Tag Archives: excursii

Muntii Baraoltului

Initial imi propusesem un traseu are sa plece din Aita Mare si sa treaca Muntii Baraoltului pana la Valea Crisului, de unde sa ma indrept spre Zalan, vizitand cu acest prilej si localitatile dintre aceste doua comune. De la Zalan urma sa caut drumul spre Valea Zalanului si apoi sa cobor muntele pe la Batanii Mari, iar de aici, pe asfalt, inapoi spre Aita mare. Acesta ar putea sa fie un traseu plin de culoare – adica ar avea si catarari, ce ar duce prin locuri pitoresti inspre inaltimi songuratice, dar ar avea si coborari frumoase care sa duca inspre sate izolate, care pot sa spuna o poveste “altfel“, o poveste trecuta cu vederea datorita izolarii in care ele se afla!

Dar, bineinteles ca, a venit vremea sa spun si eu ca planul de acasa nu se potriveste deloc cu cel de pe traseu. Insa, in completare as adauga,  e foarte bine ca se intampla astfel!

Chiar daca am incercat pana acum de doua ori sa fac acest traseu si nu am reusit niciodata, nu inseamna ca am vreun regret, dimpotriva, numai in felul acesta am reusit sa descopar locuri noi si, sper eu, sa ma documentez mai bine! Asa ca, pot sa spun acum mai bine si cu mai multa convingere ca muntii Baraoltului si imprejurimile sale sunt un loc unde merita sa te duci sa dai cateva pedale!

Prima data cand am incercat sa fac traseul totul a decurs OK pana la Pasul Vanatorului, unde am ajuns urmand drumul dintre Aita Mare si Valea Crisului. Numai pentru sine acest traseu merita facut, drumul fiind de o frumusete extraordinara. Aici am avut surpriza, marturisesc ca eu nu stiam de existenta acestui traseu, sa descopar ca aici se afla traseul ZEROO, adica probabil, dupa cum spun creatorii sai, primul traseu de bicicleta montan, marcat ca atare, si care va fi continuat ulterior de ceea ce va deveni reteaua de trasee care vor forma SEPSI, drumul verde al judetului Covasna.

Traseul Zeroo e un traseu ce porneste de la Sugas Bai si ajunge pana in Pasul Vanatorului din muntii Baraolt, insa chiar daca am fost tentat sa il urmez mai departe in drumul meu, am hotarat sa ma tin de planul initial care era sa cobor inspre Valea Crisului.

Coborare frumoasa, comuna placuta, de ici m-am indreeptat spre Calnic, unde e de vizitat bisericuta, apoi spre Zalan. Pe unele harti aveam un drum care pornea de aici si m-ar fi putut duce inspre inspre Valea Zalanului. Era important sa gasesc acest drum deoarece de el depindea posibilitatea ca eu sa ma intorc in Aita Mare fara ca sa revin pe traseul pe care am coborat, insa exact lucrul de care ma temeam cel mai tare s-a intamplat sau, mai exact, lucrurile de care ma temeam. Mai intai, desi eram in plin sezon secetos, iar in Brasov era totul uscat, aici isi facuse aparitia un nor furios de ploaie. Statea exact in fata mea, pe drumul meu, se asezase pe carare, si tuna negru de furie, iar privelistea cu mine, aflat pe un drum de padure pustiu, ud fleasca si cu norul deasupra, nu imi era deloc ademenitoare.

Al doilea obstacol a fost ca nu am reusit sa gasesc drumul. O retea atat de aiurita de drumuri ca in Zalan nu am intalnit, asa ca dupa ce m-am invartit pe ulite de colo-n colo mi-am dat seama ca nu am cum sa mai gasesc acel drum si in nici un caz nu am cum sa-l gasesc repede. Era cu atat mai greu sa ma descurc, cu cat oamenii de prin partea locului vorbesc foarte greu romaneste…

Asa ca – am facut cale intoarsa…Cum nu vream sa ma intorc la Aita prin Valea crisului, adica pe unde venisem, am hotarat sa ajung acolo parcurgand traseul Zeroo. Intr-un fel, am luat-o de la zero, ca sa spun asa, planul meu initial fiind abandonat.

