Tag Archives: trasee

Trei drumuri – Sadu, Cisnadioara si Stanisoara

Desi mi-ar placea sa ma vad pe mine insumi ca pe un autentic calator, imi dau seama, din ce in ce mai clar, ca nu sunt decat un om grabit, cu timpul impartit intre zilele de munca si zilele libere, in acestea din urma incercand sa fac tot ceea ce mi-as dori sa fac in zilele de munca, dar nu pot. Iar atunci incerc, intocmai cum face un om grabit, sa fac cate putin din toate: adica sa fac un traseu cu bicicleta, daca se poate unul nou, altul decat cele pe care le-am parcurs, daca se poate pe traseu sa fie si un pic de catarare, iar catararea asta sa ma duca in locuri care sa ma scoata din mine insumi, sa ma puna in alta lume, iar eu sa pot sa respir pentru o clipa aerul acestei altfel de realitati exterioare ca si cum mi-ar apartine pentru eternitate. Uneori ma aleg cu cate o catarare, una buna, care ma solicita, iar efortul intens ma face sa fiu multumit si sa uit de mine, chiar daca nu am parte de nimic altceva din ceea ce mi-as mai dori, chiar daca nu fac, de fapt, decat sa pedalez pe inca un drum forestier, care ma poarta prin aceleasi locuri mutilate de omul de azi!

Am reusit sa fac in ultima perioada trei trasee, pe care as vrea sa le mentionez succint aici, fiindca toate mi se par niste trasee care merita facute de catre cei care iubesc calatoria cu bicicleta si fiindca, poate ca, ceea ce voi spune eu, va fi de folos cuiva, care sa vrea sa plece intr-o astfel de calatorie!

Primul traseu care imi vine in minte este cel de la Muntii Stanisoarei. Ne-am dus in Muntii Stanisoarei ca sa facem Vf cel mai inalt de acolo, Vf Bivolul, dar si pentru a pedala pe drmul talienilor. Acesta este un vechi drum care care urca indraznet pana in Pasul talienilor sau Pasul Stanisoarei, de unde se poate continua drumul inspre Valeni Stanisoara. Aici sus, in Pas, este o veche cruce, insa in stare buna, facuta chiar de cei care au construit drumul si care au si dat numele lor drumului. Traseul l-am inceput de la Lacul Izvorul muntelui de unde am mers pe asfalt pana la Borca, iar de aici am intrat pe drumul talienilor.  In varful muntelui nu am intalnit pe nimeni, desi existenta acestui drum pana la pas ar fi putut sa fie o ispita pentru multi turisti. Mi-a placut aceasta iesire chiar si pentru faptul ca atunci cand oamenii se grabeau sa ajunga la slujba de Paste, de Inviere, eu am putut sa raman pentru cateva momente singur si sa ma bucur de drumul meu…O zi frumoasa, cu mult soare, verdeata de mai si liniste.

Acest traseu poate fi completat de un traseu mai in forta, care din Pasul talienilor sa se continue spre Falticeni, iar de acolo sa se intoarca la Borca prin Ostra!

Traseul cu bicicleta a fost asa – L. Izvorul Muntelui – Borca – dreapta spre Drumul Talienilor si Vf Bivolul din Muntii Stanisoarei.

Al doilea traseu pe care vreau sa-l descriu este cel de la Cisnadioara. Era o mai veche dorinta de-a mea sa-l fac, probabil de atunci cand, in urma cu aprope 4 ani, am vazut panoul din Cisnadioara, care continea descrierea acestui traseu. Insa de-abia anul acesta am reusit sa -l fac, dar, nu stiu, probabil ca asteptarea merita sau poate ca lucrurile bune se intampla doar in anumite momente date, sigur este ca acest traseu a avut pentru mine tot ce mi-as putea dori. Catararea lunga inceputa din Cisnadioara care m-a dus pana in Vf Magura peste mai multe vai care mi se pareau de netrecut, iar asta mereu prin padure si mereu in catarare, dar fara sa fiu nevoit sa imping bicicleta, ci mereu pedaland, a facut ca traseul sa aiba tot ceea ce imi trebuie. Mi-au ramas in minte cele cateva clipe pe care le-am petrecut la Vf Magura, dupa ce am terminat catararea! Este un traseu pe care il recomand tuturor celor care iubesc pedalatul prin padure.

Traseul eu l-am inceput de la Cisnadioara, insa el poate fi inceput si de la Cisnadie si este marcat in intregime ca un traseu cicloturistic. Merita facut si cred ca acest traseu poate sa ofere o traire intensa oricarui calator, indiferent de preferintele sau pretentiile sale.

Al treilea traseu l-am facut pe Valea Sadului, tot langa Sibiu. Scopul a fost sa ajungem pe Vf Steflesti, asa ca am plecat de la Sadu cu bicicletele si ne-am dus pana in Saua Steflesti, de unde am atacat varful pe jos. Pe drum ne-am intalnit cu doi baieti care aveau un plan un pic mai ambitios ca noi, si anume ei incercau sa faca un tur pe bicicleta, care pornea de la Cisnadioara, trecea prin Sadu, urca pe Valea Sadului pana in Saua Steflesti, de unde sa coboare spre Oasa, iar apoi sa revina spre Cisnadie. Proiect ambitios, pe care mi l-am trecut si eu in agenda…Insa intreaga zona a Sadului este una cu multe trasee de bicicleta  de-a lungul carora sunt multe de vazut – Zona Cisnadioara, Rasinari, saua Steflesti, Paltinisul si , probabil, multe altele. Este o zona in care mi-am promis ca voi reveni.

