Tag Archives: timp liber

Trei drumuri – Sadu, Cisnadioara si Stanisoara

Desi mi-ar placea sa ma vad pe mine insumi ca pe un autentic calator, imi dau seama, din ce in ce mai clar, ca nu sunt decat un om grabit, cu timpul impartit intre zilele de munca si zilele libere, in acestea din urma incercand sa fac tot ceea ce mi-as dori sa fac in zilele de munca, dar nu pot. Iar atunci incerc, intocmai cum face un om grabit, sa fac cate putin din toate: adica sa fac un traseu cu bicicleta, daca se poate unul nou, altul decat cele pe care le-am parcurs, daca se poate pe traseu sa fie si un pic de catarare, iar catararea asta sa ma duca in locuri care sa ma scoata din mine insumi, sa ma puna in alta lume, iar eu sa pot sa respir pentru o clipa aerul acestei altfel de realitati exterioare ca si cum mi-ar apartine pentru eternitate. Uneori ma aleg cu cate o catarare, una buna, care ma solicita, iar efortul intens ma face sa fiu multumit si sa uit de mine, chiar daca nu am parte de nimic altceva din ceea ce mi-as mai dori, chiar daca nu fac, de fapt, decat sa pedalez pe inca un drum forestier, care ma poarta prin aceleasi locuri mutilate de omul de azi!

Am reusit sa fac in ultima perioada trei trasee, pe care as vrea sa le mentionez succint aici, fiindca toate mi se par niste trasee care merita facute de catre cei care iubesc calatoria cu bicicleta si fiindca, poate ca, ceea ce voi spune eu, va fi de folos cuiva, care sa vrea sa plece intr-o astfel de calatorie!

Primul traseu care imi vine in minte este cel de la Muntii Stanisoarei. Ne-am dus in Muntii Stanisoarei ca sa facem Vf cel mai inalt de acolo, Vf Bivolul, dar si pentru a pedala pe drmul talienilor. Acesta este un vechi drum care care urca indraznet pana in Pasul talienilor sau Pasul Stanisoarei, de unde se poate continua drumul inspre Valeni Stanisoara. Aici sus, in Pas, este o veche cruce, insa in stare buna, facuta chiar de cei care au construit drumul si care au si dat numele lor drumului. Traseul l-am inceput de la Lacul Izvorul muntelui de unde am mers pe asfalt pana la Borca, iar de aici am intrat pe drumul talienilor.  In varful muntelui nu am intalnit pe nimeni, desi existenta acestui drum pana la pas ar fi putut sa fie o ispita pentru multi turisti. Mi-a placut aceasta iesire chiar si pentru faptul ca atunci cand oamenii se grabeau sa ajunga la slujba de Paste, de Inviere, eu am putut sa raman pentru cateva momente singur si sa ma bucur de drumul meu…O zi frumoasa, cu mult soare, verdeata de mai si liniste.

Acest traseu poate fi completat de un traseu mai in forta, care din Pasul talienilor sa se continue spre Falticeni, iar de acolo sa se intoarca la Borca prin Ostra!

Traseul cu bicicleta a fost asa – L. Izvorul Muntelui – Borca – dreapta spre Drumul Talienilor si Vf Bivolul din Muntii Stanisoarei.

Al doilea traseu pe care vreau sa-l descriu este cel de la Cisnadioara. Era o mai veche dorinta de-a mea sa-l fac, probabil de atunci cand, in urma cu aprope 4 ani, am vazut panoul din Cisnadioara, care continea descrierea acestui traseu. Insa de-abia anul acesta am reusit sa -l fac, dar, nu stiu, probabil ca asteptarea merita sau poate ca lucrurile bune se intampla doar in anumite momente date, sigur este ca acest traseu a avut pentru mine tot ce mi-as putea dori. Catararea lunga inceputa din Cisnadioara care m-a dus pana in Vf Magura peste mai multe vai care mi se pareau de netrecut, iar asta mereu prin padure si mereu in catarare, dar fara sa fiu nevoit sa imping bicicleta, ci mereu pedaland, a facut ca traseul sa aiba tot ceea ce imi trebuie. Mi-au ramas in minte cele cateva clipe pe care le-am petrecut la Vf Magura, dupa ce am terminat catararea! Este un traseu pe care il recomand tuturor celor care iubesc pedalatul prin padure.

Traseul eu l-am inceput de la Cisnadioara, insa el poate fi inceput si de la Cisnadie si este marcat in intregime ca un traseu cicloturistic. Merita facut si cred ca acest traseu poate sa ofere o traire intensa oricarui calator, indiferent de preferintele sau pretentiile sale.

Al treilea traseu l-am facut pe Valea Sadului, tot langa Sibiu. Scopul a fost sa ajungem pe Vf Steflesti, asa ca am plecat de la Sadu cu bicicletele si ne-am dus pana in Saua Steflesti, de unde am atacat varful pe jos. Pe drum ne-am intalnit cu doi baieti care aveau un plan un pic mai ambitios ca noi, si anume ei incercau sa faca un tur pe bicicleta, care pornea de la Cisnadioara, trecea prin Sadu, urca pe Valea Sadului pana in Saua Steflesti, de unde sa coboare spre Oasa, iar apoi sa revina spre Cisnadie. Proiect ambitios, pe care mi l-am trecut si eu in agenda…Insa intreaga zona a Sadului este una cu multe trasee de bicicleta  de-a lungul carora sunt multe de vazut – Zona Cisnadioara, Rasinari, saua Steflesti, Paltinisul si , probabil, multe altele. Este o zona in care mi-am promis ca voi reveni.

