat in sens estetic, nu in  sensurile usoare ale acestui cuvant. Uratul este viu.

In eroare – izbucneste si tresalta viata.

Viata asta care se traieste prin mine, prin tine si prin toti, probabil.

Chiar si prin aceia care se ascund de ea.

De aia, ea ii ura adanc pe acei barbati care doreau sa scape usor, care traiau comfortabil, comod, care nu faceau ceva “nebunesc”, care nu miroseau putin a sudoare si a moarte. Pe acei barbati care isi facusera un scop din, vorba aia, ” a trai bine” si “a trai in siguranta”, pe cei care faceau totul din obisnuinta si corect, pe cei care aveau legi si stiau cum trebuie sa procedeze in orice situatie.

Drumuri – cu bicicleta

Exista drumuri care au ceva magic si care te atrag numai prin felul in care urmaresc si inghit orizontul. Nu se napustesc direct asupra lui, ci se unduiesc si danseaza in jurul lui, parca pentru a-l vraji si a-l adormi. Numai asa poate ca si-l pot apropia, numai asa poate ca-l pot prinde in capcana. Drumuri ca niste serpi – stralucesc in soare. Ele nu-ti plac  pentru ca-ti propun o destinatie, ci ele iti plac fiindca iti soptesc o taina, fiindca te leagana intr-un anumit mod, fiindca te indeamna sa mergi mai departe si sa nu renunti. Ele iti plac – fiindca ti-ai dori sa nu se sfarseasca niciodata. Ele iti plac pentru promisiunile cu care te amagesc. Se astern tacute la picioarele tale – sunt arse de soare, inasprite de vant. Cand te afli pe ele te lasi vrajit de freamatul frunzelor si orbit de dansul umbrelor. Sunt drumuri care te cheama…

Un traseu foarte bun pentr bicicleta,chiar daca, izolat, nu este de mare lungime este cel dintre Halchiu si Codlea. Cei aproximativ 10 km pot fi parcursi in viteza, fiindca drumul este proaspat asfaltat si nu avem de-a face cu catarari sau curbe stranse. Traficul este redus ca intensitate, iar drumul este atractiv si datorita prezentei copacilor de pe margine, asta in conditiile in care astfel de drumuri sunt destul de rare in Brasov. Un traseu foarte bun pentru mentinerea conditiei fizice.

In Halchiu se poate vedea Biserica veche de langa primarie, iar daca ne vom si opri in fata ei putem savura o clipa minunata de eternitate pe aleea cu castani.  

In pat cu strainul – Foucault 1

                                   Masca mea? Unde e? Ati vazut-o cumva…?

As vrea sa nu o consider doar ca pe ceva ce-mi acopera adevaratul chip. Vreau ca masca mea, cea pe care  o arat lumii sa nu fie un element strain, nedorit, insuportabil, de care sa doresc sa scap cu orice pret. As vrea ca masca mea sa fie chipul meu, as vrea ca ea sa fie cea prin care eu ma arat si prin care ma descopar. As vrea ca ea sa fie cufarul infinitelor posibilitati pe care eu le am ca sa devin un om, prin care eu pot sa mi traiesc umanitatea ce mi-a fost data aici si acum…Masca mea sa fie oglinda uitarii de sine… 

                               Sa fim bufoni

                                               Masca mea e stilul meu

                                                                           sa uitam psihologia

Istoria mafiei

Mi-aduc aminte ca in timpul mineriadelor, mafia aparea sub chipul lui Ion Ratiu – droguri, masini de fabricat bani, prostitutie, seringi! Un miner iesea din sediul PNT zicand cu verva si apribdere ca a gasit acolo, ascunse, droguri, o masina de falsificat bani, si diverse gainarii. Iar noi, vai, ce ne infioram cand auzeam acestea,  in timp ce pandeam cu ochi beliti televizorul  si cum aia casapeau la mafiotii cei rai. Aveam de-a face atunci cu o imagine a mafiei ce se inspira din filmele holiwoodiene, singura imagine asupra mafiei ce era in momentul acela sufiecient de plastica pentru noi…

Au trecut cativa ani buni de atunci…Daca acum cineva l-ar face mafiot pe unul care se ocupa de chestii dinastea am ridica cel mult din umeri si ne-am vedea de treaba.

Cat de naivi eram atunci – habar n-aveam ca abia in acele momente se pregatea si deschidea ochii adevarata mafie: cea care va baga in diplomate si serviete platforme industriale, hectare de intravilan, paduri cu nemiluita, combinate si multi ani de-ai nostri. Asta este mafia despre care auzim acum – despre care se turuie in showurile de fiece seara, cu care suntem speriati noi cei marunti si infierati unii dintre politicieni.  Acum avem o mafie de inspiratie otomana sau turca: invadatoare!

In comparatie cu imaginea mafiei de acum – imaginea lui Ion Ratiu, ascunzand heroina in papion, si masina de falsificat bani in servieta, pare atat de banala.

Ma intreb deci care vor fi oare mafiotii de maine?

Trasee cu bicicleta – Zona Branului I

Vezi si aici

Pana la Rasnov avem doua variante, fie mergem de la Brasov spre Cristian, acesta fiind traseul rapid al masinilor, fie refacem traseul despre care am vorbit deja, prin Poiana Brasov. Cred ca acesta din urma este mult mai fain si mai potrivit pentru cei care cauta sa faca o excursie cu bicicleta si nu doar sa ajunga undeva cat mai repede si cat mai usor. Plecam asadar din Livada Postei si facem catararea de 12 km pe drumul spre Poiana. Despre frumusetea acestui traseu am vorbit si in alta parte asa ca n-are rost sa ne oprim acum din pedalat. In momentul cand ajungem in Poiana facem la stanga si incepem coborarea spre Rasnov. Coborarea este excelenta, desi sunt cateva viraje destul de stranse la care trebuie sa punem frana. Exista o singura portiune de catarare, care nu este foarte dificila si nici foarte lunga, asa ca cei 9 km dintre Poiana si Rasnov se pot parcurge foarte repede. Pentru iubitorii de peisaje, chiar dupa catarare exista un loc unde se poate face un scurt popas, existand aici o poiana ce ne ofera un loc bun pentru admirat peisajul si imprejurimile.

