Tag Archives: masca

Oltul

“E frig!”

Simteam cum frigul ma impresura de pretutindeni, in ciuda soarelui de noiembrie, care ma orbea cand il aveam in fata. Imi spuneam insa ca asta e, ca altfel nu se mai poate, si continuam sa pedalez ca sa extrag putina caldura din miscarea picioarelor in ritmul lent al pedalarii!

De la izvoare Oltul se indreapta burajos spre lantul de munti ai Carpatilor de curbura, insa la un moment dat, probabil nci cand se vede cel mai clar statura de uriasi a muntilor, se intoarce, de parca ar refuza sa mai mearga inainte, si ar dori sa revina la izvoare. Locul acesta unde Oltul se intoarce este situat in Tara Barsei, aproape de Brasov, si acesta este locul in care doream sa ajung in aceasta zi de noiembrie cu un soare palid, dar arzator! Imi imaginam acest loc ca pe un tinut ascuns,  salbatic, protejat de apele Oltului, departe de umbletul oamenilor, si poate de aceea eram atat de curios sa vad ce se afla acolo, unde se incolaceste Oltul, ca sa sa zic asa!

Am trecut dincolo, in tinuturile Oltului, pe la Podu Olt, de unde am pornit alaturi de cursul apelor, pedaland pe digul mare de pamant. Vedeam – copaci mari,  uriasi incremeniti, desfrunziti de noiembrie,  pareau gigantii soldati de straza ai albiei Oltului. La picioarele lor se impleteau salcii, liane, tot soiul de arbusti cu crengile incurcate, limbi de foc incremenite in vazduh, iar pe aici pe colo, in dezordine, erau prabusite  trupurile greoaie, negre, ale unor fosti giganti!

Iata insa ca, uneori, prin aceasta dezordine vie se intrezareau apele Oltului, lunecand in tacere, mute, ascunse in spatele zidului de vegetatie, ce le protejau parca de privirile curiosilor. Mi se pareau lenese, nepasatoare, parca adormite, intocmai ca o felina ce se stie la adapost de orice intruziune si care, poate tocmai de aceea, isi etaleaza  pentru o clipa intrega frumusete pe care o poarta ascusa.

De doua ori Oltul isi iuteste cursul, iesind din starea de mutenie si de toropeala in care erau prabusite, insa pentru scurt timp, imediat dupa aceea revenind la regeasca curgere!

Imbratisarea muta – rece – a apelor.

Atractia imbratisarii celei mute si reci a apelor vii!

Podul mobil peste Olt

Apele o iau la vale

 

Paznicii Oltului

 

Un urias de piatra – infipt in pamant, pus parca sa pazeazsca locul unde apele Oltului se intorc!

Advertisements

Prin Muntii Baraoltului

Mereu cu gandul la faptul ca exista atatea locuri frumoase in preajma fiecaruia dintre noi, unde insa nu am reusit sa ajungem, asta in cazul in care stim despre ele, incerc sa gasesc traseele care sa ma duca inspre aceste locuri, fie aplecand urechea la ceea ce spun oamenii care au fost prin preajma lor, fie cautand prin harti, pe net, sau mai stiu eu pe unde. Dar uneori este vorba si despre intamplare, cea care ne aduce in viata mai mult decat orice planificare, adica mi se intampla sa trec prin vreun sat mai izolat, sa descopar un indicator, iar apoi este mai simplu – caut pe net sa descopar drumurile de pe acolo, fac un traseu, un itinerariu al locurilor prin care pot sa trec, iar apoi ma incred in elementul “surpriza”.  Totul se petrece apoi ca in povestea bulgarelui de zapada – traseul devine din ce in ce mai bogat cu fiecare informatie noua descoperita, iar pana la urma incepe sa aiba propria lui poveste…

Asa mi s-a intamplat si cu drumul de la Aita Mare – o comuna de pe drumul de la Brasov spre Baraolt, dar nu prin Sfantu Gheorghe, ci prin Bod si Miclosoara, pe langa Olt. Sunt multe localitati interesante pe acest drum, ca de pilda Miclosoara, care si-a dobandit deja un renume datorita conacului, astefel ca traseul pana la Baraolt merita facut chiar si pe asfalt. Insa din Aita Mare se face o bifurcatie spre Aita Medie, iar de aici avem un drum de piatra, drum de padure, ce ne poarta peste platoul Muntelui Baraolt, pana in partea opusa de Aita, in comuna Valea Crisului. Drumul este molcom, muntii nu sunt stancosi si nici abrupti, catararea este lina si te lasa sa admiri in liniste peisajul atat de primitor.