Ma bucur ca in fiecare tura ne-am intalnit cu vantul care sufla aspru si salbatic sus in munti si care acoperea orice alta soapta ce ar fi putut ajunge pana la noi…

Vedere

Iata o definitie a unui cuvant care e din ce in ce mai putin utilizat astazi. Nu cred ca este vorba despre o pierdere foarte mare, in cazul in care utilizarea sa va deveni foarte rara, chiar inexistenta, nu-i asa? Mai ales ca mi se pare ca nici nu mai intelegem ce anume inseamna..Este vorba despre cuvantul  vazduh, iar definitia pe care eu am retinut-o este aceasta:

văzduh

a word from Vocabulary Romanian

Word form

:

văzduh
LWT meaning(s):
Analyzability: unanalyzable
Age: 6th-13th century

Am ajuns la acest cuvant fiindca eram in cautarea unui titlu pentru postul acesta, in care doream sa descriu o prima iesire cu bicicleta in anul acesta. As fi dorit sa vorbesc despre claritatea unui peisaj de primavara, despre o primavara in care soarele dezmorteste pamantul, schilodit de ghearele zapezii. Aerul era atat de clar incat ochiul putea sa vada pana departe, starnind oricui pofta de a iesi si de a respira cu nesat aerul proaspat de afara. Cel mai mult imi placea cum se zareau in departare, dincolo de campiile vargate de tot felul de culori, Muntii Bucegiului, strajuiti de-o parte si de alta de Piatra Mare si de Postavaru, care pareau ca se inclina respectuos si se dau la o parte pentru a lasa sa se vada mai clar frumusetea Bucegiului. De fapt, cred ca tura o organizasem cu acest scop – sa vad dintr-un loc cat mai potrivit acesti trei munt inlantuiti ca intr-un dans al uriasilor, o hora gigantica.

Cautand un titlu am ajuns la cuvantul vazduh, iar de aici la definitia cuvantului, asa cum am gasit-o in WOLD (World Loanword Database), definitie in care m-a surprins cu cata siguranta s-a pus in dreptul cuvantului eticheta de unanalyzable…

De neanalizat – desi mie cuvantul mi se parea ceva de la sine inteles, sau asa credeam eu.

Oricum ar fi, aceasta definitie din WOLD mi se pare, chiar daca este saraca, mult mai pertinenta decat definitia din DEX, care mi se pare ca, incercand sa analizeze cuvantul, nu a facut decat sa-l instraineze. Iata cum este data definitia in DEX-ul din 98:

VĂZDÚH, văzduhuri, s. n. Înveliș gazos care înconjură Pământul; aer; straturile (mai) înalte ale atmosferei.

De ce am ales vedere?  Nu stiu…Probabil fiindca mi s-a parut ca seamana, mai ales ca ambele cuvinte incep cu litera “v” sau fiindca sunt legate de cuvantul care numeste actul “vederii”, cred ca din aceste motive!

Iata si poza cu cei trei munti inlantuiti in hora, doi se apleaca si se dau indarat, pentru ca cel din mijloc sa poata sa inainteze si sa se impuna:

DSCF7417

Pe traseu m-am oprit prin Budila, unde am facut si un filmulet despre Castelele din acest sat, castele, care, probabil, arata cam la fel cum arata si cuvantul “vazduh”. Nici din ele nu mai intelegem nimic.

Oltul

“E frig!”

Simteam cum frigul ma impresura de pretutindeni, in ciuda soarelui de noiembrie, care ma orbea cand il aveam in fata. Imi spuneam insa ca asta e, ca altfel nu se mai poate, si continuam sa pedalez ca sa extrag putina caldura din miscarea picioarelor in ritmul lent al pedalarii!

De la izvoare Oltul se indreapta burajos spre lantul de munti ai Carpatilor de curbura, insa la un moment dat, probabil nci cand se vede cel mai clar statura de uriasi a muntilor, se intoarce, de parca ar refuza sa mai mearga inainte, si ar dori sa revina la izvoare. Locul acesta unde Oltul se intoarce este situat in Tara Barsei, aproape de Brasov, si acesta este locul in care doream sa ajung in aceasta zi de noiembrie cu un soare palid, dar arzator! Imi imaginam acest loc ca pe un tinut ascuns,  salbatic, protejat de apele Oltului, departe de umbletul oamenilor, si poate de aceea eram atat de curios sa vad ce se afla acolo, unde se incolaceste Oltul, ca sa sa zic asa!