Asa ca am facut cale intoarsa de la Zalan si am pornit spre Sugas Bai, iar in felul acesta am reusit sa parcurg un traseu cu totul nou pentru mine. Intreg traseul este foarte bine marcat, sunt chiar si indicatoare, insa recunosc ca prima parte a traseului mi s-a parut foarte grea, adica au fost multe portiuni pe care nu le-am putut parcurge pe bicicleta, in care a trebuit sa imping la ea, ceea ce nu prea imi place, dar am injurat zdravan traseul si m-am rugat ca sa urmeze si o portiune mai buna, adica una pe unde sa pot merge pe bicicleta si eventual sa pot vedea si altceva in jurul meu decat copaci.

Iar lucrurile s-au schimbat, fiindca in momentul in care am iesit in zona alpina a muntelui, dupa ce am iesit din padure si s-a terminat catararea pe poteca a urmat o lunga calatorie pe creasta Baraoltului. Pe aici nu mai ai de ce sa te opresti din pedalat si sa mergi pe langa bicicleta impingand la ea, decat doar daca vrei sa te opresti ca sa admiri peisajul! Si merita sa o faci, fiindca poate ca acolo vei putea sa simti cum cerul iti picura incet infinitul in suflet, mai ales daca vei putea sa te opresti din goana ta si sa privesti in liniste asfintitul. Probabil ca Muntii Baraoltului se arata in splendoarea lor atunci cand cand se scufunda in mutenia asfintitului ca intr-o mare de foc…

Aflat acolo imi dadeam seama totusi cat de greu imi este sa mai pot sa ascult linistea acestui spectacol!

Laundandu-i in sinea mea pe cei care au facut acest traseu, sperand ca acest traseu, poate nu degeaba numit ZEROO, m-a adus intr-un puct zero de unde sa pot vedea si trai altfel traseele pe bicicleta, invaluindu-le intr-o noua prospetime, am pornit coborarea din Pasul Vanatorului inspre Aita mare, hotarat sa ma intorc altadata in Baraolt pentru a face traseul propus initial!

****

A doua oara cand am incercat sa fac traseul pe care mi-l propusesem initial m-am gandit ca poate cel mai bine ar fi sa parcurg traseul in sens invers – adica sa plec tot de la Aita mare, dar sa nu merg inspre Valea Crisului, si inspre Baraolt. In acest caz speram sa pot gasi mai usor drumul de la Valea Zalanului spre Zalan, iar traseul ar fi fost ceva de genul

Aita Mare – Miclosoara – Capeni – Baraolt – Biborteni – Batanii mari – Aita Seaca – Valea Zalanului – Zalan – Valea Crisului – Aita Medie – Aita Mare

Nici de data asta nu am reusit sa urmez intreg traseul fiindca pe undeva dupa ce am iesit din Aita Seaca am intalnit un drum despre care am banuit ca m-ar putea cobora in Aita Medie direct si intr-adevar asa a si fost. La vreo cativa km de la iesirea din Aita Seaca urmeaza o coborare, iar apoi e o bifurcatie mai mare de drumuri, iar inspre dreapta  se face un drum de piatra ce urmeaza firul paraului. Nu am regretat ca mi-am tradat din nou planul initial fiindca drumul acesta chiar mi-a oferit o aventura pe cinste! Mai mult decat atat, in felul acesta, cu planul initial ramas inca la nivelul de plan nerealizat, pot sa spun ca, inca, aventura din Muntii Baraoltului nu s-a terminat!

Desi intreg traseul este plin de locuri frumoase ce mi-a placut foarte mult a fost pozitionrea satului Aita Seaca, dar si catararea pana aici de la Batanii Mari. Despre Aita Seaca se vorbeste foarte mult in legatura cu conflinctele interetnice, care, se spune, au avut loc aici la sfarsitul Celui de-al Doilea Razboi Mondial. Se vorbeste foarte mult in sensul ca daca dai o cautare pe net nu vei gasi decat asta, insa in afara de un monument ridicat in cinstea soldatilor romani morti in razboi, la fata locului, nu vom gasi nimic altceva, ceea ce cred eu, nu este foarte bine. Exista riscul ca, ascunzand, din diferite motive, faptele petrecute in trecut, ele sa fie repetate. Nu inseamna ca daca vom vorbi despre ce s-a petrecut candva in istorie, vom mari probabilitatea ca aceste fapte sa fie repetate, ci dimpotriva, le putem transforma in invataturi care sa serveasca noilor generatii. Atata timp cat fie romanii, fie maghiarii, vor trai cu ideea ca ceilalti le-au dat in cap cu toporul fara mila, iar ceilalti vor fi transformati in cei rai, niciodata nu se va rezolva nimic, insa daca si unii si ceilalti vor afla despre ceea ce pot sa faca oamenii, indiferent ca sunt roamani sau maghiari, atunci cand renunta la a mai fi oameni, probabil ca se va face un pas inainte .