Iar pentru ca toate sa se potriveasca, muntii Baraoltului ne ofera si un drum de intoarcere care sa nu se intersecteze cu cel pe care am venit. Astfel ca daca mergem spre Calnic si Zalan gasim un drum care ne duce spre Valea Zalanului iar apoi spre Baraolt, prin Aita seaca si Biborteni. Avem astfel un traseu circular prin Muntii Baraoltului – cu plecare din Aita Mare spre Valea Crisului, iar de aici spre Baraolt , prin Aita Medie.

Locuri de pe traseu

Calnic – e de vizitat

– Valea Zalanului – este o localitate mai mica, singurele informatii pe care le-am aflat sunt legate de Printul Charles si de o proprietate achizitionata de acesta aici;

– Aita Seaca – aici nu am descoperit decat povestea conflictelor etnice dintre romani si maghiari: adevarul nu se stie, insa se stie ca multi oameni si-au pierdut viata, intr-un mod crud,  numai fiindca erau de o anumita etnie, asadar este un loc ce merita vizitat, chiar si numai pentru a comunica cu oamenii de acolo, nu stiu, pentru a sparge gheata asta ce se asaza intre noi si ne desparte, care parca nu ne mai lasa sa fim oameni!

O harta a traseului este aici – Traseu Aita Seaca

dor de duca

– azi mi-a bagat toamna frunzele in casa. cateva. spun ca mie mi le-a bagat, asa, ca sa-mi dau si eu putina importanta, desi cred ca ei nu prea ii pasa de ccea ce face, ci, pur si simplu, totul i se intampla…
– e foarte fain acolo, trebuie sa mergem din nou…hm, da, e fain…
– da, normal!
– cand ma gandesc cum e acolo. e bine, e bine ca stim ca acolo se afla acele locuri
– da si ca stim ca vom putea sa mergem din nou acolo! aerul ala e foarte fain…
– da si ca trebuie sa depui efort, si aerul asta de toamna…
– exista un organ special al fericirii, adica fericirea ti se intampla, iar daca tu esti gata pentru ea, atunci poti sa o traiesti. pana la urma trebuie sa fii capabil sa traiesti fericirea, de aceea nu toata lumea poate fi fericita, desi pana la urma e atat de simplu…
– da, dar ce se intampla cu mediocritatea? nu iti este teama ca acest organ al fericirii este unul al mediocritatii?
– bai nu stiu! dar ma gandesc ca daca este zgomotoasa, ea este mai curand una imitata, un surogat de fericire. habar nu am. adica vreau sa spun ca daca esti fericit nu te vei gandi la calitatea fericirii tale. nu?
– imi place cum se aude harsaitul de la roti si cum calca roata de la bicicleta frunzele.
– hai ca nu mai e mult pana sus! imediat ajungem la nasol…ha hahahaha
– nasolu!
– bai ce faina e lumina. te caci pe tine!
– hahahaha
– frunzele astea din casa sunt niste frunze din alea uscate, pe care daca le iei in palme si le strangi se strivesc si se rup. se maruntesc. se transforma intr-un praf galbui, rosiatic.

Perspective

Un titlu ce da greutate, un titlu cu importanta, un titlu ce-mi place…Interesant ar fi ca tot ceea ce scriu aici, acum, sa nu fie despre nimic precis, sa fie o vorbarie goala, interesanta numai pentru mine si poate numai si numai pentru inca o persoana. Sau doua, hai, eventual trei. Dar cel mai bine ar fi sa nu fie interesant pentru nimeni.

As fi vrut sa dau o continuare la ceea ce povesteam inainte, in postul anterior,  si sa zic ca exista mai multe perspective si despre bicicleta, adica despre mersul cu bicicleta, care este vazut fie intr-un mod serios, grav, cu greutate, fie vazut intr-un mod neserios, unul care nu da importanta, fara greutate, usuratic.

Prin urmare, poti sa vezi  mersul cu bicicleta intr-un mod grav atunci cand ti se pare ca, de exemplu, daca cineva merge cu bicicleta, este un fraier ce nu e in stare si nu are bani sa-si ia o masina, adica este unul care are o slujba “nasoala”, unul care in loc sa se dea cu o masina, da din picioare ca un caraghios. La fel, poti sa privesti bicicleta intr-un mod grav, daca mersul cu bicicleta ti se pare ceva copilaros, ceva nedemn pentru un matur, care, din nou, ar trebui sa se dea cu o masina si care are preocupari mai importante. Alte perspectiva grave – sa vezi mersul cu bicicleta ca pe o cale buna de a slabi dar de care nu prea ai chef, fiindca esti un om ocupat, sau sa sa ti se para o pierdere de timp, pur si simplu o pierdere de timp, mai ales daca ai in dormitor si o bicicleta de camera…

Cred ca ar mai fi multe alte perspective grave asupra mersului cu bicicleta, milioane de astfel de perspective, eu le-am enumerat pe cele care mi-au trecut mie prin cap, atunci cand m-am gandit la mersul cu bicicleta.