Ma bucur ca in fiecare tura ne-am intalnit cu vantul care sufla aspru si salbatic sus in munti si care acoperea orice alta soapta ce ar fi putut ajunge pana la noi…

Muntii Baraoltului

Initial imi propusesem un traseu are sa plece din Aita Mare si sa treaca Muntii Baraoltului pana la Valea Crisului, de unde sa ma indrept spre Zalan, vizitand cu acest prilej si localitatile dintre aceste doua comune. De la Zalan urma sa caut drumul spre Valea Zalanului si apoi sa cobor muntele pe la Batanii Mari, iar de aici, pe asfalt, inapoi spre Aita mare. Acesta ar putea sa fie un traseu plin de culoare – adica ar avea si catarari, ce ar duce prin locuri pitoresti inspre inaltimi songuratice, dar ar avea si coborari frumoase care sa duca inspre sate izolate, care pot sa spuna o poveste “altfel“, o poveste trecuta cu vederea datorita izolarii in care ele se afla!

Dar, bineinteles ca, a venit vremea sa spun si eu ca planul de acasa nu se potriveste deloc cu cel de pe traseu. Insa, in completare as adauga,  e foarte bine ca se intampla astfel!

Chiar daca am incercat pana acum de doua ori sa fac acest traseu si nu am reusit niciodata, nu inseamna ca am vreun regret, dimpotriva, numai in felul acesta am reusit sa descopar locuri noi si, sper eu, sa ma documentez mai bine! Asa ca, pot sa spun acum mai bine si cu mai multa convingere ca muntii Baraoltului si imprejurimile sale sunt un loc unde merita sa te duci sa dai cateva pedale!

Prima data cand am incercat sa fac traseul totul a decurs OK pana la Pasul Vanatorului, unde am ajuns urmand drumul dintre Aita Mare si Valea Crisului. Numai pentru sine acest traseu merita facut, drumul fiind de o frumusete extraordinara. Aici am avut surpriza, marturisesc ca eu nu stiam de existenta acestui traseu, sa descopar ca aici se afla traseul ZEROO, adica probabil, dupa cum spun creatorii sai, primul traseu de bicicleta montan, marcat ca atare, si care va fi continuat ulterior de ceea ce va deveni reteaua de trasee care vor forma SEPSI, drumul verde al judetului Covasna.

Traseul Zeroo e un traseu ce porneste de la Sugas Bai si ajunge pana in Pasul Vanatorului din muntii Baraolt, insa chiar daca am fost tentat sa il urmez mai departe in drumul meu, am hotarat sa ma tin de planul initial care era sa cobor inspre Valea Crisului.

Coborare frumoasa, comuna placuta, de ici m-am indreeptat spre Calnic, unde e de vizitat bisericuta, apoi spre Zalan. Pe unele harti aveam un drum care pornea de aici si m-ar fi putut duce inspre inspre Valea Zalanului. Era important sa gasesc acest drum deoarece de el depindea posibilitatea ca eu sa ma intorc in Aita Mare fara ca sa revin pe traseul pe care am coborat, insa exact lucrul de care ma temeam cel mai tare s-a intamplat sau, mai exact, lucrurile de care ma temeam. Mai intai, desi eram in plin sezon secetos, iar in Brasov era totul uscat, aici isi facuse aparitia un nor furios de ploaie. Statea exact in fata mea, pe drumul meu, se asezase pe carare, si tuna negru de furie, iar privelistea cu mine, aflat pe un drum de padure pustiu, ud fleasca si cu norul deasupra, nu imi era deloc ademenitoare.

Al doilea obstacol a fost ca nu am reusit sa gasesc drumul. O retea atat de aiurita de drumuri ca in Zalan nu am intalnit, asa ca dupa ce m-am invartit pe ulite de colo-n colo mi-am dat seama ca nu am cum sa mai gasesc acel drum si in nici un caz nu am cum sa-l gasesc repede. Era cu atat mai greu sa ma descurc, cu cat oamenii de prin partea locului vorbesc foarte greu romaneste…

Asa ca – am facut cale intoarsa…Cum nu vream sa ma intorc la Aita prin Valea crisului, adica pe unde venisem, am hotarat sa ajung acolo parcurgand traseul Zeroo. Intr-un fel, am luat-o de la zero, ca sa spun asa, planul meu initial fiind abandonat.

Asa ca am facut cale intoarsa de la Zalan si am pornit spre Sugas Bai, iar in felul acesta am reusit sa parcurg un traseu cu totul nou pentru mine. Intreg traseul este foarte bine marcat, sunt chiar si indicatoare, insa recunosc ca prima parte a traseului mi s-a parut foarte grea, adica au fost multe portiuni pe care nu le-am putut parcurge pe bicicleta, in care a trebuit sa imping la ea, ceea ce nu prea imi place, dar am injurat zdravan traseul si m-am rugat ca sa urmeze si o portiune mai buna, adica una pe unde sa pot merge pe bicicleta si eventual sa pot vedea si altceva in jurul meu decat copaci.