Am trecut dincolo, in tinuturile Oltului, pe la Podu Olt, de unde am pornit alaturi de cursul apelor, pedaland pe digul mare de pamant. Vedeam – copaci mari,  uriasi incremeniti, desfrunziti de noiembrie,  pareau gigantii soldati de straza ai albiei Oltului. La picioarele lor se impleteau salcii, liane, tot soiul de arbusti cu crengile incurcate, limbi de foc incremenite in vazduh, iar pe aici pe colo, in dezordine, erau prabusite  trupurile greoaie, negre, ale unor fosti giganti!

Iata insa ca, uneori, prin aceasta dezordine vie se intrezareau apele Oltului, lunecand in tacere, mute, ascunse in spatele zidului de vegetatie, ce le protejau parca de privirile curiosilor. Mi se pareau lenese, nepasatoare, parca adormite, intocmai ca o felina ce se stie la adapost de orice intruziune si care, poate tocmai de aceea, isi etaleaza  pentru o clipa intrega frumusete pe care o poarta ascusa.

De doua ori Oltul isi iuteste cursul, iesind din starea de mutenie si de toropeala in care erau prabusite, insa pentru scurt timp, imediat dupa aceea revenind la regeasca curgere!

Imbratisarea muta – rece – a apelor.

Atractia imbratisarii celei mute si reci a apelor vii!

Podul mobil peste Olt

Apele o iau la vale

 

Paznicii Oltului

 

Un urias de piatra – infipt in pamant, pus parca sa pazeazsca locul unde apele Oltului se intorc!

Clepsidra

Probabil ca asa este, adica cu cat ajungi sa cunosti ceva mai bine, cu atat iti este mai greu sa vorbesti despre acel lucru si, poate ca, intr-o viata, incercam sa spunem mereu acelasi lucru, fara sa reusim sa spunem vreodata totul, ci reusim doar sa schimbam cuvintele pe care le folosim, iar asta ne da iluzia ca spunem mai mult…Fiecare dintre noi incearca sa rosteasca acel ceva pe care, nu stiu, il vede atunci cand inchide ochii, il aude atunci cand linistea il inconjoara, insa mereu ramane un rest, care ne scapa si ne aluneca precum nisipul printre degete.

La fel de greu imi este mie sa vorbesc despre niste locuri care imi sunt familiare, foarte aproape – adica locurile unde m-am nascut si am copilarit – locuri despre care nu as putea sa vorbesc in doua cuvinte, dar nici intr – o suta, fiindca mi se pare ca inca fac parte din ele, ca inca traiesc in ele.

Insa asa cum voi putea, voi incerca sa descriu un traseu pentru bicicleta din Sacele, adica din orasul unde locuiesc, un traseu pe care il fac din ce in ce mai des in ultima perioada, iar asta din cauza faptului ca imi este aproape, dar nu numai! Sa spun mai intai ca este vorba despre un traseu desfasurat pe un drum forestier, destul de recent construit, a carui utilitate sincer nu prea o inteleg, insa nici nu mai conteaza asta, deoarece pentru mine important este  ca acest drum sa fie o iesire,  prea putin conteaza unde duce in final. In cateva  cuvinte as putea descrie traseul ca pe o lenta ascensiune,  nu foarte lunga, in care te indepartezi treptat de case si oameni, pentru a ajunge sus in domoala sa, pe curmatura ce mie imi pare a fi granita dintre doua lumi, ca o punte arcuita ce te poate ajuta sa treci dincolo, intr-o lume noua si straina, sau te poate tine aici, in preajma si vecinatatea locurilor pe care le cunosti. Ceea ce imi place este ca drumul e vizibil chiar de la baza traseului, il vezi cum se iveste pe ici si colo, printre palcurile de copaci, terminandu-se brusc in curmatura, dupa care nu se mai vede nimic de parca acolo se termina totul. Urcand pe acest drum raman in urma vaile care coboara ametitor inspre oras, alcatuind niste forme geometrice aproape perfecte, incat iti vine sa crezi ca sunt desenate pe hartie. Mie mi se pare ca ele formeaza gigantice clepsidre, din care s-a scurs deja nisipul, concretizat in case, orase si muntii din departare, conturul vailor fiind partea goala a clepsidrei. Cu cat inaintezi mai mult pe acest drum, cu atat te inalti mai mult deasupra orasului si cu atat mai mult vaile ti se par mai largi, iar timpul scurs in urma ta iti pare si el mai mult. De fapt, drumul acesta poate ca spune adevarul clepsidrei, iar aceasta din urma rosteste adevarul timpului, caci cu cat inaintam mai mult pe traseu, cu atat mai mult una dintre jumatatile clepsideri se goleste treptat, in fata noastra ramanand din ce in ce mai putin, iar in cele din urma nimic, din nisipul si timpul ce au umplut clepsidra. Si stiu prea bine ca este fascinant doar o singura data sa vezi cum nisipul se scurge in clepsidra. A doua oara…

Cu cat inaintezi pe drum cu atat ajungi din ce in ce mai sus, iar privelistea devine din ce in ce mai vasta, astfel incat iti este din ce in ce mai greu sa nu intorci capul, si ti se pare o pedeapsa ca esti obligat sa privesti doar inainte. Te consoleaza gandul ca atunci cand vei ajunde sus, in curmatura, vei putea sa cuprinzi intr-o privire vasta tot ce a ramas in urma ta, acea jumatate plina a clepsidrei, insa deja de acum regreti toate momentele frumoase, cernute de mutenia implacabila a clepsidrei, in care cerul, ramas in urma, ti-a clipit si pe care tu nu le-ai putut vedea. Acest-i insa pesemne blestemul calatorului – sa priveasca mereu inainte…