Aita Seaca –

La marginea orasului Baraolt, inspre Biborteni, se afla un cimitir, banuiesc, complet napadit de buruieni. Nu prea inteleg ce se intampla acolo!!!

Pe acest traseu merita o oprire mai indelungata Aita mare. Despre acesta se pot afla mai multe aici –

AITA MARE

Advertisements

Prin Muntii Baraoltului

Mereu cu gandul la faptul ca exista atatea locuri frumoase in preajma fiecaruia dintre noi, unde insa nu am reusit sa ajungem, asta in cazul in care stim despre ele, incerc sa gasesc traseele care sa ma duca inspre aceste locuri, fie aplecand urechea la ceea ce spun oamenii care au fost prin preajma lor, fie cautand prin harti, pe net, sau mai stiu eu pe unde. Dar uneori este vorba si despre intamplare, cea care ne aduce in viata mai mult decat orice planificare, adica mi se intampla sa trec prin vreun sat mai izolat, sa descopar un indicator, iar apoi este mai simplu – caut pe net sa descopar drumurile de pe acolo, fac un traseu, un itinerariu al locurilor prin care pot sa trec, iar apoi ma incred in elementul “surpriza”.  Totul se petrece apoi ca in povestea bulgarelui de zapada – traseul devine din ce in ce mai bogat cu fiecare informatie noua descoperita, iar pana la urma incepe sa aiba propria lui poveste…

Asa mi s-a intamplat si cu drumul de la Aita Mare – o comuna de pe drumul de la Brasov spre Baraolt, dar nu prin Sfantu Gheorghe, ci prin Bod si Miclosoara, pe langa Olt. Sunt multe localitati interesante pe acest drum, ca de pilda Miclosoara, care si-a dobandit deja un renume datorita conacului, astefel ca traseul pana la Baraolt merita facut chiar si pe asfalt. Insa din Aita Mare se face o bifurcatie spre Aita Medie, iar de aici avem un drum de piatra, drum de padure, ce ne poarta peste platoul Muntelui Baraolt, pana in partea opusa de Aita, in comuna Valea Crisului. Drumul este molcom, muntii nu sunt stancosi si nici abrupti, catararea este lina si te lasa sa admiri in liniste peisajul atat de primitor.

Iar pentru ca toate sa se potriveasca, muntii Baraoltului ne ofera si un drum de intoarcere care sa nu se intersecteze cu cel pe care am venit. Astfel ca daca mergem spre Calnic si Zalan gasim un drum care ne duce spre Valea Zalanului iar apoi spre Baraolt, prin Aita seaca si Biborteni. Avem astfel un traseu circular prin Muntii Baraoltului – cu plecare din Aita Mare spre Valea Crisului, iar de aici spre Baraolt , prin Aita Medie.

Locuri de pe traseu

Calnic – e de vizitat

– Valea Zalanului – este o localitate mai mica, singurele informatii pe care le-am aflat sunt legate de Printul Charles si de o proprietate achizitionata de acesta aici;

– Aita Seaca – aici nu am descoperit decat povestea conflictelor etnice dintre romani si maghiari: adevarul nu se stie, insa se stie ca multi oameni si-au pierdut viata, intr-un mod crud,  numai fiindca erau de o anumita etnie, asadar este un loc ce merita vizitat, chiar si numai pentru a comunica cu oamenii de acolo, nu stiu, pentru a sparge gheata asta ce se asaza intre noi si ne desparte, care parca nu ne mai lasa sa fim oameni!

O harta a traseului este aici – Traseu Aita Seaca

Comana – din nou

Ceea ce doream sa spun aici despre traseul de la Comana este ca merita facut, e un traseu care e prea frumos pentru a fi ignorat.

Eu l-am facut pornind de la Sercaia si cred ca  acela este un punct foarte bun de plecare in traseu, deoarece in felul acesta avem ocazia sa pedalam pe malul Oltului si in al doilea rand putem sa vedem cateva localitati care ne vor surprinde cu secretele lor.