Iar lucrurile s-au schimbat, fiindca in momentul in care am iesit in zona alpina a muntelui, dupa ce am iesit din padure si s-a terminat catararea pe poteca a urmat o lunga calatorie pe creasta Baraoltului. Pe aici nu mai ai de ce sa te opresti din pedalat si sa mergi pe langa bicicleta impingand la ea, decat doar daca vrei sa te opresti ca sa admiri peisajul! Si merita sa o faci, fiindca poate ca acolo vei putea sa simti cum cerul iti picura incet infinitul in suflet, mai ales daca vei putea sa te opresti din goana ta si sa privesti in liniste asfintitul. Probabil ca Muntii Baraoltului se arata in splendoarea lor atunci cand cand se scufunda in mutenia asfintitului ca intr-o mare de foc…

Aflat acolo imi dadeam seama totusi cat de greu imi este sa mai pot sa ascult linistea acestui spectacol!

Laundandu-i in sinea mea pe cei care au facut acest traseu, sperand ca acest traseu, poate nu degeaba numit ZEROO, m-a adus intr-un puct zero de unde sa pot vedea si trai altfel traseele pe bicicleta, invaluindu-le intr-o noua prospetime, am pornit coborarea din Pasul Vanatorului inspre Aita mare, hotarat sa ma intorc altadata in Baraolt pentru a face traseul propus initial!

****

A doua oara cand am incercat sa fac traseul pe care mi-l propusesem initial m-am gandit ca poate cel mai bine ar fi sa parcurg traseul in sens invers – adica sa plec tot de la Aita mare, dar sa nu merg inspre Valea Crisului, si inspre Baraolt. In acest caz speram sa pot gasi mai usor drumul de la Valea Zalanului spre Zalan, iar traseul ar fi fost ceva de genul

Aita Mare – Miclosoara – Capeni – Baraolt – Biborteni – Batanii mari – Aita Seaca – Valea Zalanului – Zalan – Valea Crisului – Aita Medie – Aita Mare

Nici de data asta nu am reusit sa urmez intreg traseul fiindca pe undeva dupa ce am iesit din Aita Seaca am intalnit un drum despre care am banuit ca m-ar putea cobora in Aita Medie direct si intr-adevar asa a si fost. La vreo cativa km de la iesirea din Aita Seaca urmeaza o coborare, iar apoi e o bifurcatie mai mare de drumuri, iar inspre dreapta  se face un drum de piatra ce urmeaza firul paraului. Nu am regretat ca mi-am tradat din nou planul initial fiindca drumul acesta chiar mi-a oferit o aventura pe cinste! Mai mult decat atat, in felul acesta, cu planul initial ramas inca la nivelul de plan nerealizat, pot sa spun ca, inca, aventura din Muntii Baraoltului nu s-a terminat!

Desi intreg traseul este plin de locuri frumoase ce mi-a placut foarte mult a fost pozitionrea satului Aita Seaca, dar si catararea pana aici de la Batanii Mari. Despre Aita Seaca se vorbeste foarte mult in legatura cu conflinctele interetnice, care, se spune, au avut loc aici la sfarsitul Celui de-al Doilea Razboi Mondial. Se vorbeste foarte mult in sensul ca daca dai o cautare pe net nu vei gasi decat asta, insa in afara de un monument ridicat in cinstea soldatilor romani morti in razboi, la fata locului, nu vom gasi nimic altceva, ceea ce cred eu, nu este foarte bine. Exista riscul ca, ascunzand, din diferite motive, faptele petrecute in trecut, ele sa fie repetate. Nu inseamna ca daca vom vorbi despre ce s-a petrecut candva in istorie, vom mari probabilitatea ca aceste fapte sa fie repetate, ci dimpotriva, le putem transforma in invataturi care sa serveasca noilor generatii. Atata timp cat fie romanii, fie maghiarii, vor trai cu ideea ca ceilalti le-au dat in cap cu toporul fara mila, iar ceilalti vor fi transformati in cei rai, niciodata nu se va rezolva nimic, insa daca si unii si ceilalti vor afla despre ceea ce pot sa faca oamenii, indiferent ca sunt roamani sau maghiari, atunci cand renunta la a mai fi oameni, probabil ca se va face un pas inainte .

Aita Seaca –

La marginea orasului Baraolt, inspre Biborteni, se afla un cimitir, banuiesc, complet napadit de buruieni. Nu prea inteleg ce se intampla acolo!!!

Pe acest traseu merita o oprire mai indelungata Aita mare. Despre acesta se pot afla mai multe aici –

AITA MARE

Un moment – pe bicicleta

Traiesc intr-o lume in care trebuie sa ma misc, vreau sa spun in care nu vreau sa stau intr-un singur loc. Asta poate fiindca totul se misca in jurul meu cu repeziciune, iar daca ma misc si eu lumea mi se pare mai suportabila. Poate…Desi poate ca dorinta mea de miscare este doar masca unui dor de un loc in care sa pot trai un moment de nemiscare, un moment in care sa spun – gata am ajuns acasa!