Cred ca de sus , la capatul urcusului, unde probabil ca se si incheie de fapt drumul acesta, avem cea mai frumoasa vedere asupra Brasovului si a imprejurimilor sale. Mai mult, de aici probabil ca poti sa admiri cel mai frumos apus de prin aceste locuri. De aici poti sa cuprinzi cu privirea tot ce ai lasat nevazut in urma ta atunci cand urcai pe drum si, daca vrei, poti sa te opresti sa astepti in liniste apusul soarelui si lasarea intunericului. Poti sa faci asta chiar daca nu ai ajuns nicaieri, poti sa faci asta doar fiindca este frumos, poti sa faci asta doar daca fiindca ai platit deja pretul  – ai lasat timpul sa treca!

E greu sa compari traseele – insa acesta descris aici eu cred ca se poate aseza alaturi de alte trasee de top din Brasov. Este drept ca, parcurs doar pana la limita curmaturii, nu este un traseu foarte lung, insa catararea este concentrata in cei cativa kilometri. Mai mult decat atat, daca tinem cont de privelistea pe care ti-o poate oferi, indiferent de anotimp sau de perioada zilei, sau daca mai adaugam la asta faptul ca drumul se duce apoi spre cel de legatura intre Sacele – Azuga sau Predeal, pe valea Garciniului, traseul emite pretentii serioase sa fie luat in seama. De fapt, el se adauga la celelalte trasee care pot fi pornite din Sacele –      Spre Intorsura Buzaului, prin Valea Dobarlaului

Spre Intorsura Buzaului, prin Zizin si Dalghiu

Spre Valenii de munte, prin Babarunca

Spre Valea Doftanei

Spre Predeal – Azuga, prin Valea Garciniului

Prin Muntii Baraoltului

Mereu cu gandul la faptul ca exista atatea locuri frumoase in preajma fiecaruia dintre noi, unde insa nu am reusit sa ajungem, asta in cazul in care stim despre ele, incerc sa gasesc traseele care sa ma duca inspre aceste locuri, fie aplecand urechea la ceea ce spun oamenii care au fost prin preajma lor, fie cautand prin harti, pe net, sau mai stiu eu pe unde. Dar uneori este vorba si despre intamplare, cea care ne aduce in viata mai mult decat orice planificare, adica mi se intampla sa trec prin vreun sat mai izolat, sa descopar un indicator, iar apoi este mai simplu – caut pe net sa descopar drumurile de pe acolo, fac un traseu, un itinerariu al locurilor prin care pot sa trec, iar apoi ma incred in elementul “surpriza”.  Totul se petrece apoi ca in povestea bulgarelui de zapada – traseul devine din ce in ce mai bogat cu fiecare informatie noua descoperita, iar pana la urma incepe sa aiba propria lui poveste…

Asa mi s-a intamplat si cu drumul de la Aita Mare – o comuna de pe drumul de la Brasov spre Baraolt, dar nu prin Sfantu Gheorghe, ci prin Bod si Miclosoara, pe langa Olt. Sunt multe localitati interesante pe acest drum, ca de pilda Miclosoara, care si-a dobandit deja un renume datorita conacului, astefel ca traseul pana la Baraolt merita facut chiar si pe asfalt. Insa din Aita Mare se face o bifurcatie spre Aita Medie, iar de aici avem un drum de piatra, drum de padure, ce ne poarta peste platoul Muntelui Baraolt, pana in partea opusa de Aita, in comuna Valea Crisului. Drumul este molcom, muntii nu sunt stancosi si nici abrupti, catararea este lina si te lasa sa admiri in liniste peisajul atat de primitor.

Iar pentru ca toate sa se potriveasca, muntii Baraoltului ne ofera si un drum de intoarcere care sa nu se intersecteze cu cel pe care am venit. Astfel ca daca mergem spre Calnic si Zalan gasim un drum care ne duce spre Valea Zalanului iar apoi spre Baraolt, prin Aita seaca si Biborteni. Avem astfel un traseu circular prin Muntii Baraoltului – cu plecare din Aita Mare spre Valea Crisului, iar de aici spre Baraolt , prin Aita Medie.

Locuri de pe traseu

Calnic – e de vizitat

– Valea Zalanului – este o localitate mai mica, singurele informatii pe care le-am aflat sunt legate de Printul Charles si de o proprietate achizitionata de acesta aici;

– Aita Seaca – aici nu am descoperit decat povestea conflictelor etnice dintre romani si maghiari: adevarul nu se stie, insa se stie ca multi oameni si-au pierdut viata, intr-un mod crud,  numai fiindca erau de o anumita etnie, asadar este un loc ce merita vizitat, chiar si numai pentru a comunica cu oamenii de acolo, nu stiu, pentru a sparge gheata asta ce se asaza intre noi si ne desparte, care parca nu ne mai lasa sa fim oameni!