Care ar fi perspectinvele neserioase, sau negrave, sau artistice asupra mersului cu bicicleta?

Anti-reforma

Istoria se repeta. Pana la Foucault atat de mult ne placea sa credem asta. Nu ne uitam la diferente, nu ne uitam la particularitati. Le dam la o parte, le ingropam sub praful de pe birourile noastre functionaresti, nu ne plac, fiindca sunt incomode, fiindca ne dau multe batai de cap, fiindca nu ne fac jocurile si nu ne aduc dovezile de care avem nevoie. Ne insala-ne contrazic.

Este criza – istoricii de birou se apuca sa compare ce ni se intampla noua, celor de acum, din 2010, cu ceea ce s-a intamplat in 1930. Se gasesc similaritati, se descopera cam aceleasi cauze si multi considera ca se iau aceleasi decizii. Iata – masurile de austeritate luate acum sunt asemanatoare cu ceme din 1933, grevele de acum sunt asemanatoare cu cele de la grivita din interbelic, Basescu este micututl Carol, gata sa devina dictator.

oameni inteligenti, sau care se pretind astfel, ii inspaimanta pe oameni cu astfel de prostii, se folosesc de astfel de idei ca sa-i manipuleze pe oameni, se folosesc de astfel de prostii ca sa-i atraga pe oameni intr-un joc politic. Trecand peste faptul ca romanii sunt atat de slabi pregatiti sa faca fata manipularilor, problema este ca pericolul cel mai mare sta in a te juca cu aceste idei, cu ideile de dictatura, de criza, de greva si de ura.

In ce masura se aseamana vietile noastre cu cele din interbelic? Ce inseamna dictatura? Ce inseamna despotism? Sunt idei pe care mustaciosii nostri de la TV nu le explica, ci pur si simplu se folosesc de ele, asa cum se folosesc de mintile noastre, ale celor care ii ascultam…

In pat cu strainul – Foucault 1

                                   Masca mea? Unde e? Ati vazut-o cumva…?

As vrea sa nu o consider doar ca pe ceva ce-mi acopera adevaratul chip. Vreau ca masca mea, cea pe care  o arat lumii sa nu fie un element strain, nedorit, insuportabil, de care sa doresc sa scap cu orice pret. As vrea ca masca mea sa fie chipul meu, as vrea ca ea sa fie cea prin care eu ma arat si prin care ma descopar. As vrea ca ea sa fie cufarul infinitelor posibilitati pe care eu le am ca sa devin un om, prin care eu pot sa mi traiesc umanitatea ce mi-a fost data aici si acum…Masca mea sa fie oglinda uitarii de sine… 

                               Sa fim bufoni

                                               Masca mea e stilul meu

                                                                           sa uitam psihologia

menage-a-trois

O experienta sexuala pe care eu nu pot sa o leg de numele lui Casanova. Imi vine foarte greu sa cred ca acest tip de experienta il putea multumi sau il putea atrage, chiar daca, uneori, a cedat ispitei si a facut-o, in trei, lasand intrusul sa se strecoare in asternut.  Casanova trebuia sa se afle singur fata in fata cu victima lui, doar el si ea, fara sa mai fie prezent nimeni, doar eventualul martor castrat. Victima trebuia sa fie atrasa in intregime de privirea lui, si numai el trebuia sa fie cel ce o subjuga. Un al treilea i-ar fi rapit cred gloria cuceririi, gloria unei noi cuceriri amoroase. Cu un al treilea langa el Casanova nu ar fi putut sa fie niciodata sigur daca acea cucerire ii apartine lui sau nu, daca victima s-a lasat penetrata fiindca a cedat puterii ce o emana el si numai el, sau daca a existat si altceva…