Mergand pe malul Oltului, de la Sercaia pana la Comana de Sus, avem ocazia sa pedalam pe un drum de padure departe de masini, un drum care ne da impresia ca la fiecare pas descoperim locuri noi, necunoscute pana atunci, salbatice. Drumul trece prin pajisti largi de unde putem sa vedem pana departe, spre munti, dar se si apropie brusc de cursul Oltului, lasand deoparte uscaciunea pajistilor si purtandu-ne intr-o luma ce se aseamana cu o jungla – vegetatie stufoasa, arbori cu coroane intortocheate, balti si mult stufaris. De la Comana de Jos pana la Comana de Sus drumul este de asfalt, adica unul care nu ne mai poate oferi sentimentul ca descoperim vreun taram nou – aici ramane doar satisfactia de a pedala, .

Iar dintre localitati, mie cel mai mult mi-a placut Halmeagul, cu micuta lui Biserica luterana, un loc unde simti trecutul  intocmai ca pe un cufar uitat in vreun pod! Trebuie sa intri, trebuie sa spargi lacatul cufarului, fiindca acolo vei gasi multe lucruri, nu trebuie decat sa te documentezi putin.

Despre drumul de padure de la Comana de Sus – cred ca nici nu pot sa spun nimic si nici nu vreau sa spun, iar asta fiindca imi doresc ca fiecare sa  mearga acolo si sa se bucure de ce va gasi. Nu are rost sa ma straduiesc sa descriu acest traseu, fiindca in mod sigur o voi face prea simplist, reducandu-i mult din bogatie!

Ramane doar invitatia, pentru cei care iubesc sa calatoreasca, sa faca acest traseu – este unul care merita. Probabil ca acesta este unul dintre putinele trasee in care placerea de a pedala se impleteste cel mai bine cu placerea de a calatorii, adica cu aceea de a descoperii locuri cu poveste,  locuri care au multe de spus despre ele insele si despre care se poate apoi povesti pe indelete la un pahar de vin!

Traseu bruiat – rgu Secu, vechi, masi, prn falu s cimitir

Este un traseu de plat, cel dintre Brasov si Tg Seciesc, ce se poate face intr-o zi de duminica, mai ales daca suntem gata sa suportam stresul,deloc mic, pe care ni-l dau drumurile nationale. Dus-intors sunt cam 120 de km, insa eu as vrea sa ma opresc asupra unui singur loc de pe acest traseu, despre care am pomenit atunci cand am vorbit despre traseul brasov-ozun, si anume localitatea Bicfalau. E o altfel de atmosfera aici, una de acceptare totala a destinului, a lumii, o atmosfera care parca te irita daca te gandesti ca nu departe de acest loc, la o aruncatura de bat, oamenii alearga fiindca nu se pot impaca nicicum cu ei insisi, oamenii alearga fiindca timpul se trece repede, oamenii alearga fiindca au ajuns la capat, unde, poate,  alergam fiindca totul este deja gata, terminat…  Raul Negru si Bicfalau, denumiri cu locuri altfel, locuri cu altfel de denumiri…

Originea numelui bicfalau pe care il are localitatea sta in limba maghiara, asa ca nu are rost sa facem alte apropieri care ni s-ar parea mai comode.

In Bicfalau ajungem daca urmam drumul judetean de la Teliu spre Dobarlau, iesind astfel de pe drumul national (teliu-prejmer), ceea ce este, cum am spus, chiar foarte bine! Evitam astfel aglomeratia masinilor si putem sa avem parte de o calatorie cu bicicleta, asta desi drumul este putin mai rau, gropi si denivelari, dar cred ca atmosfera ce picura liniste si pace poate suplini aceasta problema. Dupa ce trecem de intersectiile ce ne duc inspre Marcus si Dobarlau, localitati din care nu vedem decat cateva case, fiindca in rest ele se ascund intre vai, ajungem in Bicfalau. Acestal se intinde de-a lungul unui drum principal, devenit in epoca asta, drum judetean, insa daca nu ne rupem de acesta nu am vazut nimic, si credeti-ma, merita sa o facem. Va trebui sa fim insa foarte atenti, fiindca la un moment dat, pe marginea drumului se vor ivi cateva tablite de lemn, cat mai rustice, care ne indica ceva denumiri in limba maghiara. Sunt niste nume si merita sa le urmam. Daca le ignoram nu vom face altceva decat sa trecem printr-un sat ardelenesc ingrijit, care are un camin cultural, o panzio, un bufet si o alimentara, dar nu vom vedea ceea ce Bicfalaul are mai ascuns de oferit. Una dintre aceste tablite, cea pe care o cautam eu, ne duce inspre biserica veche, situata pe culmea cea mai inalta dintre cele pe care satul se leagana.

