Traseu Cota 1400

Un traseu foarte bun pe care l am descoperit in a doua zi de Paste.

Plecare din Sinaia – urcare spre Cota 1400, pe drumul de asfalt, iar de aici ne indreptam spre Schitul Sf Ana. Drumul spre Schit porneste chiar din ultima curba inainte de a ajunge sus, la Cota, existand si un indicator ce ne arata drumul forestier spre Schit. Distanta pana la Schit nu este mare, se ajunge in cateva minute.

De la Schit porneste un drum forestier ce ne duce inapoi spre Sinaia, pana in drumul forestier ce leaga drumul spre Cota de drumul spre  Poiana Stana Regala. Drumul spre Stana Regala pleaca tot din drumul de la Sinaia spre Cota 1400, imediat dupa iesirea din Sinaia.

Traseu – Se poate merge cu masina pana in Sinaia, asta pentru a evita aglomeratia de pe DN1. De aici, pe bicicleta, pana la Cota, fie pe drumul forestier, mai indicat datorita dificultatii dar si fiindca nu sunt masini, iar coborarea se poate face fie pe drumul asfaltat, fie tot pe forestier. Merita facuta o pauza si in Poiana Stanii Regalem mereu insorita, iar de aici inapoi in Sinaia.

Avem prin urmare un traseu circular, de la Sinaia pana la Cota 1400, care ne ofera si posibilitatea de a evita drumul masinilor.

Despre Poiana Regala mai multe si aici – http://www.poiana-stanii.ro/

Chichis – mila de bicicleta

Cand ti se pare ca oriunde ai merge, ai ramane tot aici…

Cauti o experienta care sa te schimbe, in urma careia sa simti ca ceva s a modificat, ca in urma ei s a produs o schimbare, ceva in genul bronzului pe care o zi petrecuta la malul marii ti l ofera soarele…

E pana la urma poate frica de trecerea timpului sau poate o sete prea mare de viata, sete ce nu poate fi potolita de viata asta de zi cu zi. Iti pui sperantele intr o calatorie, intr una la sfarsitul careia sa simti ca s a intamplat ceva cu tina, ca s a petrecut ceva, ca nu mai esti chiar tu, cel care erai inainte sa pleci…

E ceva de genul unei cicatrici, care te face sa te simti altfel, care te leaga de o anume experienta, sau e ceva de genul unui tatuaj, ce l tii ascuns de privirile celorlalti…

De cele mai multe ori dorinta sa merg intr un anumit loc imi este  trezita de faptul ca trec pe acolo cu masina si vad un copac sau o casa, o biserica sau , stiu eu, un gard negru, de lemn, ce sta sa se prabuseasca si mi se pare ca masina ma face sa trec prea repede pe langa oricare dintre acestea, ca , asa cum mi le dezvaluie, tot asa de repede viteza mi le fura si le arunca undeva in penumbra, indaratul meu, si atunci un dor sau o frustare, o neliniste nu-mi dau pace si ma tot indeamna sa ma intorc, sa ma uit la toate acestea in liniste, sa le las sa ma vrajeasca, sa le las sa mi spuna secretele lor, sau doar cate ceva despre viata lor.

Asa s a intamplat si cu Chichisul, care m afacut sa revin la el si, spre bucuria mea, vremea a tinut cu mine, soarele a transformat totul intr-o plaja aurie, iar sarbatoarea i a facut pe oameni sa fie mai senini, mai calzi…

Chichisul este o comunba micuta, situata la o mare intersectie de drumuri, un drum ce duce inspre Sf Gheorghe si mai sus spre Odorheiul Secuiesc si un drum ce duce spre Oituz si Moldova. Drumuri vechi pe unde s-au scris multe istorii. Dar daca mergi dispre Brasov spre Tg Secuiesc si treci prin Chichis fara sa te abati din drumul national nu ai vazut absolut nimic din aceatsa comuna, decat poate niste case care sunt la fel cu multe alte case de prin Transilvania.

Dar nu  – aici exista trei biserici, una mai frumoasa decat cealalta, biserici vechi! Aici exista multe case vechi, frumoase, hambare, fantani amenajate frumos!