La Rasnov merita sa ne dam jos de pe biciclete si sa ne cataram pe langa ele pana la cetate. Cei care vor, pot sa si plateasca taxa de muzeu, pentru a vedea interiorul cetatii, insa daca vrem sa facem economie de bani si o plimbare in jurul ei ne e rasplatita din plin.

                          Cetatea Rasnov – din lateral

Dupa acest popas in Rasnov putem pleca spre Bran, drumul nu este dificil, se ajunge usor si repede, mai ales daca popasul din Rasnov a fost suficient de odihnitor.  Este pacat ca nu exista nici o alternativa buna la drumul national, circulat destul de intens de masini. Ar exista insa o varianta – Rasnov -Zarnesti – Predelut – Bran. Acest traseu nu este circulat atat de intens de masini, insa nu pot spune mai mult fiindca nu l-am parcurs inca pe bicicleta si n-am mai fost de ceva vreme pe acolo, dar cred ca este mult mai potrivit pentru o excursie cu bicicleta decat celalalt. Astept completari si informatii de la cei care au fost de curand pe acolo.

Dupa ce ajungem in Bran o destinatie foarte potrivita ar fi sa mergem prin Moeciu pana la capat, iar aici se pot gasi locuri bune pentru campat. Fiecare insa poate alege locul care i se pare mai potrivit. Daca nu spre Moeciu se poate merge inspre Poarta Bran sau spre Simon, insa in orice directie se va merge se pot gasi locuri foarte bune pentru odihna, campat in aer liber, cazare la vreo pensiune.

Despre Bran – centrul este dominat de Cetate, cunoscuta de foarte multi dintre noi. N-am sa insist, insa este important de spus ca sunt multe locuri care merita vazute, inclusiv cetatea.

Avem asadar in acest traseu inceputul unui traseu de bicicleta care ne poarta in zona extrem de turistica a Barsei – Poiana Brasov si imprejurimile, Rasnovul si Cetatea, iar la popas, zona Branului. Daca dorim sa ne bucuram de toate placerile turistice ale acestui traseu atunci avem nevoie de o zi intrega, pentru a putea profita de aerul curat din Poiana, pentru a vizita Rasnovul si apoi sa ajungem in Bran si sa gasim un loc bun de campat in zona. Vizitarea Branului se poate face eventual a doua zi, in cazul in care preferam sa stam in jurul focului si sa ne bucuram de aerul proaspat de munte.

 In km traseul nu este foarte lung – aprox 45km.

naturalul artificial

Stirile bomba despre noile descoperiri si inventii. Nu pot scapa de ele – mereu explodeaza in jurul meu, la munca, in masina sau acasa. Le aud eu in direct sau mi le povesteste cineva, insa fumul lor imi intra mereu in ochi si-n cap. Suntem cu totii satui de ele. Aparent. Reprezinta aceste stiri un interes real pentru inventii si progres, chestii prin care mediile incearca sa-si umple golurile sau binecunoscuta spalare de creier sistematica la care suntem supusi cu totii. Cred ca, cate ceva din toate astea si poate chiar mai multe. Dar ele sunt pana la urma un simbol – era sa zic al unei lumi moarte, dar nu, nu este asa. Insa cred ca oricine a sesizat cum se schimba totul atunci cand este prezentata o stire cu interes stintific – vocea prezentatorilor devine serioasa, zambetul dispare, muzica din fundal e trimisa la plimbare, iar urechile noastre sunt ciulite – taci ma, poate ca s-a gasit un leac impotriva cancerului.

Mi-aduc aminte ca era o vreme cand artificialul trebuia sa fie cat mai aproape de natural. Era vremea happy a inventilor – telegraful trebuia sa semene cu soaptele iubitei, masina cu galopul unui cal, robotul cu un om, iar charlie chiar trebuia sa fie un vagabond. Pe atunci se puteau creea si monstri (era perioada cand oamenii, prostimea, privea cu neincredere inventia tehnica, caci da a fost si o atfel de perioada) – lumea tremura numai cand se gandea la ei – caci Frankenstein era pana la urma o eroare a artificialului ce a esuat in incercarea de a imita naturalul. Dar pana la urma totul se termina cu bine… Era epoca fericita a artificialului natural…

Incetul cu incetul insa naturalul incepe sa devina cat mai artificial. Acum a venit randul copacilor – cuvant ce-mi place mai mult decat cel de arbore sau de pom. S-au descoperit copacii artificiali, adica, in traducere, se pot creea astfel de copaci, care sunt capabili sa absoarba CO2, intocmai cum face si …era sa zic un copac, intocmai cum trebuie sa fie pentru ca viata sa poata continua. Un singur astfel de copac face mai mult decat aproape o padure! Este mai bun si, deci, mai util! Nu este un monstru, chiar daca este artificial, dimpotriva este ceva mai bun chiar decat ceea ce este natural.

Deci – despre ce este vorba in aceste stiri? Imi place sa cred ca ele au aparut atunci cand oamenii s-au ingrozit atat de tare dupa cele doua mari explozii ale sec. XX, atunci cand si-au dat seama ca artificialul nu doar imita naturalul, dar chiar il poate transforma in nimic – anihila, atunci cand au incercat sa se amageasca ca tehnica are un final fericit.