O harta a traseului este aici – Traseu Aita Seaca

Dobarlau – traseu prin Brasov (poate spre Ciucas si Cheia)

Exista oameni care au sansa sa traiasca in locuri unde cerul e mai tot timpul albastru, de unde norii par sa fi fost exilati,  si unde marea e aproape, atat de aproape incat daca intingi mana, o atingi. In astfel de locuri ii poti vedea pe  acesti oameni cum se duc la tarm pentru a face o baie in mare. Nu se duc acolo ca sa stea la plaja, ci ei scapa de haine rapid si se arunca in mare doar pentru a face o baie. Pentru ei, e probabil doar un mod de a-si oferi o mica placere, de a rupe cumva ritmul vietii cotidiene din fiecare zi. E ca si un espreso, sau cam asa ceva, pe care il savurezi rapid si iti ofera o placere fugara! Privindu-i pe acesti oameni, ti se pare ca atunci cand plonjeaza in apa marii parca timpul ramane suspendat. Poate si fiindca iti dau impresia ca au o relatie aparte cu marea. ..

Totul dureaza cateva minute  – o incursiune in larg, pierderea printre valuri, apoi cateva brate si gata: acelasi om este imbracat si il vezi mergand pe strada, probabil spre casa sau probabil ca mai are ceva de rezolvat prin oras!

Eu raman mereu surprins de frumusetea locurilor care ma inconjoara si nu inteleg de ce le descopar doar acum si nu stiam nimic despre ele pana azi. Am avut sansa ca atunci cand am facut Valea Dobarlaului sa fie senin, sa am cerul albastru.  Mai mult, am prins momentul in care oamenii au iesit la cosit, si parca nimic nu e mai frumos decat sa vezi cum se intinde atat de ordonat sirul capitelor de fan prin poiene si sa simti mirosul aspru al ierbii proaspat cosite!

Prin Valea Dobarlaului ai ocazia sa parcurgi cativa km buni de drum forestier ce urca alene pe langa cursul unei ape si te poarta incet pana sus in Intorsura Buzaului. Cateva case raspandite pe ici – colo, frumos aranjate, iar printre ele intalnim si case vechi, inca locuite, de fapt marturi vii ale trecutului. Oamenii se uita la tine cu bucurie, incantati ca cineva a venit sa descopere locurile frumoase in care ei traiesc zi de zi, iar pe drum afli ca in Dobarlau este amenajat chiar si un muzeu, care in mod sigur iti trezeste multe semne de intrebare.

Drumul e excelent asa ca poate ca cel mai bine e sa lasam prejudecatile si sa pornim la drum, mai ales ca parcurgand acest drum, de la Dobarlau pana la Intorsura Buzzaului, ni se deschide in fata posibilitatea unor nou trase, caci el poate fi continuat de aici mai departe prin Vama Buzaului spre Cheia, in Judetul Prahova, trecand prin Pasul Boncuta, iar asta ar putea sa fie o tura grozava de drum forestier. Traseul de la Brasov la Cheia prn Dobarlau si Vama buzaului este un traseu care ocoleste aproape complet drumul de masini  si care trece chiar pe la poalele Muntelui Ciucas.

E un proiect al unui traseu care merita facut, fara indoiala!

Trasee prin istorie – cu bicicleta II – Feldioara Crizbav

Acest articol poate fi considerat ca o continuare a unui articol mai vechi, intitulat asemanator, in care descriam un traseu ce parcurgea cateva asezari foarte vechi din preajma Brasovului – adica, Harman, Prejmer, Sanpetru, Bod. Fiecare dintre aceste localitati are un trecut bogat, fiecare dintre ele mandrindu-se cu o Biserica veche care s- a pastrat intr-un mod admirabil. Cel mai prost sta aici localitatea Bod, a carei Biserica este putin mai neingrijita, iar aspectul de oras vechi sasesc este probabl cel mai putin prezent aici.

Chiar de cand am facut prezentarea acelui traseu ma gandeam la viitoarele trasee care sa ma poarte prin alte asezari mai vechi ale Brasovului, in special prin cele care au cetati sau biserici vechi, unde poti sa dai peste ulite stramte si ziduri ponosite si sa intalnesti case  pe care-au incretit riduri din timpuri vechi. Mai mult decat atat, imi doream sa gasesc trasee care sa ma poarte spre locuri uitate, incremenite in uitarea ce le inconjoara, si ar fi fost minunat daca le-as fi putut parcurge fara sa ma intersectez prea mult cu drumul de masini, adica sa nu am parte de zgomot, ci, eventual, de oameni, asta in cazul in care ii voi intalni.

Si atunci probabil ca a inceput munca de documentare, de cautare, a locurilor unde poti gasi vreo astfel de urma a trecutului naufragiata in prezent. E important sa gasesti locurile, dar apoi este la fel de important sa gasesti si traseul care sa te duca pe bicicleta pana acolo, astfel incat sa eviti, asa cum am spus mai sus, aglomeratia, astfel incat sa nu intri pe drumul principal, ci , daca pot sa spun asa, sa intri in sat pe ulita laterala.Dupa ce identifici un astfel de traseu ramane sa speri ca el va fi posibil, adica drumul nu va fi infundat sau poate de curand asfaltat sau poate, mai rau decat orice, sa nu gasesti nimic acolo decat un sat intrat in proces de modernizare. 

