Tag Archives: idei

Prin Muntii Baraoltului

Mereu cu gandul la faptul ca exista atatea locuri frumoase in preajma fiecaruia dintre noi, unde insa nu am reusit sa ajungem, asta in cazul in care stim despre ele, incerc sa gasesc traseele care sa ma duca inspre aceste locuri, fie aplecand urechea la ceea ce spun oamenii care au fost prin preajma lor, fie cautand prin harti, pe net, sau mai stiu eu pe unde. Dar uneori este vorba si despre intamplare, cea care ne aduce in viata mai mult decat orice planificare, adica mi se intampla sa trec prin vreun sat mai izolat, sa descopar un indicator, iar apoi este mai simplu – caut pe net sa descopar drumurile de pe acolo, fac un traseu, un itinerariu al locurilor prin care pot sa trec, iar apoi ma incred in elementul “surpriza”.  Totul se petrece apoi ca in povestea bulgarelui de zapada – traseul devine din ce in ce mai bogat cu fiecare informatie noua descoperita, iar pana la urma incepe sa aiba propria lui poveste…

Asa mi s-a intamplat si cu drumul de la Aita Mare – o comuna de pe drumul de la Brasov spre Baraolt, dar nu prin Sfantu Gheorghe, ci prin Bod si Miclosoara, pe langa Olt. Sunt multe localitati interesante pe acest drum, ca de pilda Miclosoara, care si-a dobandit deja un renume datorita conacului, astefel ca traseul pana la Baraolt merita facut chiar si pe asfalt. Insa din Aita Mare se face o bifurcatie spre Aita Medie, iar de aici avem un drum de piatra, drum de padure, ce ne poarta peste platoul Muntelui Baraolt, pana in partea opusa de Aita, in comuna Valea Crisului. Drumul este molcom, muntii nu sunt stancosi si nici abrupti, catararea este lina si te lasa sa admiri in liniste peisajul atat de primitor.

Iar pentru ca toate sa se potriveasca, muntii Baraoltului ne ofera si un drum de intoarcere care sa nu se intersecteze cu cel pe care am venit. Astfel ca daca mergem spre Calnic si Zalan gasim un drum care ne duce spre Valea Zalanului iar apoi spre Baraolt, prin Aita seaca si Biborteni. Avem astfel un traseu circular prin Muntii Baraoltului – cu plecare din Aita Mare spre Valea Crisului, iar de aici spre Baraolt , prin Aita Medie.

Locuri de pe traseu

Calnic – e de vizitat

– Valea Zalanului – este o localitate mai mica, singurele informatii pe care le-am aflat sunt legate de Printul Charles si de o proprietate achizitionata de acesta aici;

– Aita Seaca – aici nu am descoperit decat povestea conflictelor etnice dintre romani si maghiari: adevarul nu se stie, insa se stie ca multi oameni si-au pierdut viata, intr-un mod crud,  numai fiindca erau de o anumita etnie, asadar este un loc ce merita vizitat, chiar si numai pentru a comunica cu oamenii de acolo, nu stiu, pentru a sparge gheata asta ce se asaza intre noi si ne desparte, care parca nu ne mai lasa sa fim oameni!

O harta a traseului este aici – Traseu Aita Seaca

Advertisements

Nedumerire – cat mai pe scurt

Intr-adevar noi suntem sub vremi, vorba nu e noua, invatatura e veche, plina de intelepciunea vietii.  Dar totusi uneori ceea ce traiesti te poate face sa-ti pui anumite intrebari, chiar daca raspunsul la ele stii ca nu poate aduce nici o rezolvare. Traim lucruri care ne afecteaza, ne determina viata si asupra carora probabil ca nu avem nici un control. Am trait un 11 septembrie, un razboi in Irak, in Afganistan (la ele participa si tara noastra)! Au loc teste cu bombe nucleare si razboaie civile in multe state africane. Acum traim o criza, una economica, cea de care se temeau pana la urma toti atunci cand vedeau ca populatia lumii este in crestere, ca zi de zi se adaugau noi guri de hranit celor care existau deja. Cineva a spus despre ea ca este criza scarboasa a miliardarilor(in $, bineinteles), ceea ce m-a facut sa ma intreb cu ce suntem vinovati noi, cei mici, pentru aceasta criza? Suntem responsabili pentru ea noi, cei care ne straduim sa ne facem treaba de zi cu zi, care mergem la servici, facem mici economii, strangem bani pentru vacante si cadouri?  Noi cei care alergam dupa un loc de munca, dupa o afacere, dupa un ban in plus, credit sau nu? Este intr-adevar criza noastra, a celor mici? Este provocata de catre noi? Suntem noi chiar atat de raspunzatori pentru vietile noastre, pentru ceea ce facem? Suntem noi stapani pe vietile noastre? Ne controlam vietile atat de bine?

Acum, in momentul crizei, asta ni se cere – sa ne controlam singuri vietile, sa nu mai fim ca niste minori?  Dar va fi asta rezolvarea – cat timp va dura, aceasta maturizare a noastra?