Si totusi…Legenda se destrama, personajul moare, batran si slabit, rapus de slabiciunea secreta, pe care naratorul nu dorea sa o dezvaluie nimanui. Mereu oglinda noastra a fost indreptata inspre Casanova, pentru ca el sa se vada pe sine cat mai bine si ,deci,  sa se admire si sa fie cat mai mult admirat de catre noi. Dar sa intoarcem oglinda. Sa vedem cine este in spatele ei. Sa vedem cine se excita privindu-l pe Maestru cum se pudreaza si se coafeaza. Sunt, in primul rand,victimele – cele care au cazut in capcana farmecului casanovian. Cele care au cedat. Dar au cedat intr-adevar, sau au vrut sa cedeze? Sunt ele doar o prada, iar el Vanatorul? Probabil ca, daca ele nu ar fi vrut sa-i cedeze, Casanova nu s-ar fi intamplat, iar fara ele, nu ar fi existat. Casanova este poate cel care a a avut parte de o anume femeie, fara de care el nu ar fi fost posibil. Aceasta femeie nu este doar o victima – este cea care cauta sa fie victima, vrea sa fie victima, este cea care il vaneaza pe vanator si i se ofera ca prada. Fara aceasta femeie Casanova nu ar fi existat. El este cel caruia viata i-a scos in cale mai multe astfel de femei. ..

Asa cum nu ar fi existat daca nu am fi fost noi, cei care ne excitam privind cum unul pleaca la vanatoare, iar celalalt se ofera. Ne excitam imaginandu-ne placerea vanatorului de a poseda cat mai multe organe inocente si voluptatea vanatului de a fi posedat aparent fara voia sa. fara noi, cei care n-am intalnit astfel de femei sau nu am avut curajul sa cedam vanatorului. Noi cei care doar tinem oglinda, indreptand-o inspre Casanova, lasand-o ascunsa pe cea penetrata. Noi cei care ne ascundem organele si voluptatea dupa o oglinda.

In felul acesta Casanova se strecoara intre asternuturile noi sale victime insotit si de organul nostru –

un menage a trois deplin

oglinda- prada -vanatorul

daca astazi casanova nu mai este posibil, asta nu se datoreaza, cred, usurintei cu care se ajunge la sex in zilele noastre. pentru unii nu se ajunge deloc asa de usor, iar institutia casatoriei este pentru multi foarte puternica dupa ce ai inchis usile ei in urma ta. Casanova nu mai exista fiindca s-a spart oglinda – locul ei a fost luat de pelicula pornografica.

oglinda sparta

In pat cu strainul 3

                                               Va rog, puneti-va mastile.

                  Fara ele nu sunteti bineveniti, nu sunteti  acceptati,   

                                         nici respectati, aici! 

                    Caci cine esti tu, sa vii, aici, fara masca? Sa-ti arati mutra ta, daca poate fi numit asa ceea ce ai tu,  stearsa, obrajii supti, privirea obosita si pierduta ce nu mai poate tasni din ochii tai prea goi? Mi-e sila de tine! Si m-am saturat de tine, m-am saturat de slutenia ta si de vidul care te inconjoara si te urmareste. Lumea ta, o lume fada, moarta, uscata si gri…Una moarta, care nici macar nu putrezeste. Ha! E lipsita pana si de mirosul imputit  si de culorile vii ale putreziciunii.  

Mersul tau, cu capul putin aplecat inainte si privirea ratacind din stanga in dreapta, fara sa priveasca inainte. E oribil. E mersul unei umbre.E mersul unui om care se ascunde dupa propria neputinta si esec.  Fiindca asta  esti – un esec, un proiect existential esuat.

   Ti se vede deja viitoarea cocoasa! Iar bluza mai larga nu-ti va acoperi in veci burdihanul plin de cacat. Incepi sa cheleiasti si sa incaruntesti. Adica imbatranesti. Se vede asta deja in felul cum te uiti dupa prospaturi. Ti se scurg ochii si balele tale se lipesc manjind pielea vie si frageda.  Dar stii ca nu se va impreuna cu tine never, poate doar pentru bani. ..Deci nu te vei infrupta din carnea ei proaspata si vie niciodata. Te vei usca poftind …

Mintea ta – promitatoare odata. E plina de resemnare. E plina cum ti-e stomacelul – de rahat. Ti-e plina de renuntari  si compromisuri. Pana la urma, ai reusit sa rezolvi  totul, asa cum ai putut, doar ca sa ai liniste. Si o ai! E linistea ideilor de carton ce nu te-au parasit – pe care le-ai acceptat si pastrat. Caci sunt atat de linistitoare! Idei de carton! Ideile de fier, ideile de apa, ideile zgomotoase, ce nu-ti dadeau pace – le-ai alungat pe toate.

            Te las in linistea ta!

            Te astept purtand o masca! Masca ta!