Mai mult decat atat, este atat de simplu sa te misti in ziua de azi…Atat de simplu incat viata unui om poate deveni o goana dupa noi si noi locuri pe care sa le vada si el, pe care sa le descopere, pentru ca in felul acesta sa-si potoleasca oarecum setea de locuri noi. Pentru unii, goana aceasta devine similara cu o competitie, in care ei concureaza cu ei insisi, in care miza este sa vada din ce in ce mai multe locuri, din ce in ce mai interesante, din ce in ce mai neexplorate, lumea insasi devenind un fel de puzzle, care se construieste incetul cu incetul in albumul de fotografii stocat pe calculator. Calatoria, in acest caz, este asemanatoare cu un salt, dintr-un punct al spatiului in alt punct al spatiului, calatorul fiind un soi de colectionar al tuturor acstor pucte si atat, nimic mai mult.

In acest caz, semnificatia fiecarui loc vizitat este redata de expresia si prin faptul ca: “eu, calatorul, am fost aici!”

In felul acesta si in lumea aceasta, poti sa devii azi un fel de calator profesionist – azi esti aici, maine avionul te duce in locul x, iar de acolo mai departe in locul y, te urci pe cel emai inalte varfuri de pe acest pamant sau te bucuri de cele mai frumoase plaje…Stiu eu…

Cand am intrat in traseul spre Vf Leaota am avut de la bun inceput o surpriza, una intr-un fel placuta, deoarece ceea ce vedeam eu era laudabil pentru turismul romanesc si pentru oamenii din partea locului, undeva prin Arges, deoarece chiar de la iesirea din localitatea de baza aveam un indicator spre varf, care imi arata ca aveam de parcurs cu bicicleta 21 de km pentru ca sa ajung in varf. Imi imaginam momentul in care voi iesi de pe asfalt, iar apoi in care voi lasa in urma ultimele case, pentru ca apoi sa ramana doar drumul prafos ce sfasaie si sugruma incet panta, serpuind pana in varf. Asteptam sa ajug acolo, sa ma bucur de aerul tare si de acele mici placeri ale calatoriei – sa mananc cate ceva, sa beau apa pe saturate, sa ma uit aiurea in jurul meu – impacat si satisfacut ca am reusit sa urc 21 de km pana la doua mii se ceva de metri.

Leaota este un munte frumos – fara nici o indoiala, iar eu am ajuns in varf, insa numai acolo am inteles rostul indicatorului vazut la plecare, care indica directia spre Varf intocmai cum indici directia spre un oras, sau spre toaletele publice! Eram o armata de oameni ce urcam spre varf, ce luam cu asalt muntele, fiecare dintre noi inarmat cu o anumita arma – unii cu scutere, altii cu motorete, unii cu biciclete, altii cu carute, iar unii cu nemuritoarele dacii sau cu invincibilele SUV uri. Zgomot, praf, discutii, controverse, mici necazuri ce apar pe drum-toate roiau ca mustele in jurul muntelui. De fapt, indicatorul nu arata directia spre Vf Leaota, ci arata directia spre aceasta multime ce marsaluia spre munte, ce ajungea sus si se instala acolo ca intr-o camera de hotel!

Am ajuns in cele din urma in zona alpina, de unde puteam vedea varful si de unde mai aveam de urcat ultima portiune. Privelistea era frumoasa, insa am renuntat sa mai continui. Mi-am gasit un loc neocupat de cei care urcau pe munte de parca mergeau la iarba verde si atat. Varful mi se parea atat de aproape incat daca as fi atins mana l-as fi putut atinge, insa mi se parea ca e mai bine sa-l las in pace, sa renunt sa-l mai cuceresc. Oricum era cucerit – de muzica ce bubuia in difuzoare, de exploziile tevilor de esapament ale motoarelor, de cardurile de biciclisti ce isi luau zborul de pe el.

Pentru azi se anunta o vreme urata – adica ploaie, insa am hotarat sa plec totusi si sa ma las in voia destinului. Intr-un fel asta e si secretul ca sa ti-l intalnesti – trebuie sa te lasi si in voia lui. M-am uitat pe harta si am vazut ca undeva la poalele Muntelui Fagaras exista localitatea Dejani. Pe langa o usoara nostalgie legata de nume, faptul ca nu am fost niciodata pe acolo m-au facur sa ma hotarasc sa plec inspre aceasta localitate. Am inceput calatoria de langa orasul Fagaras, gasind drumul oarecum pe dibuite, asta pana cand am vazut indicatorul spre Manastirea Dejani, insa fara nici o indicatie rutiera, ci doar asa, o directie de urmat. Am inceput asadar domoala urcare spre Dejani, avand in fata muntii invaluiti in ceata si trecand prin cateva localitati insirate ca niste perle pe drumul noastru. Cu cat inaintam mai mult, norii de ploaie se spargeau trepat de munte, fasii de cer albastru se iveau pe ici si colo, iar drumul se dovedea a fi o placere ce merita a se consuma  incet – serpuia domol, cu mici urcusuri pe ici-colo, marginit de pomi  incarcati de fructe, nuci si mere necoapte inca, dar si gustoase cirese  si visine, de parca vrea sa-mi dea iluzia ca ma indrept spre o gradina a Paradisului. Trecand de Dejani mi se parea ca deja pot sa musc din munte si doar de aici a inceput o usoara urcare spre Minastire, ca o proba pentru cei nepregatiti, ca ei  sa renunte din timp. Drumul lasa in urma casele si se pierdea prin padure, purtandu-me cat mai departe de asezarile omenesti, pentru ca la final sa devina atat de abrupt incat a trebuit sa cobor de pe bicicleta pentru ca sa pot sa inaintez. Caldura, umezeala din aer, efortul de a parcurge ultima portiune  – eram ud de parca iesisem din apa vreunui rau cand am ajuns in fata minastirii. Insa in fata bisericii era o bancuta, construita probabil in acel loc pentru a putea contempla de acolo biserica, padurea si florile din jur. M-am asezat acolo, sa-mi revin si sa beau cat mai multa apa. Era liniste, era un loc construit pentru a fi liniste!