Cel mai mult mi a placut la insa la Chichis drumul plin de curbe, care parca te poarta dintr un loc nou in altul, si ansamblul format din casa parasita, Biserica veche si, ceea ce probabil ca a fost casa rece, ansamblu din care se vede cate ceva in ultimele doua fotografii…

Tura de duminica

tura – nu va mai plangeti de mila, plangeti l pe miel, si haideti sa facem o mila – de bicicleta – plecare : Duminca: ora 10,30 Sacele
Traseu – Sacele -Tarlungeni – Carpinis – Prejmer
– Lunga Calnicului – Chichis
Fiindca tura se desfasoara intr-…o zi cu multe semnificatii religioase, obiectivul va fi vizitarea Bisericii din Chichis si a caselor taranesti de aici!
Retur – Chichis -Ilieni-Podu Olt -Harman – Brasov
Durata – 4 ore
Tura se tine numai daca vremea va fi favorabila!

S(cen)ex – fugi lesa, fugi

Am impresia ca am devenit un fel de animal de apartament – adica daca nu ies la alergare sau macar la plimbare nu mai pot sa mi gasesc locul si sa dorm. Am ajuns sa alerg la ore tarzii, ciudatre poate, adica 10, 11, 12 sera. Partea buna este ca aud clar cum bat clopotele din centru orele exacte. Clopotul din Biserica Neagra bate inaintea celui din Piata Sfatului. Mie oricum cel mai mult imi place cel din Biserica Neagra.

In seara asta am vazut cum o femeie si a scos cainele la plimbare. A venit cu el in masina pana pe alee, dupa care pe el l a coborat. A deschis geamul iar apoi a pornit masina, tragand cainele dupa ea prin geamul deschis, cainele fiind legat in lesa. a facut asa vreo doua ture, destul de rapide. Interesant este ca atunci cand s a oprit cainele latra si parea foarte nervos sau nerabdator. Probabil ca ii placea sau era obisnuit sa se plimbe in modul asta. Interesant.

Anotimpurile

Niciodata pana acum atentia nu mi fusese atrasa de stratul subtire si fragil de muschi ce acoperea trotuarul de pe alee. Mai ales acum, in seara asta, verdele sau crud iesea in evidenta, in contrast cu asfaltul ud, greoi si cenusiu. Poate ca ar fi trebuit sa ma aplec si sa ma uit mai de aproape la firele acelea fragile ce se intindeau nestiutoare pe asfaltul lipsit de viata, poate ca ar fi trebuit sa le ating cu mana, sa le simt fragezimea, mirosul…Nu stiu…Cat de putin, sau deloc, mai putem fi romantici…Cat de putin ne mai putem gandi la natura ca la originea noastra, ca la acel loc in care ne vom afla linistea, pacea, stiu eu, refugiul…De cateva zile vremea o cam luase razna, era o vreme nebuna, de aprilie. Un vant puternic matura totul in calea sa, sfasia reclamele de pe stalpi, ma trezea noaptea lovind in jaluzele. Mergeam cu masina si-l auzeam cu suiera, il vedeam cum gonea gunoaiele pe campii si cum aducea nori grei de ploaie si ninsoare. Tura de duminica m se parea pusa sub semnul intrebarii…Mai mult decat atat, dar am si lovit in plin cu genunchiul un colt de frigider in selgros. Pe moment n am simtit nimic insa dupa cateva ore durerea isi facea aparitia de fiecare data cand faceam efort. Duminica dimineata de abia puteam sa mi indoi genunchiul…

Era stabilita de cateva zile o tura de Poiana, pe forestier, insa acum asteptam sa sune telefonul – poate ca a aparut ceva si Dan nu mai poate sa vina, poate i se va parea prea frig…Nu stiu…Pe la 10 si jumate insa suna Radu care imi propune sa mergem spre Rentea asa ca stabilim ora de intalnire si plecam pe la 11, 30. Nu aveam de gand sa facem un traseu complet, ci mai degraba sa facem o plimbare pe drumul forestier ce duce spre Rentea si sa facem in felul asta planul pentru o tura viitoare. De la plecare deja vremea isi arata intentiile capricioase, fulgi mari de zapada repezindu-se cu furie asupra noastra, Parea o nebunie sa faci trasee de bicicleta pe vremea asta, insa atunci cand ti se parea ca totul va fi acoperit de zapada se lumina brusc, iar norii greoi de zapada dispareau, lasand cerul senin si soarele sa ne lumineze. Privelisti magnifice ni se dezvaluiau pret de cateva clipe, atunci cand puteam sa vedem in departare masivul Piatra Mare, padurile acoperite de stratul de zapada ce stralucea in soare, norii pufosi ce se buluceau la orizont. Merita sa te opresti ca sa poti admira in liniste totul.Dupa cateva clipe insa toate astea dispareau, cerul se intuneca, padurile se ascundeau in ceata si fulgii incepeau din nou sa cada asupra noastra. Era intra devar un spectacol prea bine regizat, iar in  ritmul sau alert timpul parea lipsit de orice valoare. Nici nu ne-am dat seama cat de repede a trecut timpul si cat de mult am avansat pe drumul forestier pentru ceea ce ar fi trebuit sa fie o simpla plimbare. Parea o minune sa mergi pe acest drum, ca natura ne lasa sa gustam din viata ei, ca ne lasa sa i simtim ritmul nebunesc si sa traim impreuna distrugerile si creatiile ei…