    Legat de aceasta criza a celor mici vezi si Criza celor mici, un articol putintel mai vechi, iar cuvintele despre criza (reproduse inexact de catre mine) ii apartin lui Marcel Iures, prezent la Festivalul de film Anonimul de la Sf. Gheorghe.

In pat cu strainul I

Sufar probabil de o boala. Nu sunt singurul care recunoaste asta, iar multi vorbesc despre ea fara sa-si dea seama ca au de-a face cu o boala – suntem multi, cred ca majoritatea sufera de aceasta boala. O boala a somnului si a viselor, a somnului parasit de odihna. A somnului ce a devenit numai un leac al uitarii. ..

Dorm pentru ca maine sa pot relua acelasi spectacol, al carui regizor nu sunt eu si in care nu-mi gasesc locul. Dorm, pentru ca si maine sa pot juca aceleasi roluri, care nu ma definesc sau nu mi se potrivesc. Dorm pentru ca maine sa pot asculta aceasi piesa pe care am ascultat-o de atatea ori pana acum si sa pot spune  – e alta, una noua!

In fiecare dimineata imi aleg din cufar masca, mototolita si murdara. Ii netezesc colturile ponosite, o curat de jegul de ieri, o colorez pe ici pe colo … Ar trebui  sa-i redau prospetimea pe care a avut-o odinioara, insa nu-mi mai pasa. E buna si asa. Nu mai stiu de ce am purtat-o prima data si nici nu mai tin minte ce insemna pentru mine atunci. Dar nici nu mai conteaza – sunt atat de obisnuit cu ea. Am purtat-o atata vreme si o voi purta si maine, si poimaine, zi de zi, din nou si din nou. 

Cred ca a existat o vreme cand masca te facea sa devii un strain. Daca fata iti era acoperita de o masca, te transformai si deveneai un strain – altcineva sau altceva. Acum masca este cea care ne face cunoscuti, care ne face intrarea pe scena. Datorita ei suntem cei care suntem – actori, sudori, directori, parinti, constructori.                          

                      E o simpla masca de carton…Ce ne-am face fara ea?

                                                              *

As dori sa cred ca a scapa de masca ma va face sa fiu mai uman sau, daca nu, ca masca pe care o port zi de zi va fi una umana. As dori ca cel care se culca seara de seara fara masca sa nu fie strainul.

                             masca1

                             O simpla deshertare –

                                                         sper ca nu in deshert!

Deshertari

Sunt idei care au ceva lipicios in ele, se agata si se lipesc de tine, de mintea ta si parca, orice ai face, nu poti scapa de ele. Le asculti zilnic, iti vin in minte zilnic, te urmaresc pretutindeni si apar mereu cand esti pus in aceasi situatie. Daca la inceput iti placeau, poate ca erai chiar mandru de ele, la un moment nu le mai suporti, ti-e scarba de ele, ti-e scarba de ce reprezinta ele, ti-e scarba de ele asa cum ti-e scarba de un sobolan slimos ce se strecoara pe langa tomberoane imputite. Trebuie sa scapi de ele, chiar daca la un moment dat nu mai sti cum sa faci asta – ti se pare ca intrega ta viata este dominata de niste idei moi, lipicioase si alunecoase, de care nu mai poti scapa fiindca ele au devenit tu; te reprezinta, te iubesc si tu le iubesti. Incerci sa le arunci la gunoi, la tomberon, la sobolani…Ai vrea sa-ti  desherti undeva ideile, sa ramai pustiit si gol intr-un deshert imens, inconjurat de nimicul purtat de vantul uscat…

peisaj

Intr-o zi ma aflam cu o prietena in masina si mergeam printr o zona rurala a Romaniei, cand ea vede un batran pe o bicicleta si zice -Uite ca aici, la tara, oamenii inca merg cu bicicletele. -Nu-ti place sa mergi cu bicicleta, am intrebat eu. -Ba da, mi a raspuns, da’ acum cand sunt atatea masini, biciclistii nu-si dau seama ca ocupa atata din locul de pe sosea.

Nu am nimic cu soferii, nici cu biciclistii…Nu-mi plac atitudinile de protestatari pe care le au fanii bicicletelor si nici nu inteleg prostia soferilor care privesc de sus la biciclete. Nu-mi place nici o miscare de protest care a devenit atat de obisnuita incat o putem institutionaliza. Nu mi plac pistele urbane de bicicleta si nu sunt de acord cu ele si nici nu-mi place sa vorbesc cu soferii despre biciclete, insa am vrut sa redau aceasta frantura a unui dialog, imi statea in cap si ma enerva…

Mergi pe un drum drept. Aici nu te afli decat tu, stalpii de inalta tensiune, tufele de buruieni. Din spatele tau vine o masina, poate tare sau nu; cand ajunge la vreo 50 de m claxoneaza – de parca nu era evident. Ce s-ar intampla daca pe un km ar fi cam 10 biciclisti sau, si mai bine (rau), pe vreo 10 km vreo 1000 de biciclisti. Prostanacul nostru ar claxona de fiecare data. Da, fiindca e prostanac.

Poate ca totul va re-de-veni!