Iata cateva poze –

Comana – din nou

Ceea ce doream sa spun aici despre traseul de la Comana este ca merita facut, e un traseu care e prea frumos pentru a fi ignorat.

Eu l-am facut pornind de la Sercaia si cred ca  acela este un punct foarte bun de plecare in traseu, deoarece in felul acesta avem ocazia sa pedalam pe malul Oltului si in al doilea rand putem sa vedem cateva localitati care ne vor surprinde cu secretele lor.

Mergand pe malul Oltului, de la Sercaia pana la Comana de Sus, avem ocazia sa pedalam pe un drum de padure departe de masini, un drum care ne da impresia ca la fiecare pas descoperim locuri noi, necunoscute pana atunci, salbatice. Drumul trece prin pajisti largi de unde putem sa vedem pana departe, spre munti, dar se si apropie brusc de cursul Oltului, lasand deoparte uscaciunea pajistilor si purtandu-ne intr-o luma ce se aseamana cu o jungla – vegetatie stufoasa, arbori cu coroane intortocheate, balti si mult stufaris. De la Comana de Jos pana la Comana de Sus drumul este de asfalt, adica unul care nu ne mai poate oferi sentimentul ca descoperim vreun taram nou – aici ramane doar satisfactia de a pedala, .

Iar dintre localitati, mie cel mai mult mi-a placut Halmeagul, cu micuta lui Biserica luterana, un loc unde simti trecutul  intocmai ca pe un cufar uitat in vreun pod! Trebuie sa intri, trebuie sa spargi lacatul cufarului, fiindca acolo vei gasi multe lucruri, nu trebuie decat sa te documentezi putin.

Despre drumul de padure de la Comana de Sus – cred ca nici nu pot sa spun nimic si nici nu vreau sa spun, iar asta fiindca imi doresc ca fiecare sa  mearga acolo si sa se bucure de ce va gasi. Nu are rost sa ma straduiesc sa descriu acest traseu, fiindca in mod sigur o voi face prea simplist, reducandu-i mult din bogatie!

Ramane doar invitatia, pentru cei care iubesc sa calatoreasca, sa faca acest traseu – este unul care merita. Probabil ca acesta este unul dintre putinele trasee in care placerea de a pedala se impleteste cel mai bine cu placerea de a calatorii, adica cu aceea de a descoperii locuri cu poveste,  locuri care au multe de spus despre ele insele si despre care se poate apoi povesti pe indelete la un pahar de vin!

punctul si bicicleta

Punctul, adica perspectiva geometrica, este stabilitatea, este fie un inceput, fie un final, este ceva care ne ofera o referinta, un sprijin. El poate sa fie un punct de vedere, un punct de sprijin, un punct comun. El ne place fiindca se lasa descoperit pe de a ntregul si dintrodata. Uitam sau trecem cu vederea ca este sau nu divizibil la infinit, pentru noi este adancitura pe care un bat o lasa in pamantul uscat, este locul de la care incepem sa trasam un itinerariu, un drum sau o calatorie, una care poate se va dovedi nesfarsita…

Punctul ne place, dar nu ne multumeste.

Si punct…

Mi este destul de greu sa impac mai multe voci ce imi soptesc chemari, ispite si datorii. Pentru mine, bicicleta este legata de recreere, iar acest cuvant a capatat incetul cu incetul un sens cat se poate de serios. Imi place sa ma dau cu bicicleta in timpul liber, iar atunci nu prea conteaza nimic, adica nu conteaza spre ce ma indrept, nu conteaza  ce panta urc, sau cu ce viteza urc. Nu prea conteaza nici peisajul , daca este nou sau vechi si cred ca nu ma intereseaza nici daca am mai trecut pe acolo de sute de ori.

Sunt un punct in miscare…

Imi doresc sa merg cu bicicleta si sa descopar locuri noi si drumuri pe care nu am trecut nicicand si despre care nu stiu unde ma vor duce. In modul acesta sa am o experientra de explorator.Asaltat de peisaje noi, de locuri necunoscute, nu efortul este cel care ma preocupa, ci ceea ce vad sau simt si de aceea ma opresc, ascult, adulmec si incerc sa retin cat mai multe din ceea ce ochii imi aduc in fata.

Un punct in miscare…

Imi place sa merg cu bicicleta pentru efortul ce trebuie sa il depun. Imi place sa transpir si sa simt ca a doua zi ma dor muschii. Sa simt ca am dat jos din burta ce mi se depune de la statul in cur. Imi place sa bat recorduri, ca sa pot sa ma compar cu altii si sa ma dovedesc mai bun. Imi place bicicleta pentru ca imi da sansa sa mi consum energia, pentru ca pot sa pedalez pana cand uit de orice altceva, panba cand nu mai vad in jurul meu decat bucata de drum pe care trebuie sa o strabat, pana cand nu mai aud decat bataile intense ale inimii in piept.