Insa interesant este ca intr-un astfel de traseu exista mereu o doza de revelatie – acesta ar fi poate cel mai potrivit cuvant, chiar daca el este poate prea maret –  adica de fiecare data ajungi sa gasesti locuri pe care nu te asteptai sa le intalnesti si ai impresia ca patrunzi intr-o lume care te invaluie intr-o atmosfera aparte, rupta de cea cu care esti obisnuit. Mereu locurile pe care le descoperi te vor surprinde si ti se va parea ca te ajuta sa transgresezi limitele lumii tale. Astfel ca, simti bucuria faptului ca descoperi o marturie despre cele ce au facut oamenii ce au trait odinioara pe aici, simti bucuria faptului ca descoperi un drum de care habar nu aveai, care te duce prin niste locuri care, cat de trist suna, sunt insingurate, nefiind vazute decat rar, de oamenii de prin partea locului, iar asta desi ele sunt atat de deosebite, desi ele au atat de multe de oferit ochiului nostru… Simti bucuria unei aventuri fiindca te afli in niste locuri pe unde nu ai mai fost si la fiecare pas descoperi lucruri noi. Dar mai mult decat orice, simti din toate acestea viata, simti pentru o clipa ca traiesti.

De aceea mi se pare prostesc sau neavenit sa fac o simpla descriere unui traseu pe care eu l-am parcurs, asta fiindca nu as putea sa comunic pe deplin ce am simtit eu cand l am parcurs si nici nu as putea sa fac o descriere prea buna a locurilor care merita sa fie vazute. Dar, mai mult decat atat, am impresia ca as rapi celuilalt posibilitatea sa traiasca si sa descopere pe pielea lui ce am reusit sa descopar si eu, iar asta mi se pare chiar foarte important.

Ramane atunci doar sa prezint niste nume ale unor locuri care sunt necunoscute pentru cei care nu sunt de prin aceatsa zona, locuri care insa merita vazute si , mai mult decat atat, traite. Daca nu le-as mentiona mi ar fi teama ca ele ar ramane necunoscute, ceea ce este din nou pacat. Asa ca merita mentionate, iar cei care vor sa ajunga acolo vor putea sa caute traseul care li se potriveste cel mai bine.

Punctele de reper ale unui astfel de traseu prin istorie ar putea fi date mai departe de Feldioara, care ne arata cu cat ne apropiem ami mult de ea ruinele puternicei fortificatii care se afla odinioara aici, apoi de frumoasa biserica fortificate de la Rotbav, iar pe undeva intre aceste doua localitati se deschide drumul spre Crizbav. Neluata in seama chiar si de catre foarte multi dintre brasoveni, necunoscuta poate pentru multi oameni, departe de drumurile circulate, Crizbavul ramane o localitate confundata cu un sat plin de noroi si de tigani si care nu are sa ne arate mai nimic. Insa de aici porneste un drum lung de cativa kilometri si care ne urca pana in Varful muntilor Persani unde pe marginea unei terase stancoase se afla zidul ce a mai ramas din vechea cetate militara care se afla aici. Departe de lume, departe de surse de apa, de drumuri, solitara p eo stanca – dar fara sa ajungem la ea probabil ca nu vom intelege mai nimic din sistemul de fortificatii de catatii din Tara Barsei, in particular, si din Transilvania.

Intreg traseul Bod – Feldioara – Rotbev – Crizbav – Vf Cetate poate fi parcurs pe bicicleta si fara sa intersectam decat o singura data drumul national atat de aglomerat. Exista bineinteles mai multe variante de traseu.

Cetatea militara din Vf Cetate de la Crizbav.

Indicatorul de la capatul drumului forestier care ne indica Cetatea. Drumul forestier porneste din Criszbav si este marcat. drumul este foarte bun si este solicitant din toate punctele de vedere.