Pana cand nu ajungi in fata portitei de intrare in cimitirul ce imprejmuieste biserica, aceasta nu ti se va arata nicicum, ascunsa fiind de arborii batrani si stufosi ce o pazesc. Biserica nu se poate vedea decat din departare, din afara satului, odata ceea ai intrat in sat, ea ti se ascunde, iar gasirea ei devine, intr-un fel, o ratacire. Daca mergi pe unde iti arata semnul sa mergi va trebui sa te strecori pe o poteca ingusta, ce nu are nimic dintr-un drum catre vreo biserica, marginita de gradini si intarita pe ici pe colo de cateva dale de piatra, iar apoi sa treci un podet vechi de lemn peste un paraias ce curge incet prin vale. Dar inca nici gand sa vezi biserica. La un moment dat, parca, se zareste turnul printre frunzele miscate de vant, insa ca sa ajungi la biserica trebuie, de data asta, sa mai urci inca o poteca, care te scoate in ceea ce ar putea sa fie o mica piata. Cum tehnologia nu tine cont de nimic, in mijlocul ei a fost sadit un stalp. iar localnicii, parca pentru a remedia cumva aceasta scapare, au plantat de jur imprejur niste flori. A iesit asa ceva:

Fara stalp, doar cu acel gardulet de lemn, totul ar fi fost bine.

De aici, din aceasta piata, putem vedea in sfarsit biserica, inconjurata de arborii stufosi, dar mult mai aproape decat era pana acum. iInsa mai e ceva de vazut aici, in aceasta piata, iar asta  daca nu ne vom grabi. Este ceva pe care-l simteam de mult deja, de cand am coborat pe aceea straduta ingusta, de cand am vazut cum sunt casele si curtile de pe aici.  Daca nu ne vom grabi, ne vom da seama ca am facut un pas in trecut. Iar acest pas este unul mare si intr-un trecut frumos si viu, atat de viu pe cat  de viu este prezentul. Casele, curtile, gardurile, toate sunt rupte parca din trecut. Si nu este vorba doar de o singura casa, ci de mai toate casele din jur. Toate sunt asa cum erau ele acum multi, foarte multi ani. Sunt  case vechi, taranesti, vopsite in alb, cu pridvor de lemn si multe flori. Daca te opresti aici, in aceasta mica piata, nu esti doar tu cel care te-ai oprit, ci ai oprit timpul in loc. Mai mult decat atat, l-ai intors cu cateva sute de ani in urma… Dar in rest, e bine, e liniste… E liniste, lumina si multa culoare, si nimic nu tulbura respiratia linistita a timpului…

Hai sa intram in cimitir si sa vedem mai de aproape biserica…

In jurul bisericii se strange ca un inel vechiul zid fortificat, din care insa nu au mai ramas decat ruinele, cimitirul, chiar cel care adaposteste morminte vechi, fiind situat deja in afara acestui zid. Intregul loc este plin de arbori batrani, stufosi, de acei arbori parca pusi acolo ca sa  ascunda celor de jos, celor grabiti si ignoranti locul acesta.

Mormintele vechi, foarte vechi sunt presarate fara nici o ordine, de parca nimeni nu s-ar fi ingrijit de moarte in acest loc. In unele locuri mormintele sunt atat de ingramadite incat nu poti sa intelegi unde-i locul de ingropaciune al fiecarei cruci. Dar, poate ca da,asa este,moartea se intampla sa loveasca atunci cand nu te astepti, asa ca,de ce sa-ti mai bati capulcu o anumita ordine…De aici, biserica pare un pic mai micuta, insa asta si fiindca o masuram cu arborii ce o inconjoara si o strajuiesc, insa poate ca tocmai de aceea ea pare mai autentica, mai aproape de ceea ce ne dorim, mai aproape de noi. Sunr pretutindeni multe flori, multe nume si date, multe dintre ele deja sterse de pe pietrele macinate de ploaie si vant. Se citesc cu greu sau deloc. Cate un cavou e cu dalele asezate neglijent, lasand sa se vada intunericul de dincolo, de parca moartea nu are aici nimic de ascuns, de parca moartea nu poate sa mai faca nimic rau aici, nu aici. Aici viata si moartea nu se dusmanesc, iar pentru cei vii moartea nu mai este sfarsitul brusc si inexplicabil al unui biologic activ, care, pentru a scapa de sfarsitul asta, alearga, alearga, alearga…

Totul pare atat de mult si atat de bine impacat cu sine.