Punctul in miscare…

Ceea ce mi a atras atentia aici este ca nu avem de a face cu un balcon propriu zis, ci este vorba de o fereasta mai mare, in fata careia a fost construita aceatsa prelungire care nu poate fi numita altfel decat balcon, prin analogie cu balconul care este o prelungire a spatiului interior, cu care comunica printr o usa si eventual printr o fereastra. Aici insa nu avem decat fereasta. Asta insa nu i a descurajat pe locatari, care si au facut cumva  o gradina.

Nu conteaza cat de veche e casa si nici daca lipseste complet balconul…

Arata bine chiar daca avem doar un punct de culoare…

Putemm insa sa nu facem nimic, fiindca nu merita, nu avem bani, reabdare, energie, nu ne intereseaza. Sau poate ca este ok casa in care stam, nu mai e nevoie de nimic in plus…

Sau de parca ar fi un concurs, asa cum am desoperit in orasul Covasna, unde am fost surprins de multimea de flori ce imbogateste orasul acela frumos…Mi a placut cum au amenajat cursul de apa, initiativa ce pare atat de riscanta intr o tara unde mereu sunt probleme cu apele si canalizarile.

Cu exceptia ultimelor poze, facute in Covasna, celelalte sunt facute intr o scurta si placuta plimbare cu bicicleta din Sacele pana in centrul Brasovului, plimbare ce a avut ca tema – descoperirea spatiului!

S(cen)ex-rationalul

atata timp cat gasim o explicatie rationala, e bine, asta ne linisteste, asta ne impaca, nu stiu, cu noi insine, ne ofera un gram de confort. mai mult decat atat, daca explicatia noastra rationala se opune si unei manifestari galagioase, inexplicabile, aiurite, ba chiar de prost gust, de cartier provincial, atunci explicatia noastra ne face sa ne simtim un pic mai usori, sa ne inaltam deasupra la toate si deasupra tuturor. cam ce i s-a intamplat si lui floricica…

coboram astazi din poiana, cu bicicleta, fara prea mare graba, fiindca era foarte placut inspre inserat si doream sa ma mai bucur de aerul parca mai respirabil de la altitudine. dar ce sa mai tot povestesc. la un moment dat ma depaseste o masina, o ruginatura deja, iar pe geamul lateral spate cineva indreapta spre mine un pistol din’ala de jucarie si ma impusca cu o capsa sau bila. ma nimereste in piept. masina si-a vazut de drum mai departe, nici o vorba in plus, nici un urlet, ranjet sau  hahaha, doar lenta si certa disparitie a masinii la prima curba. nimic – doar impuscatura.

Traseu bicicleta – Brasov Ozun

Acest traseu ne poarta din nou in aceaa parte a judetului brasov, care se invecineaza cu judetul Covasna. Este un traseu placut, usor, de plat, care ne poarta in cateva zone pitoresti ale brasovului. Prima parte a traseului este una despre care am mai vorbit de cateva ori si ea pleaca din Brasov, trece prin sacele, iar de aici face un ocol prin tarlungeni-budila-teliu, insa acum nu ne mai indreptam nici inspre intorsura buzaului, nici inspre prejmer, ci ne indreptam inspre comuna Dobarlau. Numele este unul, dion nou, care imi trezeste tot soiul de intrebari, asta fiindca nu mi inspira nimic si nu ma face sa mi imaginez nimic, insa asta este cu etimologiile. Drumul spre Teliu se afla chiar la intrarea in Teliu dinspre Prejmer, iar daca venim dinspre Budila, vom merge drept inainte, traversand drumul national care dusce spre Buzau. Drumul este placut fiindca se scurge sfios pe la poalele dealurilor acoperite de fanete si gradini. Nu se trece de-a dreptul prin nici o localitate fiindca atat dpbarlau, cat si marcus sunt localitati care se adapostesc printe aceste dealuri, le zarim doar dupa cateva case, dupa cate-o turla a vreunei biserici. In partea dreapta drumul este marginit de costise, iar in stanga se vede in departare Brasovul, postavarul si Piatra Mare. Mie foarte mult mi-a placut cand am trecut prin Bicfalau, o mica localitate situata intre Ozun si Dobarlau, care are un aer pitoresc turistic.. Impresionanta este si biserica cetate ce se afla aici. De la bicfalau urmeaza partea cea mai senzationala a traseului, atunci cand ne apropiem de Raul Negru, si cand trecem peste acesta. la intrare in Ozun sunt multe brate ale acestui rau care formeaza lacuri in locuri neasteptate. Este foarte frumos de trecut pe aici cand se lasa seara, iar lumina de la asfintit da culoare raului negru! Daca nu ne-am odihnit pana acum, ar fi fost mai bine sa o facem, fiindca de acum incolo urmeaza partea nesenzatinala a traseului, cand a ramas doar truda si pedalatul pe drumul spre casa dintre Ozun si Brasov. Avem aici 25 de km, de asfalt, care ne duc prin Lunca, Chichis Prejmer si Harman. Mai trecem inca o data Raul Negru, insa de data asta nu mai e nimic spectaculos…Ramane antrenamentul si efortul facut…

Traseul este din nou unul ce poate fi facut lejer intr-o dupamasa, daca se poate cu soare, Probleme sunt intre Dobarlau si Bicfalau, unde drumul nu este foarte bun, asfaltu;l are multe gropi si denivelari.