Drumul forestier Rentea – Porneste din Sacele, aproape de iesirea din oras inspre Cheia, Valenii de Munte. Este un drum foarte bine ingrijit, deci poate fi parcurs bine cu bicicletele si nu are parte de foarte multe catarari, asta daca tinem cont de lungimea lui. Traseele de bicicleta ce se pot face aici necesita o zi intreaga, deoarece sunt mai lungi si sunt multe lucruri de vazut. De asemenea, din acest drum forestier se deschide traseul care merge spre Piatra Mare.

Pentru o vizualizare mai clara –

Traseul porneste din trada Garcinului si apoi se poate urmari pe harta drumul forestier, este vorba despre linia gri, ce ocoleste masivul Piatra Mare si se duce pana in Predeal, chiar la complexul Cioplea. Drumul se duce pana aproape de statia de captare Azuga, iar putin mai departe se intersecteaza cu drumul ce duce inspre Cabana Susai. Detaliile despre urcari, distante, locuri le poate vedea fiecare pe harta.

Sfarsituri fara inceputuri

foarte rar mi s a intamplat sa vad cum strada asta se intinde in noapte, tacuta, lipsita de orice murmur, ascunzand poate pe ici pe colo promisiuni lascive sau grijile pline de praf ale zilelelor de maine, strajuita, pana la capataul celalalt al ei,doar de felinarele galbui, asezate in ordine, tacute. pustiu.  doar ea, asteptand ca eu sa o strabat pe de a intregul. doar eu, fara ca sa astept sa apara cineva din celalalt capat.

pe la unu si jumatate am reusit sa intru in casa. am mancat o supa cu galuste si o portie de cartofi prajiti cu un ou. imi era foarte foame, dar cel mai mult ma gandeam ca poate mi se va face foame pe traseu. nu prea stiam nici ce va fi, insa speram sa fie un drum forestier destul de bun ca sa l putem urca cu bicicletele si sa ajungem in Bolnoc, imi imaginam ca pe undeva foarte aproape de sosirea de la telescaun. Cu sperantele astea in mine am plecat impreuna cu Rares, Dan si Radu. Radu a venit impreuna cu baiatul lui, mai mult pentru o plimbare. Ne a lasat sa ne continuam drumul dupa ce am intrat in drumul forestier, care, contrar asteptarilor, nu era prea accesibil cu bicicletele sau nu era pentru noi. Oricum ar fi, cateva portiuni le am parcurs pe langa bicicleta, urcandu ne grabiti pe ea attunci cand ni se parea ca putem sa dam cateva pedale, pentru ca apoi sa abandonam si sa incepem sa impingem la el cu mult spor si multa transpiratie.

Dar a meritat. Am ajuns in plaiul Bolnocului, uimiti de frumusetea uitata a acestui loc, uimiti de ruinele catorva constructii, uimiti de treptele care nu mai duceau nicaieri, de frumusetea brasovului care se intindea la picioarele noastre, de cerul deschis, de gramajoarele de cartite.

“Pacat ca nu prea mai vine lumea pe aici”

“Cam trebuie sa transpiri ca sa ajungi aici…”

Nu ne-am mai intors pe unde am urcat, fiindca Rares stia un drum forestier care ne ducea in Baciu, adica foarte aproape de case si masina, asa ca ne am dus dupa drumul forestier. Nu prea l am gasit, l am tot cautat pe poteci inguste, prin rape pietroase, pe iarba alunecoasa, am mai cazut, dar pana la urma am ajuns.

“A fost o tura faina”

“As fi preferat mai multa bicicleteala, decat catarare”

“Dar a fost ok!”

Pentru inceputuri fara sfarsituri…