Precum acel paraias ce curge la poalele dealului…De mult…

Iata o casa asemanatoare cu cele din Bicfalau, aceasta insa este din Ilieni, tot din jud Covasna:

Sa le multumim celor care s-au preocupat de pastrarea acestor case asa cum au fost ele!

S(cen)ex-rationalul

atata timp cat gasim o explicatie rationala, e bine, asta ne linisteste, asta ne impaca, nu stiu, cu noi insine, ne ofera un gram de confort. mai mult decat atat, daca explicatia noastra rationala se opune si unei manifestari galagioase, inexplicabile, aiurite, ba chiar de prost gust, de cartier provincial, atunci explicatia noastra ne face sa ne simtim un pic mai usori, sa ne inaltam deasupra la toate si deasupra tuturor. cam ce i s-a intamplat si lui floricica…

coboram astazi din poiana, cu bicicleta, fara prea mare graba, fiindca era foarte placut inspre inserat si doream sa ma mai bucur de aerul parca mai respirabil de la altitudine. dar ce sa mai tot povestesc. la un moment dat ma depaseste o masina, o ruginatura deja, iar pe geamul lateral spate cineva indreapta spre mine un pistol din’ala de jucarie si ma impusca cu o capsa sau bila. ma nimereste in piept. masina si-a vazut de drum mai departe, nici o vorba in plus, nici un urlet, ranjet sau  hahaha, doar lenta si certa disparitie a masinii la prima curba. nimic – doar impuscatura.

Traseu bicicleta – Brasov Ozun

Acest traseu ne poarta din nou in aceaa parte a judetului brasov, care se invecineaza cu judetul Covasna. Este un traseu placut, usor, de plat, care ne poarta in cateva zone pitoresti ale brasovului. Prima parte a traseului este una despre care am mai vorbit de cateva ori si ea pleaca din Brasov, trece prin sacele, iar de aici face un ocol prin tarlungeni-budila-teliu, insa acum nu ne mai indreptam nici inspre intorsura buzaului, nici inspre prejmer, ci ne indreptam inspre comuna Dobarlau. Numele este unul, dion nou, care imi trezeste tot soiul de intrebari, asta fiindca nu mi inspira nimic si nu ma face sa mi imaginez nimic, insa asta este cu etimologiile. Drumul spre Teliu se afla chiar la intrarea in Teliu dinspre Prejmer, iar daca venim dinspre Budila, vom merge drept inainte, traversand drumul national care dusce spre Buzau. Drumul este placut fiindca se scurge sfios pe la poalele dealurilor acoperite de fanete si gradini. Nu se trece de-a dreptul prin nici o localitate fiindca atat dpbarlau, cat si marcus sunt localitati care se adapostesc printe aceste dealuri, le zarim doar dupa cateva case, dupa cate-o turla a vreunei biserici. In partea dreapta drumul este marginit de costise, iar in stanga se vede in departare Brasovul, postavarul si Piatra Mare. Mie foarte mult mi-a placut cand am trecut prin Bicfalau, o mica localitate situata intre Ozun si Dobarlau, care are un aer pitoresc turistic.. Impresionanta este si biserica cetate ce se afla aici. De la bicfalau urmeaza partea cea mai senzationala a traseului, atunci cand ne apropiem de Raul Negru, si cand trecem peste acesta. la intrare in Ozun sunt multe brate ale acestui rau care formeaza lacuri in locuri neasteptate. Este foarte frumos de trecut pe aici cand se lasa seara, iar lumina de la asfintit da culoare raului negru! Daca nu ne-am odihnit pana acum, ar fi fost mai bine sa o facem, fiindca de acum incolo urmeaza partea nesenzatinala a traseului, cand a ramas doar truda si pedalatul pe drumul spre casa dintre Ozun si Brasov. Avem aici 25 de km, de asfalt, care ne duc prin Lunca, Chichis Prejmer si Harman. Mai trecem inca o data Raul Negru, insa de data asta nu mai e nimic spectaculos…Ramane antrenamentul si efortul facut…

Traseul este din nou unul ce poate fi facut lejer intr-o dupamasa, daca se poate cu soare, Probleme sunt intre Dobarlau si Bicfalau, unde drumul nu este foarte bun, asfaltu;l are multe gropi si denivelari.

Bratocea – Traseu cu bicicleta

Am inceput sa descriu acest traseu in articolul anterior, el fiind cel de-al treilea traseu nou pe care l-am facut anul acesta si pe care l-am facut la propunerea si initiativa lui Radu.