Bratocea – Traseu cu bicicleta

Am inceput sa descriu acest traseu in articolul anterior, el fiind cel de-al treilea traseu nou pe care l-am facut anul acesta si pe care l-am facut la propunerea si initiativa lui Radu.

Am avut doua incercari de a ajunge la Bratocea, cea dintai poticnindu-se pe undeva pe la Babarunca, cea de-a doua sa spunem ca si-a atins telul, insa cu cateva retineri, sau mai curand cu o fuga…Ca si in prima saptamana, adica sambata trecuta, si acum am plecat dupa ora 19, iar eu am pedalat destul de greu, resimtind poate oboseala ce s-a acumulat dupa o saptamana de munca, oboseala si frustrarea acumulate in ziua asta de sambata. Am ajuns la baraj dupa vreo jumatate de ora, adica destul de mult, daca tinem cont ca in sambata anterioara am facut cam 25 de minute. La Babarunca am ajunz dupa o ora si 15 minute, adica am facut mai mult cu 10 minute decat am facut intaia oara.

Catararea propriu-zisa, cea care incepe de la Babarunca si ne duce pana in varful pasului Bratocea, mi-a luat cam 25 minute si am dat cam tot ce am avut eu mai bun in mine la momentul respectiv. Radu, care are o experienta mult mai mare, a mers mult mai usor, fiind nevoit sa incetineasca pentru ca sa nu ne despartim. In total traseul Sacele – Bratocea a durat cam 1, 40 de ore, fiind parcursi cam 28 de km de traseu, in cea mai mare parte de catarare. Traseul este foarte frumos, de-a lungul sau trecem pe langa barajul de acumulare, care ne ofera o priveliste frumoasa, pe langa Santuri – Bradet, o mica zona de agrement, cu restaurante si pensiuni, iar apoi intreg traseul trece prin padure, serpuind alaturi de cursul apei, pe care nu o paraseste decat inspre final cand se urca mult in altitudine. Partea de final are o catarare foarte buna!

Nu am reusit sa ajungem sus, fiindca chiar inainte de ultima curba am fost anuntati ca la popasul din varf este un urs. Radu a spus sa mai mergem totusi macar sa vedem ursul de la distanta. Doar cateva pedale a mai trebuit sa dam fiindca in fata noastra s-a ivit ursul, ce cobora pe asfalt, probabil dorind sa ajunga la urmatorul popas, unde mai sunt cateva tomberoane. In momentul cand ne-a vazut a intrat in padure, iar noi, cand l-am vazut, am intors bicicletele si da-i pedale la vale, cu viteza! Daca eram singur probabil ca nu m-as mai fi dus mai departe, cand am aflat ca este ursul pe acolo, si daca nu m-as fi bizuit pe faptul ca nu va putea sa vina dupa noi la coborare, pe asfalt, in mod sigur ca as fi renuntat din start la curiozitatile mele. Insa asa ramane partea buna ca am reusit sa vad ursul de sambata seara…

Traseul – Din brasov se merge spre Sacele. Orasul se parcurge pe toata lungimea sa, iar apoi se urmeaza drumul spre Cheia, pe drumul national. Nu este foarte circulat, insa fiindca este ingust, camioanele sunt nevoite sa faca depasirile destul de strans.

Traseul este de catarare si se poate face in aprox 1, 15, insa cel mai bine este sa-i acordam o dupamiaza intreaga, mai ales datorita frumoaselor locuri de popas care sunt pe traseu.

Bratocea – despre cuvinte si sfarsituri indubitabile

Cate ceva despre ce inseamna Bratocea sau ar putea sa insemne gasim aici. Se pare ca originea cuvantului sta in Slava, si ne duce la un nume Braslav, adica intr-un punct mort. Este pacat ca nu se pot stabili etimologiile numelor de locuri de la noi, asa cum se poate face in limba franceza, de exemplu. Pe langa faptul ca sursele de informare sunt putine, originile cuvintelor sunt de obicei ascunse in alta limba…

Hai-pic-hui-pica cu bicicleta

nu poti sa nu porti pica modului cum vremea se manifesta vara asta. rare au fost dupamiezele lipsite de ploaie, rare au fost sfarsiturile de saptamana in care sa nu vina vreo vijelie, iar putinele zile in care soarele, vantul si norii si-au dat mana picand fix atunci cand eu sunt la volan, la munca, discutand la tel cu rares despre posibilitati. mi-aduc aminte de duminca aia, cand am asteptat toata dimineata sa se faca mai frumos, fiindca parea sa se lumineze cerul, asta daca te fortai sa vezi cat mai departe inspre vest si cand, pe la ora 1, chiar s- a limpezit cerul. repede m-am cocotat pe bicicleta si pedaleaza frate. cand trec pe la ceasu rau, ca doar nu degeaba i se zice asa, cu gandul sa ajung la livada postei, imi piere suflul meu de atlet cand vad ca bucata aia amarata de cer senin de la apus a fost inlocuita de niste nori pufaitori si cancerosi. era clar ca in mai putin de 10 minute vine si ploicica aia faina…dar ce, eu viteazu, sa ma ingrozesc? nici gand, frate, “ma duc pana in poiana, orice ar fi” mi-am zis cu seriozitate. pe la turnu alb eram cu geaca de ploaie pe mine si cautam un loc unde sa ma ascund si eu de ploaie. pe acolo, pe sub terasa de la turn, laolalta cu o mana de turisti, am stat sfidator si am privit netrebnica de ploaie. vreo doua ore bune, si faine. in cele din urma m-am plictisit de lasitatea mea si am plecat prin ploaie sfidand baltile ce se formasera prin oras, sfidand fleoscaiala masinilor. ce a mai urmat nu are nimic eroic…