Bod – Feldioara – Rotbav – Crizbav – Vf Cetate – Crizbav

Traseu bicicleta – Brasov Ozun

Acest traseu ne poarta din nou in aceaa parte a judetului brasov, care se invecineaza cu judetul Covasna. Este un traseu placut, usor, de plat, care ne poarta in cateva zone pitoresti ale brasovului. Prima parte a traseului este una despre care am mai vorbit de cateva ori si ea pleaca din Brasov, trece prin sacele, iar de aici face un ocol prin tarlungeni-budila-teliu, insa acum nu ne mai indreptam nici inspre intorsura buzaului, nici inspre prejmer, ci ne indreptam inspre comuna Dobarlau. Numele este unul, dion nou, care imi trezeste tot soiul de intrebari, asta fiindca nu mi inspira nimic si nu ma face sa mi imaginez nimic, insa asta este cu etimologiile. Drumul spre Teliu se afla chiar la intrarea in Teliu dinspre Prejmer, iar daca venim dinspre Budila, vom merge drept inainte, traversand drumul national care dusce spre Buzau. Drumul este placut fiindca se scurge sfios pe la poalele dealurilor acoperite de fanete si gradini. Nu se trece de-a dreptul prin nici o localitate fiindca atat dpbarlau, cat si marcus sunt localitati care se adapostesc printe aceste dealuri, le zarim doar dupa cateva case, dupa cate-o turla a vreunei biserici. In partea dreapta drumul este marginit de costise, iar in stanga se vede in departare Brasovul, postavarul si Piatra Mare. Mie foarte mult mi-a placut cand am trecut prin Bicfalau, o mica localitate situata intre Ozun si Dobarlau, care are un aer pitoresc turistic.. Impresionanta este si biserica cetate ce se afla aici. De la bicfalau urmeaza partea cea mai senzationala a traseului, atunci cand ne apropiem de Raul Negru, si cand trecem peste acesta. la intrare in Ozun sunt multe brate ale acestui rau care formeaza lacuri in locuri neasteptate. Este foarte frumos de trecut pe aici cand se lasa seara, iar lumina de la asfintit da culoare raului negru! Daca nu ne-am odihnit pana acum, ar fi fost mai bine sa o facem, fiindca de acum incolo urmeaza partea nesenzatinala a traseului, cand a ramas doar truda si pedalatul pe drumul spre casa dintre Ozun si Brasov. Avem aici 25 de km, de asfalt, care ne duc prin Lunca, Chichis Prejmer si Harman. Mai trecem inca o data Raul Negru, insa de data asta nu mai e nimic spectaculos…Ramane antrenamentul si efortul facut…

Traseul este din nou unul ce poate fi facut lejer intr-o dupamasa, daca se poate cu soare, Probleme sunt intre Dobarlau si Bicfalau, unde drumul nu este foarte bun, asfaltu;l are multe gropi si denivelari.

Bratocea – Traseu cu bicicleta

Am inceput sa descriu acest traseu in articolul anterior, el fiind cel de-al treilea traseu nou pe care l-am facut anul acesta si pe care l-am facut la propunerea si initiativa lui Radu.

Am avut doua incercari de a ajunge la Bratocea, cea dintai poticnindu-se pe undeva pe la Babarunca, cea de-a doua sa spunem ca si-a atins telul, insa cu cateva retineri, sau mai curand cu o fuga…Ca si in prima saptamana, adica sambata trecuta, si acum am plecat dupa ora 19, iar eu am pedalat destul de greu, resimtind poate oboseala ce s-a acumulat dupa o saptamana de munca, oboseala si frustrarea acumulate in ziua asta de sambata. Am ajuns la baraj dupa vreo jumatate de ora, adica destul de mult, daca tinem cont ca in sambata anterioara am facut cam 25 de minute. La Babarunca am ajunz dupa o ora si 15 minute, adica am facut mai mult cu 10 minute decat am facut intaia oara.

Catararea propriu-zisa, cea care incepe de la Babarunca si ne duce pana in varful pasului Bratocea, mi-a luat cam 25 minute si am dat cam tot ce am avut eu mai bun in mine la momentul respectiv. Radu, care are o experienta mult mai mare, a mers mult mai usor, fiind nevoit sa incetineasca pentru ca sa nu ne despartim. In total traseul Sacele – Bratocea a durat cam 1, 40 de ore, fiind parcursi cam 28 de km de traseu, in cea mai mare parte de catarare. Traseul este foarte frumos, de-a lungul sau trecem pe langa barajul de acumulare, care ne ofera o priveliste frumoasa, pe langa Santuri – Bradet, o mica zona de agrement, cu restaurante si pensiuni, iar apoi intreg traseul trece prin padure, serpuind alaturi de cursul apei, pe care nu o paraseste decat inspre final cand se urca mult in altitudine. Partea de final are o catarare foarte buna!

Nu am reusit sa ajungem sus, fiindca chiar inainte de ultima curba am fost anuntati ca la popasul din varf este un urs. Radu a spus sa mai mergem totusi macar sa vedem ursul de la distanta. Doar cateva pedale a mai trebuit sa dam fiindca in fata noastra s-a ivit ursul, ce cobora pe asfalt, probabil dorind sa ajunga la urmatorul popas, unde mai sunt cateva tomberoane. In momentul cand ne-a vazut a intrat in padure, iar noi, cand l-am vazut, am intors bicicletele si da-i pedale la vale, cu viteza! Daca eram singur probabil ca nu m-as mai fi dus mai departe, cand am aflat ca este ursul pe acolo, si daca nu m-as fi bizuit pe faptul ca nu va putea sa vina dupa noi la coborare, pe asfalt, in mod sigur ca as fi renuntat din start la curiozitatile mele. Insa asa ramane partea buna ca am reusit sa vad ursul de sambata seara…

Traseul – Din brasov se merge spre Sacele. Orasul se parcurge pe toata lungimea sa, iar apoi se urmeaza drumul spre Cheia, pe drumul national. Nu este foarte circulat, insa fiindca este ingust, camioanele sunt nevoite sa faca depasirile destul de strans.

