Mi se parea un eveniment sa merg cu bicicleta pe langa Doftana, sa ma indrept spre drumul forestier ce ma va duce peste munte din Prahova in Brasov. Era un pic ametitor gandul ca eu sunt acolo, pe acel drum, pe bicicleta mea, sub soarele de iunie. Ceva ce celor care treceau des pe aici poate ca li se parea a fi ceva banal, obisnuit, mie mi se parea nemaipomenit, aproape un miracol, un eveniment. E extraordinar cum ceva ce poate sa fie atat de banal, cum este de exemplu mersul pe bicicleta , poate sa reprezinte ceva mai mult, ceva care sa dea sens vietii, semnificatii invizibile..
Pana in Localitatea Valea Doftanei aveam de parcurs din Telega cam 16 km, jumatate din acestia urmand cursul Doftanei, ce curgea albastra in soare in dreapta mea, iar apoi aveam de urcat serpentinele care ma ridicau deasupra barajului Paltin. Drumul asfaltat mergea pe plat pana in apropierea Barajului care s a ivit subit in fata mea, un perete imens, cenusiu, de beton, prins intre vaile verzi, crude, ale versantilor. De la departare mi se parea ca o piramida intoarsa cu varful in jos, cu treptele coborand dinspre cer. Imi imaginam deja apa albastra si imensa a barajului in care se scalda cerul, inconjurata de poieni abrupte. Abia asteptam sa urc serpentinele si sa vad toate astea…
Dupa Paltin am ajuns imediat in localitatea Valea Doftaneu – eclectica, asa cum sunt mai toate orasele de la noi. Plin de contradictii, de grotesc si de frumos, in centrul orasului se ridicau cateva blocuri triste printre care pasteau vacile care se intorceau de la pascut, hainele spalate erau puse la uscat pretutindeni la vedere, batranii ce mergeau la biserica pe jos le faceau loc tinerilor ce se plimbau pe scutere sau se fataiau cu masini nou noute.
In Valea Doftanei era ultimul loc unde puteam sa parasesc drumul ce l alesesem initial, cel al Doftanei, ca sa ajung in Brasov, si sa ies in drumul national la Comarnic, existand un drum ce lega Valea Doftanei de Comarnic prin Secaria. Stiam ca daca am sa trec de Valea Doftanei am sa ies in curand de pe asfalt, pentru a doua oara astazi, si am sa intru intr o zona nde nu voi mai avea nici macar semnal la telefon, decat dupa ce voi ajunge in Sacele, adica in Brasov. Dar ma uitam inainte si ma incuraja limpezimea cerului albastru si cum se deschidea valea in care se adunau apele Doftanei, toate soptindu mi invitatia de a nu le trada pe ele pentru un drum de asfalt batut si razbatut de atatea ori de masini…Misterul statea deslusit in fata mea…
Iata aici si pe harta traseul aproximativ –
Armin 