dar chiar si asa, nu inseamna ca n-am mai facut nimic decat sa ma vait. am iesit de fiecare data cand am putut, insa recunosc ca nu m-am indreptat spre trasee noi. aici ajutorul mi-a venit din partea lui Radu, care mi-a dat imboldul sa fac trei trasee noi, pe care singur, nu cred ca le-as mai fi incercat vara asta, multumindu-ma sa fac doar ture de intretinere. Cu Radu insa am facut mai intai drumul vechi de la Pietrele lui Solomon pana in Poiana Brasov, traseu pe drum forestier, destul de anevoios, fiindca sunt cateva portiuni de catarare cu panta continua, mai ales la final. Mai mult decat atat catararea pe drum forestier necesita stapanirea unor tehnici diferite de cele folosite pe asfalt. Insa nimic nu poate inlocui aerul proaspat, curat de care ai parte pe un drum forestier, necirculat de masini, si care parca te ajuta sa iei cu asalt pantele.

Tot cu Radu, am urcat Piatra mare pe traseul familiar. Chiar daca pare destul de nebunesc nu este chiar asa…Am mers pe bicicleta portiuni destul de intinse, insa au fost si momente in care am fost nevoiti sa ne luam bicicletele in spinare, ca sa zic asa. Nu am ajuns pana la cabana, ne am oprit inainte cu vreo 15 min, ne-am realimentat si apoi am inceput coborarea. Eu mai incetuc, fiindca nu sunt un mare coborator, mai ales in zone de extrem, iar ceilalti cu mai mult curaj si pasiune pentru acrobatii. Efortul fizic este extraordinar intr-o astfel de tura montana, iar el poate sa suplineasca lipsa unei ture in care pedalatul sa fie mai consistent.

A treia tura in care m-a convins Radu sa merg am  facut-o sambata trecuta, din nou dupa o zi in care am asteptat ca vremea sa sehotarasca – daca ploua sau nu. Mai intai am zis sa plecam pe la 4, insa pe la 4 fara 10 a inceput sa ploua, am lasat-o pe ora 5 jumate, insa, desi pe la cinci si un sfert a iesit soarele, dupa numai cinci minute, inspre destinatia noastra turna din nou cu galeata, asa ca m-am trantit in pat si m am uitat la finalul etapei din ziua aia. In cele din urma, la sase si jumatate, soarele stralucea pe cer si Radu suna sa anunte ca am putea pleca spre Bratocea, iar daca ne-o prinde ploaia asta e, dar n-are rost sa mai amanam, asa ca la 7 seara am plecat spre Bratocea, cu cer senin in spatre si cu cativa nori in fata. Insa norocul a fost de partea noastra iar tura de sambata seara, tarzie, a iesit chiar bine.

Perspective

Un titlu ce da greutate, un titlu cu importanta, un titlu ce-mi place…Interesant ar fi ca tot ceea ce scriu aici, acum, sa nu fie despre nimic precis, sa fie o vorbarie goala, interesanta numai pentru mine si poate numai si numai pentru inca o persoana. Sau doua, hai, eventual trei. Dar cel mai bine ar fi sa nu fie interesant pentru nimeni.

As fi vrut sa dau o continuare la ceea ce povesteam inainte, in postul anterior,  si sa zic ca exista mai multe perspective si despre bicicleta, adica despre mersul cu bicicleta, care este vazut fie intr-un mod serios, grav, cu greutate, fie vazut intr-un mod neserios, unul care nu da importanta, fara greutate, usuratic.

Prin urmare, poti sa vezi  mersul cu bicicleta intr-un mod grav atunci cand ti se pare ca, de exemplu, daca cineva merge cu bicicleta, este un fraier ce nu e in stare si nu are bani sa-si ia o masina, adica este unul care are o slujba “nasoala”, unul care in loc sa se dea cu o masina, da din picioare ca un caraghios. La fel, poti sa privesti bicicleta intr-un mod grav, daca mersul cu bicicleta ti se pare ceva copilaros, ceva nedemn pentru un matur, care, din nou, ar trebui sa se dea cu o masina si care are preocupari mai importante. Alte perspectiva grave – sa vezi mersul cu bicicleta ca pe o cale buna de a slabi dar de care nu prea ai chef, fiindca esti un om ocupat, sau sa sa ti se para o pierdere de timp, pur si simplu o pierdere de timp, mai ales daca ai in dormitor si o bicicleta de camera…

Cred ca ar mai fi multe alte perspective grave asupra mersului cu bicicleta, milioane de astfel de perspective, eu le-am enumerat pe cele care mi-au trecut mie prin cap, atunci cand m-am gandit la mersul cu bicicleta.

Care ar fi perspectinvele neserioase, sau negrave, sau artistice asupra mersului cu bicicleta?