Traseul este de catarare si se poate face in aprox 1, 15, insa cel mai bine este sa-i acordam o dupamiaza intreaga, mai ales datorita frumoaselor locuri de popas care sunt pe traseu.

Bratocea – despre cuvinte si sfarsituri indubitabile

Cate ceva despre ce inseamna Bratocea sau ar putea sa insemne gasim aici. Se pare ca originea cuvantului sta in Slava, si ne duce la un nume Braslav, adica intr-un punct mort. Este pacat ca nu se pot stabili etimologiile numelor de locuri de la noi, asa cum se poate face in limba franceza, de exemplu. Pe langa faptul ca sursele de informare sunt putine, originile cuvintelor sunt de obicei ascunse in alta limba…

Hai-pic-hui-pica cu bicicleta

nu poti sa nu porti pica modului cum vremea se manifesta vara asta. rare au fost dupamiezele lipsite de ploaie, rare au fost sfarsiturile de saptamana in care sa nu vina vreo vijelie, iar putinele zile in care soarele, vantul si norii si-au dat mana picand fix atunci cand eu sunt la volan, la munca, discutand la tel cu rares despre posibilitati. mi-aduc aminte de duminca aia, cand am asteptat toata dimineata sa se faca mai frumos, fiindca parea sa se lumineze cerul, asta daca te fortai sa vezi cat mai departe inspre vest si cand, pe la ora 1, chiar s- a limpezit cerul. repede m-am cocotat pe bicicleta si pedaleaza frate. cand trec pe la ceasu rau, ca doar nu degeaba i se zice asa, cu gandul sa ajung la livada postei, imi piere suflul meu de atlet cand vad ca bucata aia amarata de cer senin de la apus a fost inlocuita de niste nori pufaitori si cancerosi. era clar ca in mai putin de 10 minute vine si ploicica aia faina…dar ce, eu viteazu, sa ma ingrozesc? nici gand, frate, “ma duc pana in poiana, orice ar fi” mi-am zis cu seriozitate. pe la turnu alb eram cu geaca de ploaie pe mine si cautam un loc unde sa ma ascund si eu de ploaie. pe acolo, pe sub terasa de la turn, laolalta cu o mana de turisti, am stat sfidator si am privit netrebnica de ploaie. vreo doua ore bune, si faine. in cele din urma m-am plictisit de lasitatea mea si am plecat prin ploaie sfidand baltile ce se formasera prin oras, sfidand fleoscaiala masinilor. ce a mai urmat nu are nimic eroic…

dar chiar si asa, nu inseamna ca n-am mai facut nimic decat sa ma vait. am iesit de fiecare data cand am putut, insa recunosc ca nu m-am indreptat spre trasee noi. aici ajutorul mi-a venit din partea lui Radu, care mi-a dat imboldul sa fac trei trasee noi, pe care singur, nu cred ca le-as mai fi incercat vara asta, multumindu-ma sa fac doar ture de intretinere. Cu Radu insa am facut mai intai drumul vechi de la Pietrele lui Solomon pana in Poiana Brasov, traseu pe drum forestier, destul de anevoios, fiindca sunt cateva portiuni de catarare cu panta continua, mai ales la final. Mai mult decat atat catararea pe drum forestier necesita stapanirea unor tehnici diferite de cele folosite pe asfalt. Insa nimic nu poate inlocui aerul proaspat, curat de care ai parte pe un drum forestier, necirculat de masini, si care parca te ajuta sa iei cu asalt pantele.

Tot cu Radu, am urcat Piatra mare pe traseul familiar. Chiar daca pare destul de nebunesc nu este chiar asa…Am mers pe bicicleta portiuni destul de intinse, insa au fost si momente in care am fost nevoiti sa ne luam bicicletele in spinare, ca sa zic asa. Nu am ajuns pana la cabana, ne am oprit inainte cu vreo 15 min, ne-am realimentat si apoi am inceput coborarea. Eu mai incetuc, fiindca nu sunt un mare coborator, mai ales in zone de extrem, iar ceilalti cu mai mult curaj si pasiune pentru acrobatii. Efortul fizic este extraordinar intr-o astfel de tura montana, iar el poate sa suplineasca lipsa unei ture in care pedalatul sa fie mai consistent.

A treia tura in care m-a convins Radu sa merg am  facut-o sambata trecuta, din nou dupa o zi in care am asteptat ca vremea sa sehotarasca – daca ploua sau nu. Mai intai am zis sa plecam pe la 4, insa pe la 4 fara 10 a inceput sa ploua, am lasat-o pe ora 5 jumate, insa, desi pe la cinci si un sfert a iesit soarele, dupa numai cinci minute, inspre destinatia noastra turna din nou cu galeata, asa ca m-am trantit in pat si m am uitat la finalul etapei din ziua aia. In cele din urma, la sase si jumatate, soarele stralucea pe cer si Radu suna sa anunte ca am putea pleca spre Bratocea, iar daca ne-o prinde ploaia asta e, dar n-are rost sa mai amanam, asa ca la 7 seara am plecat spre Bratocea, cu cer senin in spatre si cu cativa nori in fata. Insa norocul a fost de partea noastra iar tura de sambata seara, tarzie, a iesit chiar bine.