Am avut doua incercari de a ajunge la Bratocea, cea dintai poticnindu-se pe undeva pe la Babarunca, cea de-a doua sa spunem ca si-a atins telul, insa cu cateva retineri, sau mai curand cu o fuga…Ca si in prima saptamana, adica sambata trecuta, si acum am plecat dupa ora 19, iar eu am pedalat destul de greu, resimtind poate oboseala ce s-a acumulat dupa o saptamana de munca, oboseala si frustrarea acumulate in ziua asta de sambata. Am ajuns la baraj dupa vreo jumatate de ora, adica destul de mult, daca tinem cont ca in sambata anterioara am facut cam 25 de minute. La Babarunca am ajunz dupa o ora si 15 minute, adica am facut mai mult cu 10 minute decat am facut intaia oara.

Catararea propriu-zisa, cea care incepe de la Babarunca si ne duce pana in varful pasului Bratocea, mi-a luat cam 25 minute si am dat cam tot ce am avut eu mai bun in mine la momentul respectiv. Radu, care are o experienta mult mai mare, a mers mult mai usor, fiind nevoit sa incetineasca pentru ca sa nu ne despartim. In total traseul Sacele – Bratocea a durat cam 1, 40 de ore, fiind parcursi cam 28 de km de traseu, in cea mai mare parte de catarare. Traseul este foarte frumos, de-a lungul sau trecem pe langa barajul de acumulare, care ne ofera o priveliste frumoasa, pe langa Santuri – Bradet, o mica zona de agrement, cu restaurante si pensiuni, iar apoi intreg traseul trece prin padure, serpuind alaturi de cursul apei, pe care nu o paraseste decat inspre final cand se urca mult in altitudine. Partea de final are o catarare foarte buna!

Nu am reusit sa ajungem sus, fiindca chiar inainte de ultima curba am fost anuntati ca la popasul din varf este un urs. Radu a spus sa mai mergem totusi macar sa vedem ursul de la distanta. Doar cateva pedale a mai trebuit sa dam fiindca in fata noastra s-a ivit ursul, ce cobora pe asfalt, probabil dorind sa ajunga la urmatorul popas, unde mai sunt cateva tomberoane. In momentul cand ne-a vazut a intrat in padure, iar noi, cand l-am vazut, am intors bicicletele si da-i pedale la vale, cu viteza! Daca eram singur probabil ca nu m-as mai fi dus mai departe, cand am aflat ca este ursul pe acolo, si daca nu m-as fi bizuit pe faptul ca nu va putea sa vina dupa noi la coborare, pe asfalt, in mod sigur ca as fi renuntat din start la curiozitatile mele. Insa asa ramane partea buna ca am reusit sa vad ursul de sambata seara…

Traseul – Din brasov se merge spre Sacele. Orasul se parcurge pe toata lungimea sa, iar apoi se urmeaza drumul spre Cheia, pe drumul national. Nu este foarte circulat, insa fiindca este ingust, camioanele sunt nevoite sa faca depasirile destul de strans.

Traseul este de catarare si se poate face in aprox 1, 15, insa cel mai bine este sa-i acordam o dupamiaza intreaga, mai ales datorita frumoaselor locuri de popas care sunt pe traseu.

Bratocea – despre cuvinte si sfarsituri indubitabile

Cate ceva despre ce inseamna Bratocea sau ar putea sa insemne gasim aici. Se pare ca originea cuvantului sta in Slava, si ne duce la un nume Braslav, adica intr-un punct mort. Este pacat ca nu se pot stabili etimologiile numelor de locuri de la noi, asa cum se poate face in limba franceza, de exemplu. Pe langa faptul ca sursele de informare sunt putine, originile cuvintelor sunt de obicei ascunse in alta limba…

Hai-pic-hui-pica cu bicicleta

nu poti sa nu porti pica modului cum vremea se manifesta vara asta. rare au fost dupamiezele lipsite de ploaie, rare au fost sfarsiturile de saptamana in care sa nu vina vreo vijelie, iar putinele zile in care soarele, vantul si norii si-au dat mana picand fix atunci cand eu sunt la volan, la munca, discutand la tel cu rares despre posibilitati. mi-aduc aminte de duminca aia, cand am asteptat toata dimineata sa se faca mai frumos, fiindca parea sa se lumineze cerul, asta daca te fortai sa vezi cat mai departe inspre vest si cand, pe la ora 1, chiar s- a limpezit cerul. repede m-am cocotat pe bicicleta si pedaleaza frate. cand trec pe la ceasu rau, ca doar nu degeaba i se zice asa, cu gandul sa ajung la livada postei, imi piere suflul meu de atlet cand vad ca bucata aia amarata de cer senin de la apus a fost inlocuita de niste nori pufaitori si cancerosi. era clar ca in mai putin de 10 minute vine si ploicica aia faina…dar ce, eu viteazu, sa ma ingrozesc? nici gand, frate, “ma duc pana in poiana, orice ar fi” mi-am zis cu seriozitate. pe la turnu alb eram cu geaca de ploaie pe mine si cautam un loc unde sa ma ascund si eu de ploaie. pe acolo, pe sub terasa de la turn, laolalta cu o mana de turisti, am stat sfidator si am privit netrebnica de ploaie. vreo doua ore bune, si faine. in cele din urma m-am plictisit de lasitatea mea si am plecat prin ploaie sfidand baltile ce se formasera prin oras, sfidand fleoscaiala masinilor. ce a mai urmat nu are nimic eroic…

dar chiar si asa, nu inseamna ca n-am mai facut nimic decat sa ma vait. am iesit de fiecare data cand am putut, insa recunosc ca nu m-am indreptat spre trasee noi. aici ajutorul mi-a venit din partea lui Radu, care mi-a dat imboldul sa fac trei trasee noi, pe care singur, nu cred ca le-as mai fi incercat vara asta, multumindu-ma sa fac doar ture de intretinere. Cu Radu insa am facut mai intai drumul vechi de la Pietrele lui Solomon pana in Poiana Brasov, traseu pe drum forestier, destul de anevoios, fiindca sunt cateva portiuni de catarare cu panta continua, mai ales la final. Mai mult decat atat catararea pe drum forestier necesita stapanirea unor tehnici diferite de cele folosite pe asfalt. Insa nimic nu poate inlocui aerul proaspat, curat de care ai parte pe un drum forestier, necirculat de masini, si care parca te ajuta sa iei cu asalt pantele.

Tot cu Radu, am urcat Piatra mare pe traseul familiar. Chiar daca pare destul de nebunesc nu este chiar asa…Am mers pe bicicleta portiuni destul de intinse, insa au fost si momente in care am fost nevoiti sa ne luam bicicletele in spinare, ca sa zic asa. Nu am ajuns pana la cabana, ne am oprit inainte cu vreo 15 min, ne-am realimentat si apoi am inceput coborarea. Eu mai incetuc, fiindca nu sunt un mare coborator, mai ales in zone de extrem, iar ceilalti cu mai mult curaj si pasiune pentru acrobatii. Efortul fizic este extraordinar intr-o astfel de tura montana, iar el poate sa suplineasca lipsa unei ture in care pedalatul sa fie mai consistent.

A treia tura in care m-a convins Radu sa merg am  facut-o sambata trecuta, din nou dupa o zi in care am asteptat ca vremea sa sehotarasca – daca ploua sau nu. Mai intai am zis sa plecam pe la 4, insa pe la 4 fara 10 a inceput sa ploua, am lasat-o pe ora 5 jumate, insa, desi pe la cinci si un sfert a iesit soarele, dupa numai cinci minute, inspre destinatia noastra turna din nou cu galeata, asa ca m-am trantit in pat si m am uitat la finalul etapei din ziua aia. In cele din urma, la sase si jumatate, soarele stralucea pe cer si Radu suna sa anunte ca am putea pleca spre Bratocea, iar daca ne-o prinde ploaia asta e, dar n-are rost sa mai amanam, asa ca la 7 seara am plecat spre Bratocea, cu cer senin in spatre si cu cativa nori in fata. Insa norocul a fost de partea noastra iar tura de sambata seara, tarzie, a iesit chiar bine.

Traseu de soare – cu bicicleta

Brasov-Halchiu-Codlea-Vulcan-Rasnov-Poiana Brasov-Brasov

Traseu de primavara, de soare. Despre Halchiu si Codlea am mai discutat intr-un traseu de bicicleta. Este un traseu de plat, cu exceptia portiunii de Rasnov-Poiana si avem parte de un peisaj bin de la Halchiu incolo. Partea cea mai urata este cea dintre Brasov si Halchiu unde trebuie circulat pe drumul national, extrem de aglomerat.

Mai multe aici..

Ghimbav – cu bicicleta

Imag262

 

Imag261

Imag258

Imag257